Şcolarii violenţi din Capitală vor avea fişe şi vor fi monitorizaţi. Înregistrarea în fişe unice a incidentelor violente în care sunt implicaţi elevi şi monitorizarea acestora sunt prevăzute în strategia Inspectoratului Şcolar pentru prevenirea criminalităţii în Capitală.
„Este necesară crearea unei fişe unice de înregistrare şi monitorizare a incidentelor violente în care au fost implicaţi elevii, întrucât nu există o bază de date unitară şi completă cu privire la violenţele comise de minori în afara mediului şcolar”, a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marian Banu.
Majoritatea conflictelor în şcoli au drept cauze nevoia de dominare (62%), răzbunarea (47%), invidia (43%) şi teribilismul (32%), potrivit Centrului Municipiului Bucureşti de Asistenţă Psihopedagogică.