Elevii vor putea fi vaccinați și la școală

Elevii cu vârste cuprinse între 12-15 ani se vor putea vaccina la şcoală. Ministerul Educaţiei a trimis tuturor inspectoratelor şcolare o solicitare în acest sens, însă, Sorin Ion, secretar de stat la Educaţie, spune că acordul părinţilor este obligatoriu.

dacă acest lucru se va întâmpla, va fi nevoie de desemnarea unor persoane care să se ocupe de înregistrarea cadrelor didactice în platforma destinată înscrierii pentru vaccinare.

În cursul săptămânii trecute la sediul Guvernului am avut o întâlnire alături de domnul ministru al Educaţiei, tema principală fiind vaccinarea la grupa de vârstă 12-15 ani. În cazul acestei categorii de vârstă acordul părinţilor este obligatoriu. Prin urmare, nu excludem o acţiune de vaccinare a elevilor în şcoli”, a spus Sorin Ion, secretar de stat la Educaţie.

Avertisment oficial privind inflamaţia cardiacă la tineri!

Și, dacă există elevi care s-a vaccina, fără probleme, alții sunt mai retincenți. Reticenţa elevilor provine şi de la comunicarea ineficientă a autorităţilor. Campania de informare pentru vaccinare nu este pe înţelesul copiilor, spune Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor:

Am observat faptul că de multe ori comunicarea oficială, comunicarea care este factual corectă din partea Guvernului, nu ajunge la elevi. Fie din cauza faptului că sunt folosite canale de comunicare pe care elevii nu le frecventează, fie pentru că mesajele nu sunt adaptate nivelului de înţelegere şi pe percepţie a fiecărui elev în parte”.

Avertisment oficial privind inflamaţia cardiacă la tineri

Administraţia pentru Medicamente şi Alimente (FDA) din SUA va include rapid un avertisment privind cazurile rare de inflamaţie cardiacă la adolescenţi şi adulţi tineri în prospectele vaccinurilor anti-Covid-19 ale Pfizer/BioNTech şi Moderna, relatează Reuters.

Inflaţiile cardiace ale unor adolescenţi şi tineri adulţi au probabil legătură cu vaccinurile, dar că beneficiile vaccinării sunt mult mai mari decât riscurile susțin unii specialiști.

Pfizer, al cărui vaccin a fost autorizat în SUA pentru administrare de la vârsta de 12 ani, a precizat într-un comunicat că ştie despre cazurile de miocardite şi pericardite apărute după vaccinarea cu vaccinul ARNm. Potrivit companiei, profilul beneficii/risc ”rămâne pozitiv”.

Moderna a afirmat că are cunoştină despre informaţiile referitoare la cazurile de inflamaţie cardiacă şi că lucrează cu autorităţile de reglementare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

21 de Comentarii

  1. Sa speram ca efectele secundare vor conduce la multe probleme si numarul „romanilor” sa scada masiv si astfel Valahia sa devina independenta.

  2. Au gasit cobaii pentru eficienta afacerilor cu vaccinuri! Bai dementilor, respectati dracului dreptul minorilor si nu va mai bateti joc de generatiile tinere romanesti! Actiunea e identica ci vaccinul contra cancer de col uterin, daca nu vor cetatenii peste 40 ani, intram cu peste 15 ani, daca nu vor fetele, bagam pe baieti ca, minune: baietii din Romania le-au crescut col uterin! Sikkktir!

  3. Eu cred că nici acum unii nu pricep cum că ai de-a face cu virusul tulpina Delta sau posibil Lambda, care nu prea sunt impresionați de vaccinuri,..Deci evident nu vei putea face școală decât eventual on-line.. Ești pregătit pentru asta ?? Sau in continuare faci scenarii tembele la care să incurci cât mai mult posibil toată lumea.. Fă o treabă sigură și eficientă, DE POȚI, De nu,. lasă-te de distracție bre,.căci costă vieți,.

  4. Experimentul decimăm Romania continua! După ce au exterminat prin ,,vaccin” pe cei bătrâni și bolnavi, care vor deceda subit in următorii 2-3 ani, experimentul continua cu copiii noștri! Spun medicii nespaguiti de bigpharma că proteina Spike se depozitează preponderent in ovare, deci fetițele nu vor mai putea face copii la rândul lor! Oare propaganda deșănțată prosex la copii are a face cumva tot cu asta?! Dar diavolul nu poate lua sufletul omului fără acordul lui,vadă că înșelarea va fi maxima! Deci nu vor putea obliga pe nimeni sa se înțepe, dar îi vor putea minți și constrânge! Fiți vigilenți și rugati-va, Romania a ajuns condusă de ?!!

  5. @ val;ahul La ce rahat puturos reversi pe aici meriti un cec de vacanta la Budapesta, securici jegos

  6. Deja multi/multe elevi/e se vaccineaza prin WC-urile din scoala, deci exista o buna traditie in scoli

  7. Un troll este un provocator, cineva care lansează o discutie polemica cu scopul de a initia un conflict inutil de idei care sa indeparteze forumul de tema propusa prin editorial. Tot soiul de organizatii non sau guvernamentale, corporatii si ong-uri folosesc aceste personaje pentru influentarea opiniei publice in scopuri politice, economice si nu numai. In acelasi context sunt interesante notiunile de Astroturfing si Gaslighting.

  8. Apoi vor incepe cu vaccinarea in gradinita si dupa aceea, de ce nu, vaccinarea la maternitate! Cred ca asta urmaresc securistii de la Uniunea Sobolanilor din Romania, in slujba strainatatilor!

  9. Da. Un exemplu bun este fosta că mpanie HPV. Am avut lucrarea de licență pe subiect. Deci după multe studii și scormoneala de date, că greu găsești date, aflii că dacă nu faci vaccinul HPV la 10000 de oameni 4-5 vor putea muri de cancer, daca s-ar vaccina toți cei 10000 1 tot poate face cancer și 1-2 pot avea efecte secundare grave, uneori deces. Deci se merită aceasta campanie? Apoi modul de administrare o alta poveste. Inițial era de la 12-15 ani apoi cu repetiție la 5 ani până pe la 45. Apoi 2 vaccinuri tot ok, apoi au zis că și unul ar fi suficient, apoi au aruncat 300000 mi de doze. De subliniat, asta nu s-a întâmplat doar in Romania.

  10. Pe vremuri, vaccinurile se faceau in scoala. Intra echipa medicala, iar elevii ieseau vaccinati unul cate unul. Si credeti ca nu era bine?

  11. Crevetele oacheș cu mustaţi Valahul mai comite o prostie propie gaborilor din falanga ungurească de la Cotidianul. Fraiere, și progeniturile voastre minoritare intră în pălăria asta, pentru că vrei nu vrei, consumă aer în România. Ăl’lalt crevete cu mustăţi, marele spumache, aiurează și ăla pe altă parte. Atâta prostie ungurească pe forum nu s-a mai văzut. N-ai decât să crezi, că și ăștia și cine i-o pune să posteze, sunt unii mai proști ca alţii.

  12. @mos ene : pe vremuri vaccinurile erau testate si aprobate de foruri oneste, nu de marile multinationale care castiga trilioane de pe urma lor. Si erau produse in Romania.

  13. mulțumesc pt că-i dați ocazia ungurului care postează cu pseudonimele ”marele urs” și ”valahul” (e același individ) să-și verse aici dejecțiile verbale, dar pe mine mă cenzurați! aveți o publicație onestă și curajoasă care apără adevărul! bravo!

  14. Stai fara grija, eu sunt demul lamurit ca acela de la cenzura este omul ungurilor. Publica orice marsavie ungureasca prin care cateva taraturi maghiare ne insulta in voie ca popor si ca tara.
    Eu chiar le propuneam sa se numeasca mai curand ,,Cotidianul Unguresc”, dupa asiduitatea cu care nu omit nicio magarie a sovinilor si revizionistilor unguri care isi permit sa ne insulte intr-un ziar zice-s-ar romanesc. (Kuku Bau)

  15. Se vaccinează bunicii e ok, se vaccinează cei cu probleme, comorbidități este ok, se poate vaccina oricine consideră că riscurile serului sunt nesemnificative in comparație cu boala e alegerea fiecărui cetățean major și este ok dar să promovăm și să îndemnăm vaccinarea copiilor cu un ser insuficient testat mie mi se pare un act complet iresponsabil și mă opresc aici !

  16. @ kuku Bau,..AMIN, freiere,.. De nu te termină virusul, te termină incultura,. GARANTAT,.

  17. OMS nu recomanda vaccinarea copiilor.
    Germania nu recomanda vaccinarea copiilor.
    Daca sunt sanatosi, fara boli grave, NU VACCINATI copiii.
    Ministerul Stupiditatii (nu al Sanatatii) este un minister criminal.

  18. Asta-i o ÎNCĂLCARE GRAVĂ A LEGII EDUCAȚIEI! Prin asta, probabil nemernicii ăștia vînduți BigPharma pregătesc terenul și pentru vaxcinarea anti-HPV la fetițe… Ce nu le-a reușit în 2005-2006!

  19. Guvernul Citu a descoperit ce se decoperise pe la 1950: vaccinarea copiilor la scoala! (K.B.)

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.