Eliminare sau reducere masivă a tarifelor de roaming

Experţi în telecomunicaţii din statele UE se vor reuni pe 13 ianuarie pentru a discuta o propunere de reducere masivă a tarifelor de roaming. Nu este însă vorba despre o eliminare completă a acestora.

O propunere similară a Comisiei Europene datând din 2013 a fost respinsă aproape în totalitate de statele membre UE. Acum, odată cu preluarea preşedinţiei semestraiale a Consiliului UE de către Letonia, statelor membre li se cere să dezbată două propuneri. Prima ţine de o eliminare totală a tarifelor de roaming, permiţându-se însă operatorilor să-şi majoreze tarifele, în cazul în care acestea ar fi mai mici decat actualele tarife de roaming. A doua opţiune presupune o reducere a tarifului pentru roaming vocal la 0,05 euro pe minut (faţă de 0,19 în prezent), la 0,05 euro pe MB (de la 0,20 în prezent) şi la 0,02 pentru un SMS (de la 0,06 în prezent).

Probabilitatea unei eliminări a tarifelor de roaming sau a reducerii puternice a lor este însă redusă, scrie European Voice. În primul rând, statele membre se tem că interzicerea tarifelor de roaming ar face ca unii operatori de telefonie mobilă să piardă bani în momentul în care clienţii lor ar călători într-o ţară în care costurile operatorilor sunt mai mari. Mai există şi scenariul în care consumatorii vor încheia contracte cu un operator dintr-un stat în care tarifele sunt mai mici, revenind apoi în ţara de origine şi profitând de faptul că nu mai trebuie să platească suplimentar pentru roaming.

Politicienii se mai tem că eliminarea tarifelor de roaming nu va face decât ca tarifele din fiecare ţară să crească. “Eliminarea taxelor de roaming in Europa nu este sustenabilă în acest mopment, din cauza diferenţelor mari dintre parametrii oferiţi de operatorii din statele UE, inclusiv tarifele, costurile, precum şi din cauza diferenţelor mari în comportamentul consumatorilor”, se arată într-un comunicat al BEREC, organismul din care fac parte toate instituţiile naţionale care reglementează telecomunicaţiile.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.