S-au împlinit trei ani de la dispariţia Elodiei Ghinescu. În tot acest timp, statul român a cheltuit pentru căutarea ei mai mult decât în orice alt caz de dispariţie. Cu toate acestea, avocata din Braşov nu a fost de găsit nici până în prezent.
Elodia a fost văzută ultima oară în viaţă de asistenta sa, în dimineaţa zilei de 29 august. Cristian Cioacă declară că în acea seară s-au certat şi că, a doua zi, femeia a plecat.
Jumătate de an, sute de jandarmi şi poliţişti au răscolit pădurile şi lacurile din trei judeţe. Toate probele descoperite de-a lungul anchetei au condus la incriminarea lui Cristian Cioacă. Uniforma de poliţist găsită în pădure, urmele de sânge de pe uşa dormitorului, firele de păr din portbagajul maşinii şi lista convorbirilor telefonice. Nu au fost, însă, suficiente pentru a trimite dosarul în judecată.
Toate aceste căutări au costat statul român, la acea vreme, 250.000 lei. În continuare însă, procurorii cheltuiesc sume de bani substanţiale pentru a găsi avocata. Cât timp bugetul procurorilor se varsă în acest dosar, unii au câştigat bani frumoşi pe de urma lui.
În 2009, conform legii, avocata a fost dată dispărută, iar anul viitor, la 4 ani de la dispariţie, va fi declarată moartă.