Compania Cațavencu SA intră în faliment, susţine paginademedia.ro, hotărârea fiind luată, după adunarea creditorilor.
Datoriile către furnizori și impozitele neplătite la bugetul de stat se ridicau la 80,8 milioane de lei (20 de milioane de euro), după cum scria HotNews în urmă cu câteva luni. Cel mai mare creditor al Cațavencu SA este Realitatea Media.
Procedura de insolvență a început în primăvară. Pe 16 martie, Tribunalul București admitea cererea de intrare în insolvență a firmei Caţavencu SA. Din cele două variante posibile – reoganizarea sau intrarea în faliment – creditorii au ales falimentul.
Conform paginademedia.ro, revista Academia Caţavencu va continua să apară, dar îşi va schimba editorul. Creditorii au fost de acord, prin vot, pentru apariţia în continuare a revistei. Cel mai probabil, Academia Caţavencu va trece pe Realitatea Media, principalul creditor şi, totodată, acţionar al Caţavencu S.A.
Acţionarii Caţavencu S.A.: Realitatea Media S.A. – 71%, PSV Company SA – 19%, Bellerive Holdings Limited – 10%.
Doru Buşcu, director editorial Academia Caţavencu: „Informaţia este reală. Societatea care editează revista Academia Caţavencu şi care a editat multe alte reviste intră în faliment. Revista apare în continuare. Marca urmează să fie evaluată şi vândută.”