Efecte ale coronavirusului

Agitația în jurul răspândirii coronavirusului 19 nu este gratuită, chiar dacă mai sunt optimiști care o consideră exagerată. Unii chiar cred că este vorba doar de o gripă. Într-adevăr, nu sunt încă mai multe pierderi de vieți omenești decât datorită gripelor cunoscute, dar perspectiva este mai curând sumbră.

Cum spun cei mai buni epidemiologi din SUA, China, Singapore și Australia, este un virus cu o viteză de propagare neașteptată și capabil de mutații încă nedeslușite. Că unele cazuri de contaminați socotite vindecate au recidivat, spune destul despre pericol. Ceea ce afirma o modelare matematică de la Harvard și a fost reafirmat de cancelarul federal Angela Merkel, anume că zeci de procente din populația globului sunt, în condițiile orei de față, susceptibile de contaminare și că 4-8% este rata deceselor datorate acestui virus, este de luat în seamă. Iar reacția pe scară mare a unor sisteme de medicină cu personal altfel înalt profesionalizat, cum sunt ale Italiei sau Chinei, spune totul despre gravitatea virusului și a răspândirii sale.

Coronavirusul 19 și răspândirea sa în peste o sută de țări de pe glob pune pe gânduri orice om responsabil. Firește, fiecare poate avea multiple considerente. Ceea ce este de spus din capul locului este că nici o teorie – economică, sociologică, medicală – nu a anticipat fenomenul sau măcar nu a făcut caz de el. Creionări ținând de science fiction au existat și există, dar ele contează de obicei a posteriori. Numeroase țări, până la urmă umanitatea, luptă acum cu o amenințare ce a scăpat anticipărilor. Amenințarea a scăpat, uimitor, mai ales cercetărilor științifice, atât de proliferate și de productive din zilele noastre. Faptul că Organizația Mondială a Sănătății a estimat la optsprezece luni de acum înainte găsirea vaccinului antivirus spune ceva. Chiar dacă vaccinul va fi descoperit mai repede, este clar că doi ani va fi de luptat din greu. De luptat pentru producerea vaccinului și apoi ca acesta să ajungă la cei contaminați!

Nu se știe cu precizia dorită nici proveniența virusului. Ipoteza cea mai probabilă – că este vorba de un virus transmis de la lilieci celor care îi folosesc ca hrană – mai are nevoie de confirmări. Nu este clar cum s-a întâmplat că în anumite locuri virusul a fost contractat de persoane fără contact cu cineva din zona contaminată. Este de întrebat cum dintr-un singur loc poate rezulta o contaminare rapidă pe o suprafață atât de mare.

Se poate asuma astăzi, neîndoielnic, că oriunde în lume poate izbucni o epidemie care să ia rapid amploare globală. Peste toate, însăși caracterele lumii în care trăim și în fond stilul de viață sunt fără precedent. Sunt atinși acum maturii, dar nici tinerii nu sunt invulnerabili. Dacă este lucid, nici un om nu se mai poate socoti în siguranță.

Fiind vorba de o amenințare în mers, nu este vorba încă de a trage concluzii. Câteva fapte sunt, însă, evidente.

Cunoașterea unora dintre premisele indispensabile vieții civilizate a progresat enorm. În rest, totuși, necunoașterea rămâne un ocean imens. De aceea, între altele, vor trebui deschise programe de cercetare noi sau de anvergură nouă consacrate cunoașterii epidemiilor potențiale și găsirii antidoturilor din vreme. Științele sociale sunt „provocate” la a explora stilurile de viață și presupozițiile lor și la a concepe schimbări realiste.

Vrem-nu-vrem, nu este sector al vieții în civilizația modernității târzii care să nu fie afectat, direct sau prin implicații. Economia este afectată din greu. Aproape în toate țările industrializate se pune problema imobilizării de oameni la domiciliu, cu pierderile de producție corespunzătoare. Exporturile spre cea mai mare piață a lumii, China, se reduc inevitabil, cu toate măsurile autorităților și firmelor. După cum sunt afectate exporturile chineze pe alte piețe – cu toate consecințele. În mod fatal, Germania, cu prestigioasa ei prezență pe piața chineză, va suferi, iar de economia germană depinde economia europeană. Reducându-se activitatea în industrie, producția de petrol trebuie redusă, ceea ce aruncă în dificultăți alt șir de țări, cu efecte pentru toți ceilalți. Turismul a clacat deja, în mare măsură. Este destul să ne imaginăm consecințele pentru Italia, dar și pentru alte țări care cultivă turismul ca industrie de bază. Transporturile, mai ales cele aeriene, par să fie la pământ cât timp unele dintre cele mai puternice companii, United Airlines sau Lufthansa, își reduc masiv zborurile.

Un adevăr încetează cu totul să fie retoric. Multe probleme sunt de așa natură încât nimeni nu le mai poate rezolva singur. Nici astfel de epidemii nu se rezolvă de vreo țară fără cooperare cu alte țări. S-a conturat și de astă dată clar o nevoie stringentă de cooperare – în cercetare științifică, dar și în multe alte domenii. Se va găsi antidotul chimic, apoi cel biologic la coronavirus 19, se va găsi vaccinul, apoi tratamentul și, în cele din urmă, prevenția – dar se va găsi în timp rezonabil dacă va fi cooperare internațională.

Gândind asupra epidemiei cu coronavirus 19, se poate reflecta la continente, la culturi tradiționale și la regimuri politice. În definitiv, descrierile de fapte sunt necesare. Numai că trebuie din nou constatat că reflexele dogmatice – de genul „anti”, cum s-au exprimat și la noi și în alte țări – nu dau rezultate. Unele țări sunt deja confruntate cu „rasism antiasiatic”, dar și acesta va trebui să cedeze în fața realităților, cum au cedat și alte rasisme și alte „anti” din trecut. Nimeni nu te poate împiedica să aperi valori proprii, dar „corectitudinile politice” ale timpului actual nu sunt soluții într-o lume în care fiecare depinde de alții și, într-un fel, toți de toți, iar centrul de greutate al lumii, nu doar demografic, s-a mutat pe malurile Pacificului.

E mult dogmatism pe lume, chiar la oameni care se bat cu pumnul în piept cât de antidogmatici sunt. Toți cei avizați, din SUA și Europa, au constatat însă că “politica deschiderii (opening-up)” și „politica armoniei” au fost aplicate fără ezitare de China în toată situația creată de coronavirus 19. Chinezii și-au asumat o abordare cu datele pe masă, iar strategia „circumscrierii și îngrădirii”, a „izolării (containment)” prompte a zonei afectate de răspândirea virusului au aplicat-o riguros.

S-a socotit până acum că cea mai mare distrugere o pot aduce armele nucleare. A avut loc o înarmare nucleară, iar proliferarea nucleară nu a putut fi oprită. Devine însă tot mai clar un fapt: nu este nevoie de bombe atomice ca să pui pe butuci lumea. Se poate pune și altfel.

Conexiunile pe glob sunt tot mai multe, încât practic nimeni nu poate ieși din ele. Este limpede că globalizarea a schimbat organizarea și chiar soarta lumii. În bine, lărgind contactele. În mai puțin bine, făcând lumea vulnerabilă pe scară extinsă la ceva de genul unei epidemii. Este incontestabil că viteza de răspândire pe suprafața Pământului a coronavirusului 19 a fost favorizată de globalizare și de mobilitățile fără precedent pe care ea le presupune, în condițiile unui trafic mai dens ca oricând.

Ce-i de făcut? Corectura globalizării? Eu susțin că aceasta a început – Statele Unite au dat semnalul în urmă cu patru ani (vezi A. Marga, După globalizare, Meteor, București, 2019). Corectura se face în orice condiții. Dar oricum am privi lucrurile într-o discuție despre globalizare, se simte nevoia unor mecanisme de repliere rapidă într-o lume aidoma unei comunități enorme, care vor trebui gândite de pe acum.

In Europa, problema are un caracter și mai concret. Sistemul Schengen rămâne un mare pas istoric liberalizând mobilitățile. El nu are alternativă rațională. A fost clar, însă, de multă vreme, că și acest sistem are nevoie de mecanisme de repliere contra terorismului. Acum are nevoie și de mecanisme de repliere contra epidemiilor. Și din acest punct de vedere, este adevărat ceea ce spunea Pierre Mannent (La raison des nations, Gallimard, Paris, 2006) – anume, că nu poate fi democrație fără stat național. Acum este clar că nu poate fi nici apărare în fața amenințărilor fără administrație națională funcțională.

O epidemie ca cea pe care o înfruntăm astăzi pune sub semnul întrebării mari acțiuni colective – reuniuni, spectacole, auditorii ample, participări la întreceri sportive. Pune sub semnul întrebării și mobilitățile. Se vor găsi, desigur, antidoturi, încât toate acestea să fie afectate cât mai puțin în viitor.

O epocă pare, însă, să se încheie – aceea în care oamenii participă la asemenea acțiuni fără teamă și fac mobilități lejer, ca până acum. Mari adunări de oameni și mobilitățile vor trebui să fie mai precaute. „Des-densificarea” locurilor de activitate și viață va trebui operată.

O vastă reorganizare a activităților va urma, vrând-nevrând. Internetul și televiziunea vor intermedia activități din industrie, cultură, educație și alte domenii. Reconstrucția educației, mai ales a celei universitare, va trebui deja angajată. Din multe motive, cel puțin în Europa, ea se impune. Oricum, totul trebuie regândit.

În orice situație, inclusiv în cea optimă, în care vaccinurile specifice, tratamentele adecvate și mijloacele preventive vor fi la dispoziție, un adevăr se va impune. Soluțiile doar „tehnice” – de natura asigurării asistenței medicale, oricât de dezvoltată – nu vor fi de ajuns. O reorganizare a stilului de viață în modernitatea târzie va fi indispensabilă, dacă este ca oamenii, la diferite nivele – individual, comunitate de viață, națiuni, umanitate – să-și păstreze libertățile cucerite.

Lupta cu coronavirusul 19 a arătat deja o capacitate a statelor de a organiza o apărare în condiții noi, în care banala chemare „stați acasă” devine strategie. Multe țări aplică deja această strategie – desigur, împreună cu deplasarea spre domiciliu a unor activități, pentru a nu genera alte pierderi – ce pare în stare să limiteze răspândirea virusului și apoi combaterea lui.

La noi, de la început, a fost confuzie de la vârful statului în jos, sub indicația înșelătoare „stați liniștiți!”, și nu s-a îngrădit fenomenul începând de la frontieră, iar, acum, se plătește cu riscul mărit de răspândire. Se observă la fiecare intervenție diletantismul decidenților și miniștrilor din ultimele luni. Ei reacționează abia după ce alții au făcut-o, lăsând găuri în strategie și cu gândul la altceva.

Noroc cu medici ca Străinu-Cercel, Alexandru Rafila, Raed Arafat, care știu despre ce este vorba și pot imagina până la capăt ce este de făcut. Doar că ar trebui și lăsați să-și aplice competența.

<a href=”http://www.andreimarga.eu„>Andrei Marga</a>