Ediția aniversară a Festivalului „Cerbul de Aur” a debutat aseară, pe o scenă impresionantă

Așteptarea a luat sfârșit: Festivalul Cerbul de Aur a debutat în decorul istoric al Pieţei Sfatului din Braşov, într-o scenografie grandioasă! La 50 de ani de la primul spectacol al evenimentului, ediția cu numărul 18 a debutat cu Gala dedicată laureaților Cerbului. Scena ediţiei aniversare fost o premieră pentru Braşov. Artiştii au urcat pe aceeaşi […]

Ediția aniversară a Festivalului „Cerbul de Aur” a debutat aseară, pe o scenă impresionantă

Impresionanata scenă a Cerbului de Aur

Așteptarea a luat sfârșit: Festivalul Cerbul de Aur a debutat în decorul istoric al Pieţei Sfatului din Braşov, într-o scenografie grandioasă! La 50 de ani de la primul spectacol al evenimentului, ediția cu numărul 18 a debutat cu Gala dedicată laureaților Cerbului. Scena ediţiei aniversare fost o premieră pentru Braşov. Artiştii au urcat pe aceeaşi […]

Așteptarea a luat sfârșit: Festivalul Cerbul de Aur a debutat în decorul istoric al Pieţei Sfatului din Braşov, într-o scenografie grandioasă! La 50 de ani de la primul spectacol al evenimentului, ediția cu numărul 18 a debutat cu Gala dedicată laureaților Cerbului.

Scena ediţiei aniversare fost o premieră pentru Braşov. Artiştii au urcat pe aceeaşi scenă pe care au cântat şi Metallica, Iron Maiden, Dua Lipa, Maluma, Prodigy, Martin Garrix, Depeche Mode, Nick Cave sau Kings of Leon. Prin cifrele sale, structura este absolut impresionantă: suprafaţă de 800 de metri, iar cele 50 de mii de componente au fost aduse în 12 tiruri de câte 20 de tone. Scena are aproximativ 250 tone, fără echipamente, şi 18 metri înălţime, depăşind un bloc cu patru etaje, iar tavanul poate susţine 60 de tone, de trei ori mai mult decât pe o scenă obişnuită de aluminiu.

Un ecran LED curbat, acţionat de 12 motoare, maschează orchestra festivalului în funcţie de momentul scenic, iar instalaţia de sunet are un power handling de 100.000 de watt.

Festivalul se desfăşoară într-un perimetru de 9.000 mp, în decorul istoric al Pieţei Sfatului din Braşov.

Spațiul istoric din Piața Sfatului

 

Uriaşe ecrane amplasate pe o scenă impresionantă au redat, într-un moment emoţionant din debut, primele acorduri ale imnului Cerbului de Aur din 1968, când Orchestra de Estradă a Radioteleviziunii, condusă de Sile Dinicu, acompania primii artişti care participau la festival.

 

Evenimentul a fost deschis de prezentatorii Aurelian Temişan şi Ilinca Avram, care au invitat publicul să asiste la un „super-festival ca-n vest”: „La 50 de ani de la naştere, Cerbul împlineşte doar 18 ani, ceea ce înseamnă că aniversează majoratul. La Mulţi Ani, dragă cerbule! (…) În anul de graţie 1968, Tudor Vornicu, Valeriu Lazarov, Sile Dinicu, alături de zeci de profesionişti din faţa şi din spatele camerelor de luat vederi, au pus Cerbul de Aur pe harta marilor festivaluri ale lumii”.

 

Ilinca Avram și Adrian Temișan

De altfel, spectacolul de deschidere din Centrul Istoric al Braşovului a adus publicului trecut de vârsta adolescenţei bucuria revederii cu artişti care au marcat scena Cerbului de Aur şi emoţia evocării celor care au intrat în istoria Festivalului.

 

 

Spectatorii s-au reîntâlnit apoi cu artişti români care au scris istorie la Cerbul de AurLuminiţa Dobrescu, primul artist român care a câştigat Marele Trofeu al Cerbului de Aur, Paula Seling, Monica Anghel, Corina Chiriac, Silvia Dumitrescu, Laurenţiu Cazan, Nico, Doru Tufiş, Proconsul, Ovi, Luminiţa Anghel, Narcisa Suciu sau Răzvan Krivach.

 

 

Artiştii au oferit publicului piese rămase în memoria Festivalului, organizatorii pregătind un potpuriu cu melodiile care le-au adus artiştilor premii la Festival: Say something, Dau viaţa mea pentru o iubire, Cerul, Of, inimioară, Spune-mi, Inimă, nu fi de piatră, Je t’aime, Noapte caldă ş.a.m.d.

 

 

În pauzele publicitare au rulat fragmente din filmul-documentar dedicat Anului Centenar, „Marea Unire – România, la 100 de ani”, realizat de AGERPRES – partener media la eveniment.

 

Desfăşurat în perioada 29 august – 2 septembrie, în Piaţa Sfatului din Braşov, în anul Centenarului României şi semicentenarului Cerbului de Aur, festivalul are în acest un format special, cu o Gală Aniversară, care a avut loc aseară  două zile de concurs, o Gală a Festivalului, spectacolul România Centenar şi evenimente adiacente.

Sub bagheta dirijorilor Ionel Tudor şi Andrei Tudor, Orchestra Radio România şi Orchestra Operei Braşov, care a urcat pe scenă la ediţia aniversară, îi vor acompania pe cei 18 concurenţi din 15 ţări care vor încerca să obţină Marele Trofeu al Festivalului Cerbul de Aur sau unul dintre celelalte premii.

 

Spectacolul de deschidere a adus emoția revederii cu artiști care au marcat scena Cerbului de Aur și emoția evocării celor care au intrat în istoria Festivalului.

Spectatorii și telespectatorii s-au reîntâlnit cu artiști români care au scris istorie la Cerbul de Aur – Luminiţa Dobrescu, primul artist român care a câştigat Marele Trofeu, Paula Seling, Monica Anghel, Corina Chiriac, Silvia Dumitrescu, Laurențiu Cazan, Nico, Doru Tufiş, Proconsul, Ovi, Narcisa Suciu sau Răzvan Krivach. Aplauze îndelungate pentru Monica Anghel, în special cu melodiile Singur în noapte şi Dă-mi viaţa ta pentru o iubire!

 

Publicul din Piaţa Sfatului şi telespectatorii TVR s-au reîntâlnit cu piesele rămase în memoria Festivalului, organizatorii pregătind un potpuriu cu melodiile care le-au adus artiștilor premii la Festival: Say something, Dau viaţa mea pentru o iubire, Cerul, Of, inimioară, Spune-mi, Inimă, nu fi de piatră, Je t’aime, Noapte caldă şamd.

 

Tot aseară, organizatorii au pregătit momente speciale în care au fost evocaţi artiști dispăruți dintre noi, „In memoriam” interpreți care au marcat Festivalul Cerbul de Aur în calitate de concurenți sau artiști în recital, precum Laura Stoica, Mălina Olinescu, Anda Călugăreanu sau Dan Spătaru.

 

Artista italiană Gigliola Cinquetti, câştigătoare a marelui Trofeu Eurovision Song Contest 1964 şi invitată la a doua ediţie a Cerbului de Aur, în anul 1969, a deschis seria recitalurilor, îmbrăcată într-o splendidă rochie lungă din tafta roz, arătând ca o adevărată prinţesă, a deschis seria recitalurilor.

 

Unul dintre momentele speciale ale spectacolului, care a impresionat asistenţa, a fost oferit de artistul portughez Paulo Braganca, care a oferit publicului un moment inedit de neuitat prin interpretarea unor piese din repertoriul Mariei Tănase în registrul unic al muzicii fado şi vorbind la perfecţie limba română. El a adus parfumul ritmurilor lusitane pe scena Cerbului.

Paulo Braganca

 

În seara inaugurală, reprezentanţii României la cea mai recentă ediţie Eurovision, trupa The Humans, au cântat, în premieră, două piese proaspăt înregistrate în studio, dar şi câteva melodii care au rămas în memoria ediţiilor anterioare ale Cerbului de Aur, iar Andra a susţinut un recital extraordinar.

 

 

Azi, încep emoţiile pentru concurenţii Festivalului Cerbul de Aur. La secţiunea Concurs cei 18 protagonişti vor încerca să obţină Marele Trofeu al Festivalului Cerbul de Aur sau unul dintre celelalte premii.

 

Tot astăzi, spectatorii şi telespectatorii se bucură de prezenţa Iuliei Vântur, care îşi intră în rolul de gazdă a serilor de concurs şi a Galei. Este seara în care, pe scena de la Braşov, îl vom vedea şi pe fermecătorul actor italian Gabriel Garko, invitat special al Festivalului.

Prima seară de concurs se va deschide cu celebra piesă românească Of, inimioară,  în interpretarea lui Kelly Joyce din Franţa, prima în concurs, conform tragerii la sorţi de duminică, 26 august. „E prima oară când deschid o competiţie, mă rog să iasă bine, a glumit artista franceză la conferinţa de presă. O să încerc să încălzesc publicul imediat ce urc pe scenă”.

 

După Kelly, Antonia Gigovska din Macedonia ne va cânta Cât de frumoasă eşti, urmată de Karl William Lund (Marea Britanie), cu piesa Vino mai aproape.

 

Amaliya Margaryan (Armenia), Ovidiu Anton (România) şi Tiziana Camelin (Italia) vor interpreta, în prima seară de concurs: Waiting for the sun, Moment of silence, respectiv Quando una stella muore.

 

Următoarea serie de piese româneşti îi are ca protagonişti pe John Karayiannis din Cipru, care va cânta Timpul, pe Inis Neziri din Albania cu Dau viaţa mea pentru o iubire şi pe Basti din San Marino, care a ales fără ezitare Tu nu vezi cerul. „Imediat ce am ascult această piesă, mi-am dat seama că mi se potriveşte”, a povestit Basti. „Am avut probleme cu pronunţia şi încă mai lucrez la asta”. Pe de altă parte, Inis Neziri afirmă că dacă ar fi avut de ales şi ar fi putut schimba limba în care să cânte, nu ar fi făcut-o. „Aş fi păstrat limba română pentru că e foarte frumoasă şi trebuie respectată”, a declarat ea.

 

Seara de concurs va continua cu piesele Goodbye Philadelphia în interpretarea belgianului Olivier Kaye, Trouble maker cântată de Omer Netzer din Israel şi Mâinile sus a Lidiei Isac din Republica Moldova.

 

Iubirea schimbă tot ne spune Jorge Gonzalez din Spania, admirator înflăcărat al Andrei, după cum a mărturisit la conferinţa de presă. Italianul Damiano Borgi intră în concurs cu piesa Dincolo de nori, iar irlandezul Ryan O’Shaughnessy, cu Noi ne potrivim, care i-a dat mari bătăi de cap. „Am încercat să aleg cel mai uşor cântec în limba română, dar s-a dovedit că nu e aşa. Să cânt în limba română a fost cea mai dificilă sarcină din acest an”, a declarat Ryan.

 

Dora Gaitanovici (România), Dinaya (Kazakhstan) şi Raluca Blejuşcă (România) vor închide concursul din prima seară, cu piesele Reflection, Ljublju, respectiv Cântecul din noi.

 

Este seara în care intră şi juriul în scenă. Edvin Marton din Ungaria, Gigliola Cinquetti, Kristina Cepraga Goodwin şi Luminiţa Dobrescu din Italia, Eleni Foureira din Grecia, Arsenie Toderaş din Republica Moldova şi Mădălin Voicu (România) sunt cei vor decide câştigătorii ediţiei din acest an a Festivalului Concurs Internaţional Cerbul de Aur.

 

Pe lângă Marele Trofeu al Festivalului Internaţional Cerbul de Aur, în valoare de 25 de mii de euro, şi cele trei premii de pe podium, la această ediţie aniversară, concurenţii mai mai au şansa de a câştiga unul dintre premiile speciale: Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei piese româneşti; Premiul Municipiului Braşov; Premiul Judeţului Braşov; Premiul Publicului; Premiul Presei Festivalului; Premiul Societăţilor Publice de Radio şi de Televiziune.

Amy Macdonald, Loredana şi Flavius & Linda Teodosiu Show Band susţin recitalurile serii.

 

„Există un mare interes pentru Cerbul de Aur. Au fost puse în vânzare 5.500 de locuri şi au fost cumpărate într-un ritm surprinzător, multe de către turişti”, se destăinuie Smaranda Vornicu, directoarea Festivalului.

 

Un final apoteotic în care toţi interpreţii cu cântat Trecea fanfara militară, interpretată odinioară de Dan Spătaru.

 

 

 

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. ” Cerbul de aur ” ceva frumos care se intampla in tara asta rascolita de atatea rele … ! Sa auzim si de mai bine !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.