Ecourile festivalului BABEL ajung departe

Ecourile festivalului BABEL ajung departe. Ediția de anul acesta a cunoscutului festival de teatru de la Târgoviște a făcut furori și peste hotare.

Memorandum pentru Festivalul Internațional de Teatru AMASIA

Spectacolele alese, jocul actorilor, dar și inițiativa directorului teatrului Tony Bulandra de a înființa Festivalul Internațional de Teatru AMASIA sunt doar câteva dintre motive.

Presa egipteană, spre exemplu, scrie că „O serie de șefi de festivaluri internaționale de teatru din diferite țări ale lumii s-au întâlnit, în cadrul activităților Festivalului Internațional de Teatru Babylon din România, în orașul Târgoviște, în prezența președintelui și fondatorului festivalului, regizorul MC Ranin“.

Din acest articol se mai înțelege că Egiptul intenționează să participe la Festivalul Internațional AMASIA cu „Festivalul de teatru pentru tineret din Sharm El-Sheikh pentru a face schimb de experiențe, informații și contacte. La întâlnirea președinților festivalurilor au participat 10 șefi ai 10 festivaluri internaționale“.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. canaanitii si „spectacolele” lor. manipularea omenirii (fara duh) continua.

  2. Asta e * cultură sclaveților , asta e dramaturgie, mahalagiilor ? Ați auzit de * APUS DE SOARE * de B. Ștefănescu Delavrancea ? A avut vreo reprezentare în ultimii 30 de ani în Colonia PIGMEILOR ? Nu e voie de la ^Împărăție? Iată ce spunea URIAȘUL Ștefan cel Sfânt:*…si tocmai acum imi da de veste Ion Grumaza, Parcalabul din CERNĂUȚI , ca lesii se arata pe sub poalele Haliciului. … trebuie sa stapanim Pocutia, … s-o avem cu armele noastre, si Stefan n-a murit inca.!../.. Craiul Poloniei… Ca un hoțoman năvălește în Moldova. Îl izbesc la COZMIN, în Dumbrava-Roșie, și-l duc învins, bolnav, umilit, până aproape de Lew. Doborâi trufia Iagelonului…/ ^Unde sunt moșii voștri? Presărați… la Orbic, la CHILIA, la Baia, la LIPNIC, la Soci, pe Teleajen, la Racova, la Războieni… Unde sunt părinții voștri? La CETATEA -ALBĂ, la CĂTLĂBUGI, la Scheia, la COSMIN, la Lențești… / Pământ!… Și pe oasele lor s-a așezat și stă tot pământul Moldovei ca pe umerii unor uriași! ^ȘTEFANE , MĂRIA TA . TU LA PUTNA NU MAI STA…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.