
Părinții preșcolarilor și elevilor din Sectorul 1 nu trebuie să își mai facă griji că nu au cu cine să își lase copiii în zilele lucrătoare din perioada vacanței de vară. În acest an, un număr fără precedent de preșcolari și elevi de școală primară din această zonă administrativă vor beneficia de programele „Grădinița de Vacanță” și “Școala de Vară”, inițiate și finanțate de administrația locală a Sectorului 1.
În concret, 2255 de copii de vârstă preșcolară vor beneficia de programul „Grădinița de Vacanță”, față de 1708 în anul 2022, și 1200 de elevi vor beneficia de programul “Școala de Vară”, față de 390 de elevi anul trecut.
Aceștia vor beneficia, în perioadă 01 iulie-31 august 2023, în fiecare zi lucrătoare între orele 08:00-17:00, de supravegherea unor cadre didactice specializate, de mese calde/gustări și vor participa la activități educativ – recreative specifice vârstei lor.
“În Sectorul 1, avem o veste bună pentru părinți. În acest an, un număr fără precedent de preșcolari și elevi de școală primară vor beneficia de programele „Grădinița de Vacanță” și “Școala de Vară”, inițiate și finanțate de administrația locală a Sectorului 1.Astfel, copiii vor afla lucruri noi despre cultură, artă și civilizație, obiceiuri și tradiții de pe toate continentele lumii, se vor juca, vor experimenta lucruri interesante din știință, vor programa roboței, vor face mișcare și vor petrece timp în aer liber“, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.
Evident că edilul, destul de controversat la rândul său, nu a ratat prilejul de a-i înțepa pe guvernanți.
„ A început o nouă săptămână în școli sub semnele haosului. Impostura și amatorismul cocoțate în Guvern decid acum viitorul copiilor noștri. Sunt și eu părintele a patru copii. Sunt și eu, la fel că mulți părinți, afectată de greva cadrelor didactice. Aceasta stare de incertitudine trebuie să înceteze rapid, iar Guvernul trebuie să găsească urgent resursele necesare”, a ținut să mai spună Clotilde Armand.
15 grădinițe, în program
În această vară, proiectul educațional ”Grădinița de vacanță” – Pachet de Servicii educaționale şi sociale pentru preșcolari se va derula pentru un număr de 2255 preșcolari din 15 grădinițe din Sectorul 1, după cum urmează: Grădinița Nr. 42, Grădinița Nr. 44, Grădinița Nr. 46, Grădinița Nr. 50, Grădinița Nr. 52, Grădinița Nr. 97, Grădinița Nr. 116, Grădinița Nr. 122, Grădinița Nr. 206, Grădinița Nr. 222, Grădinița Nr. 248, Grădinița Nr. 252, Grădinița Nr. 281 ”Steaua”, Grădinița Nr. 283 și Școala Gimnazială Nr. 183.
Din cele 2255 locuri, se vor rezerva 25 de locuri pentru preșcolarii care au cerințe educaționale speciale.
“Școala de Vară”, în 11 unități de învățământ
În acest an, 1200 de elevi din 11 unități de învățământ din Sectorul 1 vor beneficia de programul “Școala de Vară”. Unitățile de învățământ care au dorit să participe la program în această vară sunt următoarele: Școala Gimnazială Nr.162, Școala Gimnazială Nr. 178, Școala Gimnazială Nr. 181, Școala Gimnazială Nr. 183, Școala Gimnazială Nr. 184, Școala Gimnazială Nr. 192, Școala Gimnazială Nr. 7, Școala Gimnazială ”Uruguay”, Liceul Greco Catolic ”Timotei Cipariu”, Școala Gimnazială ”Alexandru Costescu” și Școala Gimnazială ”Nicolae Titulescu”.
Atât pentru pentru programul „Grădinița de Vacanță”, cât și pentru programul “Școala de Vară”, perioada de înscriere a preșcolarilor și a elevilor este decisă de către conducerea fiecărei unități de învățământ în parte.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.