Electrica declanşează operaţiunea „bani pentru dinţii persoanelor sus-puse”

În ultimul Consiliu de Administraţie al Electrica SA s-au discutat, dată fiind criza economică, probleme importante pentru ţară. Mai precis, acordarea a 10.000 de lei pentru două persoane din conducerea Electrica pentru refacerea danturii. E drept, compania e de stat şi angajaţii cam râd de ce fac şefii, dar dantura angajaţiilor sus-puşi, adică cu pile, trebuie rezolvată deoarece astfel devine problemă naţională.

 

Mare le-a fost surpriza unor angajaţi ai companiei de stat Electrica, aflată sub subordinea lui Adriean Videanu, când au aflat că la ultimul Consiliul de Administraţie s-a pus în discuţie acordarea unui ajutor de 10.000 de lei pentru două persoane care au probleme cu dantura. E drept nu-s orice fel de persoane de la Electrica, ci persoane sus-puse. Mai precis, este vorba despre directoarea de personal de la Electrica şi de secretara Oficiului Juridic.

„E de râs ce s-a întâmplat la ultimul Consiliu de Administraţie la Electrica SA. Pe de o parte, statul spune să fim solidari cu ţara şi să dăm din salariu, pe de altă parte, noi dăm 10.000 de lei la două persoane să-şi repare dantura. Dar dacă se poate, de ce nu? Doar sunt banii statului. Te doar capul ce se discută în Consiliul de Administraţie al companiei Electrica SA”, ne-a declarat unul dintre membrii CA de la Electrica.

Teoretic, acordarea unui ajutor de 10.000 de lei pentru două persoane de la Electrica pentru rezolvarea unor probleme de sănătate (dantură) nu-i ceva rău. Ba mai mult, toţi angajaţii de la Electrica pot beneficia de astfel de ajutoare. Totul e să ceară. Numai că majoritatea salariaţilor se gândesc cum să-şi păstreze locurile de muncă, nu să ceară ajutoare financiare pentru dantură.

„Când am auzit că în CA la Electrica aprobăm ajutoare financiare pentru dantura a două persoane, respectiv pentru secretara Gabriela Georgescu şi directoarea Luca Mioara, mi-a venit să intru în pământ de ruşine. Dar cineva mi-a spus că sub moşia lui Adriean Videanu lucrurile se fac cum trebuie. Adică Boc nu are nici o putere la aceste companii. Directorii lui Videanu sunt stat în stat. Asta e. Curios, dar orice angajat de la Electrica poate cere conducerii ajutor financiar pentru repararea danturii. Totul e să facă o cerere în acest sens”, ne-a mai declarat unul dintre membrii CA ai Electrica.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.