Elevul care şi-a înjunghiat profesoara de japoneză și-a aflat sentința

Elevul de 17 ani care şi-a înjunghiat anul trecut profesoara de japoneză a fost găsit vinovat de săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor calificat, port sau folosire fără drept de obiecte periculoase şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, el urmând a fi internat şapte ani într-un centru de minori.

De asemenea, elevul trebuie să îi plătească profesoarei daune de 50.000 de euro.

Decizia a fost luată de Tribunalul Bucureşti, dar sentinţa nu este definitivă.

„Dispune luarea faţă de inculpatul Y.E. a măsurii educative a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 7 (şapte) ani pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor calificat (persoană vătămată P.A.R.), tulburare a ordinii şi liniştii publice şi port sau folosire fără drept de obiecte periculoase. Constată legalitatea şi temeinicia arestului la domiciliu şi menţine măsura arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpatul Y.E.

Admite în parte acţiunea civilă formulată de către parte civilă P.A.R. şi obligă pe inculpatul Y.E. să plătească părţii civile suma de 50.000 euro, reprezentând daune morale.

 

Obligă pe inculpat la plata către stat a sumei 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Obligă pe inculpat la plata către partea civilă P.A.R. a sumei de 10.000 lei, cu titlu de onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 10 zile”, se arată în decizia tribunalului.

Incidentul s-a produs în aprilie 2023 într-un liceu din Bucureşti, după ce profesoara de limbă japoneză a anunţat pe neaşteptate un test. Când a ajuns în dreptul băncii unui elev, acesta a scos un cuţit din rucsac şi a atacat-o în zona gâtului. Profesoara a fost transportată la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale.

Anchetatorii susţin că elevul a premeditat atacul şi a făcut planuri în legătură cu modul în care urma să acţioneze.

Recomanda 3

11 Comentarii

  1. Bai ” contestatarule ” esti pe langa subiect. Si mai ai si diaree postacica. Te invit sa ma saruti cand oi fi cu capu-n soba.

  2. @ Vakarenko,
    Te compătimesc sincer pentru Mintea ARĂTATĂ îngenuu pe Forum.
    TU – dacă ai UNIC sau ar fi CelMult 100 ca tine în Toată Țara, NU ar fi CevaGrav …
    GRAV este că Indivizi CaTine populează TOATE Cotloaneșle PUTERII din Țări CaRomânia.
    NU întâmplător?
    Sunt SELECTAȚI din Timp, CRESCUȚI în Orb, de se miră și EI de SuccesulLorÎnViată și PUȘI peste Noi, în Cărcile Noastre și a Țării.
    De să se aleagă Praful.
    SE ALEGE.
    De 35 de Ani. ȘI ca să NU te consideri MARTIR, agresat de Căpcăunul de CONTESTATARUL,îți explic cu Răddare DE CE ai scris o Prostie.
    Ideea că un Copil imită imPlacabil Apucăturile (Bune sau Rele) ale PĂRINȚILOR este cel puțin NAIVĂ.
    Mai uită-te în Jur, că IO NU am Vreme să caut Exemple …
    REPET, IO NU am Treabă special cu TINE CI, cu Tipul TĂU Uman, folosit de Lifte, punându-ni-vă în CAPuu’ TREBII .. …
    NU LE scapă NICIUNUL dintre VOI …

  3. Si pana la urma de ce trebuia sa invete prapaditul limba japoneza? La ce-i trebuia, ca doar nu se ducea la furat de portofele tocmai in Japonia?
    Sunt sigur ca pe o profesoara de spaniola, italiana, franceza, engleza sau germana nu ar fi injunghiat-o. Sayonara!
    [F Kalacu MotZ: lingau putinofil poliglot]

  4. @Dan si Vacarenko
    EU am comentat referitor numai la sistemul de educatie , care are probleme , destule, si nu sunt de ignorat, tocmai pt ca sistemul se ocupa de copii si tineri . Alte pareri referitoare la diverse alte aspecte pot fi in acelasi timp valabile.Cei care conduc Educatia trebuie sa dea dovada de responsabilitate, de aptitudini didactice, de tact, sa ia decizii rationale.

  5. @comun: nu sistemul, nici Ministerul Educatiei nu sunt de vina, ci parintii. Daca individul a avut exemple de cutitari in familie, a facut ce-a vazut acasa. Asemenea specimene n-au ce cauta in societate.

  6. Din ce in ce mai multe incidente, elevii sunt spalati pe creier de violenta fara noima de pe tote ecranele.

  7. @comun
    Aici e vorba de o violenta grava, inacceptabila, nu de ce trebuie sa facem in invatamant, ce limbi tsrine sa invatam, bla bla bla…
    Un individ violent, de orice varsta, trebuie efectiv rejectat de societate si acceptat (reintegrat) apoi numai daca isi revine, dovedit.

  8. nu,nu:
    la minori sta pana la 18 ani
    dupa aia la majori incepe facultatea….

    Alina Gorghiu: ,,Greu de privit imaginile care par ireale pentru …
    27 iul. 2023 · Deţinuţii din Centrul educativ Buziaş, minori şi tineri, sunt bătuţi cu bestialitate de poliţişti”.

    -ca o parere aia trebuie INDOITI cu bataia!

  9. Au fost cateva cazuri, acesta cu profesoara de japoneza, si cel cu prof. de la matematica, de saptamana trecuta, parca de la Constanta, iar ceva nu este in regula in educatie, la scoala ar trebui sa se invete ca multe lucruri gresite se pot indrepta, ca societatea ofera si trebuie sa ofere aceasta posibilitate, un examen sau un test picate se pot relua, iar asemenea evenimente(pierderea unui examen sau test) sa nu ia proportii catastrofale in mintile tinerilor.

  10. Elevii ar trebui intrebati ce limbi straine vor sa invete si in cazul in care opteaza pt limbi straine mai dificile sa li se explice in prealabil, in ce consta efortul pe care trebuie sa il faca pt a le studia, iar dupa 4-5 lectii, in cazul in care nu reusesc sa se acomodeze si au rezultate slabe, sa aiba posibilitatea sa opteze pt altele mai usoare.Scoala este o competitie, eforturile si timpul pt a studia limbi straine difera, de pilda, sunt mai mici pt. unele mai apropiate de lb. romana si elevii pot sa obtina mai usor note mari, si considerabile si necesita mai mult timp pt limbi straine mai dificile. Ceea ce conteaza este interesul copiilor sau tinerilor, nu sa se creeze niste catedre(posturi) pe undeva…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.