El este coşmarul vieţii noastre

Încă un an groaznic pentru majoritatea românilor se încheie în cîteva zile. Cu sau fără Coronavirus, românii ar fi dus-o la fel, deci ar fi prostesc să se arunce vina pe virusul ăsta despre care știm mai puține lucruri decît despre Gripa spaniolă sau Ciuma lui Caragea.

La noi, de ani de zile, dacă nu cumva dintotdeauna, răul vine tocmai de la cei pe care i-am ales să conducă țara! Există riscul ca această propoziție dramatică să devină o axiomă pe care s-o acceptăm nu ca pe ceva fatidic, ci ca pe o normalitate pe care, se pare, o dorim din toată inima, ca pe un mod de a fi, cu care vrem să ne identificăm. Un fel de masochism social, resimțit ca plăcere generalizată.

Din 2014, adică exact de acum 7 ani, coșmarul nostru este Klaus Iohannis, pe care noi, românii, l-am ales să fie Președintele țării, în ciuda faptului că erau numeroase informațiile despre implicarea lui în traficul de copii în timp ce era profesor (!), despre afacerile imobiliare cu acte false în timp ce era Inspector general școlar (!) sau despre uriașul tun imobiliar în favoarea FDGR cînd era primar al Sibiului (!) și s-a declarat succesor și moștenitor al organizației fasciste GEG.

Toate aceste lucruri erau cunoscute, ba, chiar, exact înainte de alegerile din 2014, Iohannis era subiectul unui dosar de incompatibilitate, „rezolvat prin achitare” de Livia Stanciu după ungerea lui Iohannis ca Președinte, motiv pentru care președinta ÎCCJ a fost numită judecător la CCR chiar din partea Președinției!

Toate aceste chestiuni sînt fapte, probate cu documente sau de notorietate publică, nu e vorba despre opinii din partea unor adversari sau cîrcotași.

Cu toate acestea, după 5 ani de la alegerea lui Iohannis ca Președinte, în anul 2019, tot noi am decis să-l realegem pentru încă un mandat de cinci ani. Nu e asta dovada masochismului social de care nu ne putem lipsi? Adică, după 10 ani cu Ion Iliescu, după alți 10 ani cu Traian Băsescu, era normal să cerșim încă 10 ani cu Klaus Iohannis?

Nu e blestem, căci, dacă ar fi, ne-am duce la un vraci să ne scoată demonii din creiere. Nu e nici destin, căci, dacă ar fi, am fi avut dintotdeauna conducători de teapa asta, or noi am venit în succesiunea unor mari domnitori, precum Mihai Viteazul sau Constantin Brâncoveanu, care și-au dat viața pentru destinul poporului pe care l-au condus.

Dar, atunci, ce este? Dacă am fi sinceri, ne-am uita în oglindă, ne-am uita în jurul nostru și am afla răspunsul corect. Nu e blestem, nu e destin, nu e nimic de acest fel. Este doar imaginea noastră, oglindită de felul în care gîndim.

Unii (Liiceanu, Cărtărescu, Chirilă, Pellea ș.a.) spun acum că se dezic de Iohannis, că acesta s-ar fi schimbat în ultima vreme și că acum a dat mîna cu „Ciuma roșie”. Nimic mai fals: Iohannis a fost așa din prima clipă a mandatului său și chiar cu mult timp înainte, poate că așa a fost dintotdeauna. Nu este el cel care i-a desemnat ca Premieri pe PSD-iștii Victor Ponta, Sorin Grindeanu, Mihai Tudose, Viorica Dăncilă? Nu! Despărțirea lui Liiceanu&comp de Iohannis nu ține de „Ciuma roșie”, ci are legătură strict cu despărțirea lui Iohannis de USRPLUS.

Așadar, Klaus Iohannis nu este altceva pentru români decît un coșmar pe care chiar românii l-au programat să dureze exact 10 ani! La sfîrșitul acestui deceniu, așa cum se prefigurează lucrurile, coșmarul nu se va sfîrși, ci va căpăta alt nume, poate mult mai hidos, căci loc de mai rău se găsește totdeauna.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 47
Ion Spânu 1818 Articole
Author

66 de Comentarii

  1. SECURITATEA GLOBALISTA toti oamenii lui Sorosh. Pe astia trebuie sa-i injuram. Grup infractionar organizat care a hotarat in numele poporului. Asa a facut si cu aducere de trupe straine pe teritoriul Romaniei fara referendum, inpotriva CONSTITUTIEI.
    Au televizouni si media plus internet unde mint poporul cu televizorul.
    S-a ales prafu de tara.

  2. Cel mai mare si mai bun presedinte care l-a avut Romania!
    Cosmarul ziaristilor care au votat cu madam Dancila, specialista de la BCR

  3. Nu „noi romanii l-am ales” desteptule (pt autorul articolului). Sunt destui care nu l-au ales pe boul asta niciodata.

  4. Acest Impostor nu a cistigat alegerile nici macar ca Primar.
    Numele lui Real este Klaus OberStumpFuhrerul lui AntiChrist.
    Profetiile din Sfinta Scriptura nu se pot Implini decit astfel.
    Uitindu-ne in UE, Nord America si oriunde in Lume vedem aceiasi Demoni in Misiune pentru a creea Conditiile Armaghedonului.
    Nu sint Romanii cu numic Vinovati !

  5. Ultimul sa-nchida apa si lumina.
    Nu uitati sa luati si cainele, sa nu moara de foame.

  6. El este coşmarul vieţii noastre? NU maestre Spânu, românii de pretutindeni au EXACT CE MERITA. Unde vedeti Dvs. maestre nemultumiti? În care oras se manifesteaza pulimea?
    Stati maestre sa-l vedeti instalat pe Iohannis Presedinte al Comisiei UE în locul lui Ursula von der Leyen si mai apoi sa vedeti viziune si dezvoltare a UE de o sa ametiti 🙂

  7. Foarte adevarat!! Din pacate, dar si daca in ultima zi de mandat acest monstru ar fi suspendat, tot ar fi ceva. Singurul partid lucid in situatie este AUR-ul. Sa speram ca se vor consolida (ca vor veni in sfarsit cu un program cuprinzator si nu vor cadea in fund la tot felul de chipuri cioplite) si vor actiona pana la capat!!

  8. Măcar să aibă Romania încă o sută de oameni așa, ronțăiți-va unghiile frustraților, profesioniști al dezinformării și al dezbinării.

  9. N-am absolut nici un miligram de respect pentru procurorii români.

    Dar mă giuruiesc pe cuvânt de pionier că voi scoate basca de pe cap și voi face o plecăciune-metanie până la nivelul pământului în fața acelui procuror care, în anul 2024, exact a doua zi după predarea funcției prezidențiale, se va apropia cu îndrăzneală de Puturosul Plăvann, îi va cetlui mâinile cu o pereche de cătușe răstimp în care îi va comunica sec:

    „cetățene Iohannis Werner-Klaus, sunteți reținut pentru 24 de ore în vederea cercetării sub aspectul comiterii infracțiunilor de ”Înaltă trădare”, ”Spionaj” și ”Genocid”, fapte prevăzute și pedepsite de art. 398, art. 400 și art. 438 Cod penal.

    În termenul legal procedural veți fi prezentat în fața judecătorului în vederea admiterii măsurii arestului preventiv.

    Aveți dreptul la un apărător legal.

    În situația în care nu vă puteți permite un apărător ales, vă va fi desemnat unul din oficiu.

    Aveți dreptul la tăcere, însemnând dreptul de a nu spune nimic.

    Orice veți declara poate fi folosit împotriva dumneavoastră.”

  10. Fiecare posteaza strict in functie de Regulamentul de Defaimare(RDD) pe care l-a semnat; una dintre postari nu e in acord cu realitatea,inclusiv articolul!Conform cercetatorilor englezi epidemia de COVID a inceput de la Craiova,plina de lilieci comestibili!

  11. Spanache, poate le explici cititorilor care era alternativa in 2014. Si cum alternativa castigase la pas primul tur. Si cum aceeasi alternativa a gresit intentionat ca sa mobilizeze diaspora pentru turul doi. Culmea e ca ministrul de externe al alternativei din 2014 fusese sef pe la un mare serviciu secret din Romania. Pe unde se pare ca lucrase chiar alternativa la Iohannis. O alternativa care acum a disparut din politica mare, la fel ca si alternativa din 2019. Asta da coincidenta!

    Si poate le mai explici cititorilor si cum, de treizeci de ani, cetatenii au intotdeauna de ales raul cel mai mic. Ceea ce inseamna ca, in realitate, sunt lasati fara optiune. Dar am uitat ca tu nu explici. Tu scrii ,,esee”, ca tovarasul Citu, si dai vina pe ,,romani”. E mult mai simplu asa.

  12. Edelweiss – Ivory Tower Utopian Dreamer, ai un talent nebun !Trebuie sa te citeasca si critica,nu numai postacii,cum le pui mata in opera,mai rar cineva, chiar din Timisoara

  13. dupa sapte ani se aduce la Lumina, n-ar trebuie scos la lumina si Ghinionul, poate si o slujba n-ar strica.

  14. Nu l-am ales pe escroc.
    Se stia f bine de la bunul inceput cu ce porcarii se ocupase specimenul. Capacul la toate l-a pus in confruntarile de la TV cu Ponta cand a demonstrat ca este aerian la toate, mincinos si arogant. Ulterior s-a vazut ca era si nesimtit.
    L-au ales stupizii care s-au lasat prostiti de propaganda securista.

  15. Ce ati uitat: „Gutten tag „si „Auf widersein „? sau cum dreacu se scrie . Erati to(n)ti numai un zimbet de ziceai ca s-a basculat cu fericirea pe la fiecare poarta . Acum nu va convine ? Raus ! parca asa se spune , nu ?Deh si aia care nu l-am votat facem parte din poporul roman ( STS ) asa ca ne convine sau nu inghitim in sec si asteptam porcororii si justitea cea endependenta sa-si faca datoria ,ca de pus mina pe par si iesit pe strasse slaba nadejde (nu judecatorul sau procurorul) ! DA DOAMNE MINTEA ROMANULUI CEA DE PE URMA ! Da sa nu fim oale si ulcele cind ne vine mintea la cap!

  16. Sa-i multumim in special diasporei care l-a sustinut masiv pe acest gunoi.

  17. reptilienii l-au intrebat:
    ba, micutule, ne dai padurile, oamenii si de fapt ne dai tot?
    -un „da” raspicat a rasunat in sala.
    gata ba, tu esti our man.
    asa a ajuns Santa Klaus seful de sclaveti.
    e un eseu reusit, nu e?

  18. Domnu Spanu,sunt unul dintyre fraierii care l-au votat pe Esuat,hotul de case si chirii cu acte false,Cocotat la varful statului Mafiot ( intre timp esuat ),traficant recunocut de copii,evazionist fiscal neusinat,nu vrea sa dea banii cuvenit statului abuzand de functie,43 de Dosare penale la activ musamalizate de taica Lazar la Alba Iulia,etc.Pt. ca va spun sincer ca nu aveam habar de aceste antecendente penale,si la fel ca mine milioane de romani. A doua oara nu l-am mai votat.Dar ce te faci cu idiotii,ametitii care l-au votat si a doua oara ? Ca daca le-ar ranji doar lor in nas,nu mi-ar pasa.Uitati-va la el cum ranjeste,asta este ocupatia lui de baza in timp ce ne toaca banii si oropseste poporul impingand Tara la dezastru.

  19. Cu alte cuvinte, inca o confirmare a vorbei ca „fiecare popor are conducatorii pe care-i merita” ? Refuz sa cred, mai ales categoricul afirmatiei si bagarea „in aceeasi oala” a tuturor ! La cit de nul este, la toate afacerile sulfuroase cunoscute astazi pina si de babe de pe marginea santului, de la tara, nu cred ca mai sint multi timpiti care sa mai creada intr-o biata marioneta, propulsata de catre cei care, din interior si din exterior, aveau nevoie de un individ slab din punct de vedere intelectual, lenes si iubitor de lux, santajabil cu afacerile deja amintite. Cit despre dezorientarea pupincuristilor de serviciu, mai admiratori ai „luptei prezidentiale contra PSD” (ha ha ha ! ce ma mai amuz, sint complet pierduti dobitocii, inca nu si-au revenit !) … cercul se inchide … amintiti-va CINE a fost trimis la Bucuresti, ca un „candidat” fanariot la Istambul, si din partea CUI, ca sa ia „firmanul” de prim ministru de la canalia basista ?! „Firmanul” nu l-a obtinut, doar un papuc de „sultan” in koor !

  20. Vazandu-i fata aia de simian, nu putem decat sa exclamam: „El e!”, exact ca in reclama aia cu cimpanzeul, foarte populara inainte de 2010.

  21. Corect! Ma intrebam care e scopul acestui „articol”, sa dea vina pe romanii care au avut de ales intre „asta e praf” si „asta e varza”?! Jocurile sunt facute peste capetele noastre, de fiecare data.

  22. Din 1945 COSMARUL NOSTRU SE NUMESTE PCR/PRM si din 1948 SECURITATEA, un cosmar ce nu se mai sfarseste dupa 75 de ani!
    Speram ca Dl Spanu sa revina cu noi forte si aplombul cunoscut si constat cu tristete ca a devenit defetist, ba chiar
    total dezarmat daca afirma placid ca „nu se cunoaste aproape nimic despre VIRUSUL BOLSEVIC chinez”!?Cum adica, virusul bolsevic a fost exportat generos si fara discriminari etnice de China BOLSEVICA pe toate meridianele si Dl Spanu mai are indoieli ideologice? De doi ani SECURITATEA a adancit cosmarul si autocratia intr-un CONCERT MONDIAL, clamand cu marsavie VIRUSUL BOLSEVIC chinez si Dl Spanu ne da lectii de analiza matematica cu „axiome” si daca nu i le vom prelua necritic riscam sa fim declarati…”prostocrati”, mai nou, vezi Dl Nistorescu, „tolomacocrati”!? Insa condamnabila cu adevarat mi se pare sustinerea ca noi l-am fi instalat pe Alogen in Deal si nu Securitatea, recte Basoiul care fusese ZECE ANI SEFUL INSTITUTIEI GENOCIDULUI!!! Si ca sa fie sigur ca ne-a intrat in cap, a repetat ideea FALSA, pe care el insusi inainte de a face pauza de boala o combatuse vehement vorbind de tabletete si alte fraudari cu sacii, gen sect.
    4… Incontestabil, Alogenul e UN ALT COSMAR dupa Ilici Genocid, Emilutz Tzapul, din nou Emilutz si Ceacarul Mongol, dar nu pe persoana fizica fiind simplu un instrument al Institutiei Genocidului…S-a uitat Dl Spanu in oglinda si a vazut o imagine de cosmar? S-a vazut cu grimasa lui Ilici-Genocid, cu cioc-ciocul lui Emilutz si cu aerul ceacar al mongolului toate topite in ranjetul de Kapo al Alogenului?Pacat de transformarea in oglinda a unui redutabil jurnalist de investigatie capabil acum sa-si condamne gratuit propriul popor! Sa fie o opinie personala a libertatii de gandire?
    Are tot dreptul, dar intr-o simpla opinie nu au loc „axiomele” si nici „oglinzile” care se stie ca…deformeaza!

  23. „..răul vine tocmai de la cei pe care i-am ales să conducă țara..”- Asta este REALITATEA ROMANEASCA, pentru simplul motiv ca romanii isi aleg conducatorii dupa chipul si asemanarea lor. Asa alegatori, asa alesi.

  24. Gresit. Nu, nu faptul ca Iohannis e un cosmar aievea, ci faptul ca romanii l-au votat pentru un al doilea mandat. O actiune mai mare de manipulare a opiniei publice nu am vazut. Practic, profesionistii denaturarii alegerilor au aplicat tot arsenalul. Nimic nu a fost intimplator, nimic din sfera naivitatii democratiei. Bietii nostri „intelectuali” continua sa rimeze cu „papagali”. De acord cu previziunea de viitor: oricine ne va fi servit ca presedinte va fi si mai rau. Cine nu-i cunoaste pe americani, cine nu le stie lipsa de scrupule, cruzimea si indiferenta fata de soarta popoarelor pe care le incaleca, le exploateaza si le lasa in voia sortii cind nu mai au nevoie de ele, va putea lua notite.

  25. Klaus Iohannis: „Decât să fiu mârlan, mai bine pierd”(14-11-2014)
    Plugusor 2014
    ( decembrie 2013 Cotidianul)
    „Că deunăzi, mai de an

    Înfundarăm pe Traian

    Şi-aduserăm Victoraşi

    Să ne crească copilaşi

    S-aibă el grijă de ei

    Şi să blesteme FMI.

    Aduserăm şi crinuţi

    Generali la cei avuţi

    Ce-a rămas din asta, bre?
    …”:)))

  26. Despre jegul antinational am comentat enorm. As dori sa-i urez mulți ani de pușcărie spre satisfacția mea și a celor mulți care postează pe acest forum. Și încă ceva: când ești javra globalista, inculta, impertinenta, antinatonala, egocentrica, incapabila, ineficientă, impotenta, rău intenționată, cu genul fluid în suflet și cu ura inpotriva acestui popor imaculata la școală globalismului în toate mădularele sale nu te poți defini decât ca o javra posedata de spiritul Satanic. Despre pas cu pas și Despre România Educata ca sloganuri lansate de un steril intelectual analfabet si de care o catea in căldurile globalisnului nu mai am nimic a spune. Javra cu coada ridicata la vederea unei firave urme de neomarxism este întruchiparea urii profunde fata de tot ce-nseamna România și spiritul ei profund religios. Afara cu alogeni din tara. România trezeste-te.

  27. ce v-as face astora care l-ti votat, chiat daca acum regretati (ceea ce arata si cat de prosti sunteti).

  28. Ranjesc prostilor!
    Voi m-ati ales! Ati uitat cum stateati la cozi, la ambasade, sa ma votati?
    Stiati ca am traficat copii, stiati ca am facut bani ilicit, stiati ca am falsificat acte, stiati ca sunt o nulitate de om si de politician. Doar tampitii au putut inghiti minciuna ca am facut bani din meditatii.
    VOI M-ATI VOTAT! ACUM RABDATI.

  29. Cosmarul Romaniei a început in 1989 și pare a fi ireversibil. Societatea post-socialista s-a scindat an dupa an în fostii privilegiati , „anticomunisti”, noii oportunisti si populatia neutra sau naiva. Cine a sustinut carierele politice si candidaturile lui Basescu si Johann ? Entitati externe care au infiltrat structurile statului postsocialist si massmedia cu bani multi, prea putin oamenii “liberi”, partidele in sine. In ultimii doi ani apartheidul social s-a agravat datorita presiunilor facute de marii finantatori globalisti conf scopurilor “marii resetării”. Trecutul a fost de cosmar, iar prezentul controlului total asupra indivizilor si viitorul transhumanist se arata horror. În lipsa unei reacții ferme care să trezească poporul din hipnoză ca in 1989, anii care vin se arata a fi sfârșitul istoriei romanilor…

  30. Basescu a fost mai flexibil decat Iohannis. Iohannis n-a avut incotro altfel nu vedeau PSD-istii nicio guwernare.
    Un presedinte mediocru adusi de comidia europeana de mediocri. Merkel din aceiasi tabara.
    Cat s-au rupt in figuri dreapta cu anticoruptia, ciuma rosie, penali, au nevoie de PSD sa-i treaca puntea pana in 2025 prin autorotatie.
    Iohanni rade cum rad fanii lui de prosti, ei sparg topurile prostiei. In frunte cu un ambasador agent electoral.

  31. Presedintele Johannis are dreptate si face ce trebuie.Romanii nu pot fi disciplinati si muncitori decat cu doua instrumente,cu bata si cu zaharelul,nu mult ca li se apleaca.Altfel spus,romanii nu muncesc decat de nevoie si de foame. Cu cat le oferi mai mult cu atat se fac mai obraznici,puturosi si mincinosi.Frica si foamea fac din romani un popor disciplinat si super muncitor.Ati vrut Johannis luati Johannnis.Neamtul e dat naibii de serios si dur,nu accepta jumatati de masura,a dovedit asta cand la mazilit pe Orban,aviz amatorilor.Somnul de frumusete ,fumatul,alcoolul si minciuna lau lasat pe Orban pe drumuri.Cine face ca Orban ca Orban va pati.Cu Johannis nu-i de gluma,ori muncesti ful time ori te elimini singur.Sunt de partea lui Johannis pentru tot ce face in Romania pentru Romania.

  32. N-am votat nici cu chiorul, nici cu plavanul. Romanii o cauta cu lumanarea. Treaba lor. Eu am obosit sa caut sa ii mai lamuresc. Vreau sa imi cumpar o vilisoara in Astris, Thasos si sa fac 8 luni pe an „pluta”. Bine, stiu ca si grecii sunt hoti, dar macar sunt destepti!

  33. Cum se zice: o poza cât o mie de cuvinte…! Având în vedere nivelul foarte ridicat de cultură, experiența, echidistanța, moralitatea… reeșită din comentariile la temele, articolele publicate în Cotidianul pe care le îngurgitez, apreciez în cei mai înalți termeni vă rog frumos, apelez la bunăvoința, disponibilitatea Dumneavoastră să faceți o caracterizare călăilor care au condus această țară în acești 32 de ani pentru a rămâne posterității și mă refer la: Iliescu (Iici), Constantinescu (țapul), Băsescu (mongolul), Werner(plăvanul, dulapul, prim ministri acestora, șefi de partide… Am învățat, am înțeles foarte multe din cele scrise de dumneavoastră, lucruri pe care și dacă aș mai fi trăit sute de ani nu le-aș fi aflat și pentru care vă mulțumesc!
    Cu aleasă considerație!

  34. Adevarat textul urmator al acestui articol ce reliefeaza o trista si groaznica realitate :
    „Din 2014, adică exact de acum 7 ani, coșmarul nostru este Klaus Iohannis, pe care noi, românii, l-am ales să fie Președintele țării, în ciuda faptului că erau numeroase informațiile despre implicarea lui în traficul de copii în timp ce era profesor (!), despre afacerile imobiliare cu acte false în timp ce era Inspector general școlar (!) sau despre uriașul tun imobiliar în favoarea FDGR cînd era primar al Sibiului (!) și s-a declarat succesor și moștenitor al organizației fasciste GEG.
    Toate aceste lucruri erau cunoscute, ba, chiar, exact înainte de alegerile din 2014, Iohannis era subiectul unui dosar de incompatibilitate, „rezolvat prin achitare” de Livia Stanciu după ungerea lui Iohannis ca Președinte, motiv pentru care președinta ÎCCJ a fost numită judecător la CCR chiar din partea Președinției! …”

  35. Da pe cine vroiati sa votam, pe Viorica???
    Asta e candidatul pe care l-a scornit Dragnea care cerseste acuma lacrimi pentru suferinta sa in puscarie. Tatica Viorica era dintr-o subclasa de politicieni, o varianta de Suzana Gadea casa s-ar fi cacait sa o rupa pe englezeste. Nici pe partea demnitatii nationale nu aveam mari sanse, daca nu stii sa vorbesti greu sa fi respectat.
    Am mai invatat ceva si cu dulapul sasesc.
    Poate apare acel lider providential capabil sa catalizeze tot spiritul bun romanesc.

  36. Presedintele are un cor de fani hardcore care indiferent in cate strAchini calca guvernul lui Superman n-ar fi zburat sa arda toate spitalele, Cîțu nu disparea s-a cercet pe Stelian Ion si SIIJ care SIIJ era mai mult de decor.
    Fanii prezidentiali, nu putini, isi ridica in slavi presedintele lor. Pe ei nu-i intereseaza nimic altceva ei pupa UE pana se termina mandatul. Patapievici, Chirila, Oana Pelea, Cartarescu, Mandruta si restul de asa zisi intelectuali sa manance in direct toate laudele pe care i le-au adus lui Iohannis in 8 ani de mandat. Ezicsta un singur rezultat pe Iohannis il doare fiz in plixul prezidential.

  37. Este că și cum punem o poză cu Maria Vlas „escroaca de serviciu FNI ” ea a fost principala vinovată ,in timp ce televiziunile făceau Reclamă la FNI , și după tot oamenii erau de vină ca au avut încredere ca trebuia să-și dea seama ca erau dobânzile prea mari …. și dintr-un întreg stat vina a căzut pe o femeie a intrat in miez de noapte a luat sacul cu bani și gata economiile Românilor ….la fel de vinovat este si această matahală …ce putere are acest om ? Păi dacă Dragnea a încercat să miște puțin , să-l suspende pe Traian Băsescu … după PRIMA SENTINȚA cu suspendare ,la a două doar că a zis sa impoziteze puțin câteva multinaționalele , si să plafoneze niște prețuri la utilități …..gata 3 ani închis …….. și imi spuneți ca Klaus avea dosar :))))) suntem penibili cu acest articol , o să spuneți … stăm in stare de alertă ilegală de 2 ani in EUROPA … și Werner este de vină ? Probabil ca Dinescu „poetul revoluției din 89 ” a făcut târziu revoluția in 89 că săracu tot el o fi aranjat sa cadă comunismul și in Polonia, Bulgaria , Cehoslovacia, Germania de Est si chiar in marele URSS ……il și văd în piața Moscovei cu ploverul ” Fraților Am Învins” :))) … numai cred in alegeri in revoluții și in prostii …cu cât cunoști mai multe cu atât realizezi ca trăim intr-o URIAȘĂ manipulare ….dar poate care îmbracă si fardează societatea asta care din păcate este bazată pe opulența si LUX IEFTIN (cumpărăm scrisul după etchicheta )

  38. lăsați că la următoarele alegeri românii se vor deștepta și, teleghidați de securitate, or să-l voteze pe Friț. sau pe Clotilda.

  39. Anarhia salvează România! Românii nu mai suportă regimul de teroare INDUS DE PARLAMENTARII TRĂDĂTORI DE NEAM ȘI DE ȚARĂ, CIUKA, CIOLAK-CIOLAN, FLORIN CADZU, RAFILĂ (DIN HEXAGON, MINISTRUL SANATATII FRANCEZ, VERAN, RECUNOASTE CA NAZI GREEN PASSUL ESTE O FORMA DE VACCINARE OBLIGATORIE, IAR RAFILĂ, securistul care omoară cu SERINGA, nu cu glonțul, ca taica-sau, cu rasul inocent de HANNIBAL LECTER, îi ține isonul), ARAFAT, TĂTARU, DE PROPAGANDIȘTII DE TIPUL CHIREAK, PIELEANU, R TUDOR! Cu aroganța lui de CIOCOI, CIOLAK NU A RĂSPUNS LA ACUZELE LUI SIMION LA INTRAREA IN PARLAMENT! ACELEASI ARGUMENTE DE PROST GUST: ISI PROTEJEAZĂ SĂNĂTATEA DE NEVACCINATI! DAR CINE PROTEJEAZĂ SĂNĂTATEA PUBLICĂ DE ACESTI PRO-VACCIN FORTAT, INCAPABILI SĂ CONSTRUIASCĂ SPITALE? NUREMBERG 2.0 urmează pentru criminalii răspunzători de crime în contra umanității! RĂZBOIUL CIVIL ÎNCEPE! PARLAMENTUL VA FI ASALTAT DE CETĂȚENII NEMULTUMITI! Va ÎNCEPE RĂZBOIUL CIVIL ÎN TOATĂ LUMEA !

  40. inainte de a considera ca johanis este neamt si protestant si agent al Editat trebuie sa intelegem cine sintem noi romanii …44 la suta dintre noi sint analfabeti functionali care habar n-au pe ce lume traiesc si cred orice din asazisa traditie primitiva sau pur prostie …refuza sa gindeasca pur si simplu…noi ne alegem conducatorii …romania este o curte fara gard unde intra oricine si face ce vrea fara sa fie intrebat sau deranjat …avem un complex de inferioritate …tot ce e romanesc nu e bun …

  41. Faptul ca politicienii odata ajunsi la conducere (Guvern, Presedinte) isi schimba subit discursul (v. Rafila) e urmarea presiunii uriase venite din afara tarii pe canale subterane. Trebuie caracter ca sa ramai neschimbat si uneori sa fii pregatit sa platesti pentru asta (v. ungurii, polonezii si partial slovenii). Asta e marea problema a alegerilor la noi: sa gasim caracterele puternice. Cine are urechi de auzit, sa auda!

  42. Nu, Domnule Spanu, ați îngrozit un popor voi, media, ziariștilor! Așa am văzut și noi, ei vă plătesc dar nici voi nu scrieți nimic!
    Vă faceți că scrieți, valsati, se vede. Da… pentru pensie specială și ONG facem orice!
    Hai, numărați morții, Cioclilor Ziariști!

  43. Are dreptate Becali, cu ce mă ajută pe mine că scriu pe aici?!
    Pă ziarul, sigur. Și io nu mai vreau să ajut. Vă rog, lacrimi de la conte ursu și ursula de ue ???
    Al drac’, stiru le pute ???

  44. L-au votat cei care traiesc dupa principiul: ” Ma pun bine cu sefu (Germania) si poate sefu are grija si de mine! ” Numai ca pe sefu il doare in fund de sluga!

  45. Pai voi ati votat aceste jeguri si acum plingeti cu ce va face! Ce, n-ati stiut ca e succesorul organizatiei naziste GEGR? N-ati stiut de casele luate cu acte false? Ati stiut si l-ati votat!!!!! Asta ati vrut! Dovada este si cu stringerea de semnaturi pentru suspendarea acestui netrebnic precum a celei care a furat voturile la sectorul 1 Bucuresti sau a lui Plicusor Dan! Ati mai auzit ceva de aceste semnaturi pentru suspendare? NIMIC! Asa ca plingeti degeaba!

  46. nu el este cosmarul vietii noastre, CI SECURIMEA TRADATOARE SI CRIMINALA CARE IL PAPUSEAZA. OARE DE CE? OARE CU CE? DE DOSARELE COPIILOR „INFIATI” IN CANADA MAI STIE CINEVA CEVA? DAR DE ALTE INFRACTIUNI COMISE? ARUNCATI PISICA PE O SLUGA IN LOC SA VORBITI DE SECURIMEA CRIMINALA „ESCU” DIN SPATELE LUI. DIN SPATELE LOR. ALE TUTUROR SLUGILOR AFLATE LA PUTOARE ACUM. „TOV-ATE” DE SEETEEESEEE! UN PROGRAM DE SECURITATE CARE VOTEAZA IN LOCUL POOLIMII CONVINSA CA „VOTUL LOR CONTEAZA”! TREZITI-VA BHAAAAI! PANA NU REFIRMATI SI CURATATI SERVICIILE DE SECURITATE ALE TARII SI ALE ARMATEI DE TRADATORI SI SANTAJATI NU VOM AVEA LIBERTATE NICIODATA! CE SA VOTEZI INTR-O TARA SUPER-CORUPTA UNDE MILITIA / SECURITATEA / ARMATA ESTE MANA IN MANA CU INFRACTORII, CRIMINALII SI PEDOFILII DIN AFARA TARII?

  47. Johanis este mana in ghips. Individul face figuratie desi crede sincer ca el este seful. De securisti ati auzit?

  48. Cine are interesul sa menajeze mereu securitatea si sa bage in fata niste personaje care au rolul sa primeasca invinuirile si mai ales injuraturile romanilor nemultumiti? De 39 de ani Romania este condusa exclusiv de securitate prin supusii lor fie ca acestia sunt politicieni, magistrati, functionari superiori, „carturari” si chiar oameni din media. Doar spalatii pe cap de oamenii securitatii nu vad adevarul.

  49. Si propaganda securista si uneltirile din afara se bazeaza pe prostia mioriticului, gata sa puna botul la orice i se vara in urechi.
    Atunci mioriticul nu mai sta sa cugete la trecutul loazei care ii este bagat pe gat, sau sa-l cantareasca dupa ideile pe care le debiteaza. Mafia i-l arata pe ala, pe ala il voteaza. Apoi mioriticul ajunge la concluzia ca a votat o lichea.
    Asa s-a intamplat permanent dupa 1989, dar mai abitir incepand cu Tzapul.
    Tot asa va fi si de acum inainte. Pariez ca urmatorul la Cotroceni va fi votat masiv Ciolos, sau Clotilde Armand.
    Se va respecta traditia: sa fie neaparat o lichea.

  50. Vai ție ! Mai bine îți luai alt nume , mai aproape de identitatea ta reală ! Mirosi a borhut și servicii.

  51. nu mai am nimic de spus , totul este in Titlu….

  52. Ce ți-e scris, in frunte ți-e pus ciumete.. Iar ți-e scris să termini țara,..Patriotic,.

  53. Un popor complexat, incult pt care tot ce este strain ii este superior, chiar si daca ii aducator de moarte prin jaf si cucerire de noi teritorii. Asta este adevarata trasatura a popoarelor germanice, jaful, de la teutoni, saxoni sau vikingi care au macetarit Britania dupa retragerea romana, din care n-am invatat nimic. Atunci romanii erau un fel de NATO, popoarele au renuntat la vigilenta, propria organizare armata, iar cand romanii s-au retras slabiti de atacurile barbarilor, ei au intrat jefuind, ucigand autohtonii fara aparare. De sute de ani se ridica osanale cuceritorilor/criminalilor nu popoarelor devenite victime. Iohannis este mana lunga a razbunarii germane care a jefuit Romania, rechizitionand rafinariile si petrolul romanesc fara el nu ar fi putut sa duca WW II, a tradat Romania prin dictatul de la Viena, iar unii sunt si azi in extaz dupa un nume de german pe care inca istoria nu l-a facut istorie ca pe babiloneni. Ignoranta unora e pt ca n-au avut mosi care sa fi murit in cele doua razboaie mondiale. Sa nu uitam si de atrocitatile rasiale la care s-au dedat acest neam ”maret”. Sunt naivi cei ce se cred „Zeii”interni si externi pot dirija viitorul. Intr-o zi vor plati toti nu judecati de un popor de complexati ci de Cer, Iisus vorbeste de a doua moarte…Asa ca stelele din cer vor straluci si atunci cand picii vor pieri cu ranjetul de stapani. Alexandru cel Mare discipolul lui Aristotel cand moartea il chema a inteles zadarnicia triufului sau si a cerut sa fie purtat cu mainile la vedere pt a intelege ca nu duce nimic pe lumea cealalta. Dar de fapt se duce toate energia negativa a urii si disperarii celor pe care i-a nedreptatit. Poate n-a gresit cand a spus ca:” Ghinionul e a lui.” In iad va merge cu tot neamul lui pt ca s-a bucurat prea mult.

  54. Da oltene, asa este! Kosmarul Romaniei este Klaun Kaizer Kiolhanis-KKK sau Klaunus Magnus Stupidus! Si cu asta ce-am rezolvbat? O sa-i dam si renta viagera si vila si SPP, tot restul vietii lui! Pentru ca unii, de afara si din nautru, au vrut si vor asta: Romania colonie, piata de desfacere marfurile lor si piata de recrutare forta de munca! Cum, nu s-a inteles asta?
    PS: Fi-ti siguri, ca daca treaba nu merge bine la guvern, va relua „teza” ciuma rosie”, „sa moara PSD”!

  55. Stai maestre așa, să vezi cum în înțelepciunea lui legendară poporul român o va vota pe Kovesi in 2024 împreună cu USR-ul… Nu cred că acest coșmar se va termina in 2024, cred că va lua o formă și mai grotescă

  56. @ Sfintul Soros – Mircea Diaconu era prea elevat pentru -toni . Toni care-i misoginul roman in carne si oase .Nu ar fi bine sa fondeze si Partidul Misoginilor ? Te uiti la ei ce comenteaza si zici ca-s aia cu legea sharia su evrei ultraortodocsi,ca nu-i poti deosebi.

  57. Unde sunt „patriotii” care inalta ode POPORULUI ROMAN? De ce tac „patriotii” in timp ce DUSMANII POPORULUI ROMAN il fac „prost”, „incult”, „oportunist” si „credul”? Din „masochism…sociologic(nu social)” insista CLONELE SECURITATII aici cu
    MISTIFICAREA ca „poporul alege”?Nu e clar pentru orice om normal ca TOTI CEI CARE INSISTA SA-I LEGITIMEZE DREPT ALESI DE POPPOR pe SLUGILE Securitatii, o fac in scopul distragerii atentiei de la INSTITUTIA GENOCIDULUI si faptul ca de 75 de ani stapaneste Romania LA ORDINUL PARTIDULUI/PARTIDULUI MONDIAL!!!

  58. presedinte de (editat) . Cel mai (editat)din toata istoria Romaniei
    Atept p’ala ce vrea sa ma contrazica , ca sunt multi (editat), ca pe vremea lui Ceausescu

  59. As putea sa pariez ca toti banditii de la putere care militeaza pentru injectare au primit fie bani fie actiuni la Pfizer sau alta firma furnizoare de seruri, saau de la toate. Nu doar in Romania ci in toata lumea. In SUA toata clasa politica, de la senatori la lideri locali detin actiuni la firmele care furnizeaza falsele vaccinuri. Este interesul lor de oameni corupti sa se vanda cat maai multe seruri din astea folosind asolut toate falsele pretexte, precum pandemia, variante noi de virusuri, etc. Va spun insa clar ca si pentru clasa politica jocul asta este o capcana prin care globalistii vor sa desfiinteze total politica pe care cu aceasta ocazie o vor putea dovedi a fi putred de corupta, si sa instaureze o dictatura globala aa oligarhiei condusa cu ajutorul tehnicienilor care executa doar ordine. Tot ce au obtinut azi prin coruptie membrii clasei politice vor pierde maine cu dobanda, pentru ca asta este regula jocului la satanisti, fara mila si fara crutare.

  60. ghinion
    cât au muncit labortoarele până l-ai nascut, crescut, alăptat, hranit , imbătat cu ochiul si timpanul, autism si peroadă de promovare-ănaintare????

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.