Eleganţă şi stil la licitaţia de la Artmark

Brăţară cu ametist şi perle

Casa de licitaţii Artmark vă invită astăzi, la ora 20:00, la Licitaţia de Eleganţă şi Bijuterii, ce se desfăşoară la Cesianu-Racoviță Palace, din Bucureşti.

Bijuteriile au o valoare intrinsecă care nu ține nici de numărul de carate, nici de puritatea metalelor și nici de numele designerului. Bijuteriile valoroase sunt cele care poartă în ele o încărcătură emoțională, fiind sursa celor mai interesante, personale și mai memorabile povești de familie. La modă timp de generații la rând, bijuteriile și accesoriile eleganței sunt o investiție excelentă și o constantă sursă de inspirație.

Brăţară din aur alb, decorată cu diamante şi perle

Sunt propuse piese diverse, de la elegante tabachere la stilouri preţioase, de la bijuterii delicate sau scăpărând flăcări colorate, care duc cu gândul la comori ascunse, la obiecte decorative, de la ceasuri de marcă la poşete semnate de case de haute couture… O lume menită să ne înconjoare cu rafinament, dar şi cu opulenţă, să traseze un fel de viaţă sau, pur şi simplu, să încânte privirile.

Am spicuit, oarecum aleatoriu a serie de piese excepţionale din bogata ofertă de peste 260 de loturi.

Să începem cu obiectele de birou, între care se detaşează un Stilou Montblanc, cu peniţă din aur, ediţie „Amadeus”, cu capacul de argint 925. Stiloul poartă numărul de serie KP 1006648 şi este însoţit de un CD cuprinzând soundtrack-ul original al filmului „Amadeus”. Valoare estimativă: 400 – 500 de euro.

Brăţară din aur cu ornament în formă de glob pământesc

Interesant ca design, un Coupe-papier din argint, nefrit și carneol, realizat de Orest Fiodorovici Kurliukov, în atelierul din Moscova, cca. 1910. Din nefrit tăiat, şlefuit; carneol; argint 875 turnat, cizelat (1.500 – 2.000 de euro).

Desigur, categoria cea mai fascinantă este cea a bijuteriilor. Puteţi alege, de exemplu, o Broşă rusească din aur, ornată cu rubin şi ametiste, cca. 1900, create în Atelierul Aleksandr Belov, din Moscova. Din aur roşu 14 k, 1 rubin pară caboşon cca. 2,2 ct., culoare roşu, claritate moderately included şi 2 ametiste ovale caboşon cca. 4,2 ct., culoare violet, claritate SI, piesa este evaluată la 300 – 500 de euro.

Broşă Art Deco din platină cu diamante

Din aceeaşi epocă, un Pandantiv Art Nouveau din aur, ornat cu frumos coral sculptat, provine dintr-un atelier vienez (250 – 400 de euro).

Coborând puţin în timp, cam la 1850, descoperim o Broşă în manieră Rococo, din aur, ornată cu rubin oval faţetat de cca. 0,55 ct., creată într-un atelier austro-ungar. Valoare estimativă: 200 – 300 de euro.

Tentant este şi un Pandantiv din aur în trei culori, ornat cu rubin, diamant şi perle, de la cca. 1880, opera unui atelier francez. Din aur galben de 18 k, cu 1 diamant rotund brilliant de cca. 0,05 ct., culoare H-I, claritate SI1, 4 seed pearls rotunde, albe d=1,36-1,87 mm şi 1 rubin pară caboşon cca. 3,4 ct., de culoare roşie, claritate moderately included, bijuteria poate fi achizionată la 200 – 300 de euro.

Broşă de aur cu diamante

Special, un frumos Pandantiv din aur şi argint, decorat cu diamante, rubine și safire, datând din a doua jumătate a secolului XX, lucrat, de data aceasta, într-un atelier indian. Din aur galben de 14 k şi argint 800, cu 123 diamante rotunde single cut cca. 0,75 ct., culoare J-galbene, claritate SI-I1, 14 safire (1 oval faţetat şi 13 rotund faţetate) cca. 2,1 ct., culoare albastru, claritate SI şi 7 rubine rotund faţetate cca. 0,3 ct., culoare roşu, pandantivul este estimat la 550 – 750 de euro.

Broşă din aur cu diamante şi email, cca. 1900

Dintr-un atelier francez provine şi un Pandantiv Belle Epoque, din platină, ornat cu diamante, de la cca. 1900. Este lucrat în platină 900, cu 2 diamante old mine cut cca. 0,6 ct., culoare M-N, claritate SI1-I1 (1 diamant prezintă mică fisură pe rondistă) şi 32 diamante rose cut cca. 0,23 ct., culoare H-L, claritate SI-I1, h=3,3 cm, 2,85 g (700 – 900 de euro)

Cu semnificaţie specială, un Inel din aur, decorat cu însemn masonic, safir şi două diamante este evaluat la 500 – 700 de euro.

Un Inel Art Deco, din aur, decorat cu diamante şi perlă, provenit şi el dintr-un atelier francez de la cca. 1930 este estimat la 800 – 1.200 de euro.

Broşă din aur cu diamante şi safire

Să amintim şi  inelul din aur, ornat cu rubin şi diamante, numit „Floare de rubin” (450 – 600 de euro)

Rolul cerceilor în punerea în evidenţă a figurii feminine nu mai trebuie menţionat.  Oferta de la Artmark este bogată şi diversificată.

O Pereche de cercei din aur alb, decorată cu diamante rotunde de cca. 0,6 ct., şi perle de cultură saltwater rotunde, albe, este propusă la 450 – 650 de euro, iar o altă pereche, din aur alb, decorată cu safire anturate de diamante, porneşte de la 650 – 850 de euro.

Broşă din aur şi platină cu diamante

Brăţările, discrete sau spectaculoase, sunt un accesoriu aproape obligatoriu pentru o ţinută elegantă.

Atrag privirile o Brățară din aur împletit, cu închizătoare decorată cu perle, din prima jumătate a sec. XX (700 – 900 de euro), dar şi o rafinată Brățară din aur, decorată cu 5 opale ovale caboşon şi 4 rotunde caboşon (800 – 1.000 de euro).

O interesantă Brățară decorată cu șerpi, din aur galben de 18 k, cu 2 diamante rotund faţetate cca. 0,09 ct., culoare O-P, claritate SI2-I1, l=17 cm, 16,29 g, este estimată la 600 – 900 de euro.

Ceas Longines de mână, de damă, din aur, cu bezelul ornat cu diamante

Inedită este o Brățară cu ornament în formă de glob pământesc, din aur galben 14 k, cu globul din aur galben 14 k şi argint 925, care porneşte în licitaţie de la 1.500 – 2.500 de euro.

O piesă impresionantă este o Brățară decorată cu ametist și perle, datând de la cca. 1900,  din aur galben 14 k; email, 1 ametist rotund faţetat cca. 2 ct., culoare violet, claritate eye-clean şi 5 perle de cultură rotunde, albe (2.000 – 3.000 de euro).

O altă Brățară din aur, decorată cu o cruce încrustată cu un brilliant este evaluată la 2.500 – 3.000 de euro.

Merită relevată o Broșă din aur, bogat decorată cu diamante și două safire, convertibilă în clipsuri pentru rever, creată la 1970 într-un atelier italian, evaluată la 2.500 – 3.000 de euro.

Cercei din aur alb cu safire şi diamante

Nu este mai puţin tentantă o Broşă din aur, bogat ornată cu diamante, din aur galben 14 k, cu 55 diamante tăietură briliant rotund, cca. 0,75 ct. total și roză, cca. 2,7 ct. total (2.000 – 3.000 de euro).

Impresionantă, o Broșă din aur, decorată cu 7 diamante rose şi email, cca. 1900 (2.000 – 3.500 de euro), căreia i se alătură o elegantă Broşă-pandantiv din aur, decorată cu camee helmet shell sculptată (1.000 – 1.500 de euro).

Dintr-un atelier napoletan provine o altă Broşă-camee, din scoică sardonyx sculptată cu scenă mitologică (1.200 – 1.800 de euro)

Coş de inspiraţie rococo din argint

Strălucitoare se impune privirii o Broşă din aur, în formă de fluture, decorată cu 63 de diamante şlefuite briliant rotund şi roză cca. 1,70 ct., 14 rubine de cca. 1,12 ct., 14 smaralde cca. 0,70 ct. şi 4 safire de cca. 1 ct. (2.500 – 3.500 de euro)

Evaluată la 3.000 – 5.000 de euro, atrage atenţia prin opulenţa sa o Brățară din aur, decorată cu floare din email, diamante și smaralde, de la cca. 1900.

Menite să evidenţieze delicateţea degetelor de cele mai multe ori, inele sunt un must pentru orice femeie elegantă.

Reţinem din oferta de la Artmark, un Inel solitaire din aur, ornat cu diamant 1,64 ct., însoțit de certificat Anchorcert (3.500 – 4.500 de euro), dar şi un Inel din aur alb, decorat cu un superb ametrin de cca. 47,54 ct. (1.500 – 2.500 de euro).

Frumos inel din aur, ornat cu diamante şi un important smarald,

Un alt Inel din aur, ornat cu diamante și un frumos jad este estimat la 3.500 – 4.500 de euro, în timp ce un Inel din aur, ornat cu diamante și un important smarald, însoțit de certificat LGA (Les Gemmologistes Associés), estimat la 88.600 de dolari, este propus la 6.000 – 9.000 de euro.

În aceeaşi categorie a bijuteriilor-investiţii se încadrează şi un somptuos Inel din aur, decorat cu smarald rotund caboşon cca. 10,1 ct., de culoare verde, anturat de diamante rotunde briliant cca. 2,7 ct (7.000 – 9.000 de euro).

Dar şi o Broșă din aur alb şi platină, bogat decorată cu diamante, din prima jumătate a secolului XX, estimată la 9.000 – 12.000 de euro

Delicat, un Inel din aur alb, ornat cu diamant de 0,91 ct și safire, în manieră Edwardiană, provine dintr-un atelier englezesc (2.000 – 3.000 de euro).

Bustul reginei Marie Antoinette, biscuit de Sevres

Să ne oprim şi asupra unui important Colier din aur, decorat cu safire marchiz faţetate cca. 18,6 ct., de culoare albastră, și 114 diamante rotunde briliant cca. 3,6 ct. (4.000 – 6.000 de euro).

O splendidă Broşă Art Deco din platină 900, ornată cu diamante, create într-un ateleier francez este evalaută la 5.000 – 7.000 de euro.

Cu valoare afectivă şi uşor nostalgică, amintind de vremea bunicelor noastre, un Lornion din aur alb, având mânerul pavat cu diamante, din prima jumătate a secolului XX, provine dintr-un atelier austriac (1.000 – 1.500 de euro).

O impresionantă Brățară din aur alb şi galben, decorată cu diamante și perle este estimată la 3.500 – 4.500 de euro.

Inel cu smarald anturat de diamante

Dintre ceasurile de damă reţinem un Ceas Longines de mână, din aur, cu bezelul ornat cu diamante, datat cca 1970 (2.500 – 3.500  de euro), şi un Ceas Piaget, de mână, din aur, decorat cu diamante şi safire, cu mecanism quartz, carcasă tip square gravată şi pavată cu diamante, cadran lucrat manual şi decorat cu diamante şi curea din piele de culoare neagră şi cataramă din aur galben 18 k. (3.500 – 4.500 de euro). Nu putem omite un Ceas Chanel, de mână, cu bezelul pavat cu diamante, datat 2013, din ceramic, oţel inoxidabil, 120 diamante rotunde briliant cca. 1,8 ct. (6.000 – 8.000 de euro).

Şi tot un Ceas Chanel J12, de mână, cu mecanism automatic, cadran de culoare albă cu diamante la ore şi dată între ora 4 şi 5, cu brăţară şi carcasă din ceramică de culoare albă, bezel pavat cu diamant, are preţul de listă de 15.000 euro.

Există şi o ofertă destul de bogată de poşete purând marca marilor case haute couture, Vuitton, Christian Dior, Stella McCartney, Gucci, cum ar fi o Poşetă Art Deco din argint, dintr-un atelier german (300 – 400 de euro).

Aminteam şi o serie de obiecte de artă, cum ar fi o Garnitură din argint, pentru toaletă, formată din două perii, oglindă de mână și două recipient, lucrată în a doua jumătate a secolului XX, într-un atelier italian (650 – 850 de euro) sau un Coş de inspiraţie Rococo, din argint vienez, decorat cu buchete florale, din prima jumătate a secolului XX ori o Pereche de tacâmuri din argint Anton Michelsen, ediţie celebrativă a mariajului Prinţesei Margareta, provenind din Atelierul Anton Michelsen, Danemarca (100-150 de euro).

Ansamblu de şemineu

Li se adaugă, elegante sfeşnice de argint, carafe de cristal montate în argint, tăvi în stilul Biedermeier…

Din Manufactura Națională Sèvres, Franța, este prezentat Bustul reginei Marie Antoinette, piesă decorativă din porțelan biscuit și bronz doré (600 – 900 de euro).

Un Ansamblu pentru șemineu, format din ceas și vase decorative, cu scene romantice, de la cca. 1900, lucrat într-un atelier european este estimat la 400 – 600 de euro.

Şi lista este departe de a fi completă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.