Elogiu. Ciucă, la împlinirea a 78 de la fondarea ONU

La împlinirea a 78 de la fondarea ONU,  Nicolae Ciucă apreciază că această organizaţie internaţională a rămas „un factor vital de echilibru, care luptă constant pentru bunăstarea şi pacea globală”.

Celebrăm astăzi împlinirea a 78 de ani de când pacea, cooperarea şi dialogul au devenit coordonatele de bază ale relaţiilor dintre ţări, modificând radical contextul internaţional existent în perioada interbelică. Înfiinţarea Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a venit în 1945 ca o necesitate de a preveni o nouă conflagraţie mondială, prin crearea unui cadru în care statele lumii să coopereze pentru soluţionarea oricăror probleme economice, sociale, culturale sau umanitare”, a scris, marţi, Ciucă pe Facebook.

Preşedintele Senatului a subliniat că România, după ce a devenit membru al ONU în 1955, şi-a consolidat relaţiile cu statele lumii.

„De când a devenit membru al ONU, în 1955, România şi-a consolidat relaţiile cu statele lumii şi a descoperit noi parteneri de dialog şi colaborare pe toate meridianele globului. De atunci şi până azi, diplomaţii români care au lucrat la ONU au reprezentat cu onoare şi profesionalism interesele României, în special în ultimele trei decenii. Oricât de complicate au fost multe momente de după 1945, ONU a rămas un factor vital de echilibru, care luptă constant pentru bunăstarea şi pacea globală”, a mai spus Ciucă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

15 Comentarii

  1. Ce ai cautat ma in razboi de agresiune impotriva irakienilor si afganilor. Cate cri.e de razboi impotriva civililor ai la activ???
    Cu ce te santajeaza americanii…???

  2. Sub patronajul acestei organizații teroriste ONU au murit mai mulți oameni decât în cel de-al doilea război mondial!…

  3. DIN INIMILE ŢĂRII FIERBINTE OMAGIU TOVARĂŞULUI NICOLAE CIUCĂŞESCU ŞI JUNTEI MILITARE PENSII SPECIALE!

  4. ăăă…îîî…ONU…ăăă…ONU…ăăă…îîî…
    Și EROUL de la Nassyriah, extenuat, alergă la popotă să se dreagă cu 6-7 gamele de fasole cu costitZă, măRog…😂

  5. Generalul Ciuca , romanul absolut , va cistiga alegerile viitoare el neavind contracandidat de forta .Geoana sau Kovesi nu vor participa la scrutin si este foarte posibil ca ei sa isi acorde sprijinul generalului Ciuca .Carisma sefilor de partid ce ar dori sa candizee este in mare parte descrescatoare daca o raportam la intentia de vot .Singurul care va prezenta o echipa va fi atit de corectul general Ciuca .Ceilalti participanti nu au cu cine veni alaturi . Nu exista membrii de partid invulnerabili mediatic .Aceste alegeri nu pot fi cistigate de imaginea singulara a vreunui sef de partid .In aceste alegeri va fi vorba despre echipe nu despre candidati singuratici .

  6. ONU este departe, foarte departe de scopurile pentru care a fost creat. Acum papa foarte mult si….atat !

  7. Ciucaaa, ma ciuca, spune tu ceva de formarea isis, si, alqaeda, hamas, plus toate ‘candidatele’ sponsorizare dupa ce a fost restructurat nato si inchis multe baze militare in multe tari? Unde presteaza acei fosti luptatori militari nato daca restricturarea drastica plus plata soldei lunare au fost abrogate😏? Zii dihonie slaninoasa!

  8. 78 de ce ?? … aaaa … de ani … Ca 78 de kg Ciuca avea deja la virsta de zece ani …

  9. 78 de ani este varsta perfecta sa candidezi la alegerile prezidentiale. Duamne ajuta !

  10. Singura batalie cistigata in cariera de catre feldmaresalul von Ciuca este cea de la Cazane ! De la cazanele cu fasole de la popota. Si, daca la anu’ vor avea loc campionate mondiale de haltere sau eventual de sumo, s-ar putea sa cistige ceva … (ps : si eu sint oltean, da’ asta ne face de ris pe toti … ma gindesc daca n-o fi vorba cumva de vreun moldovean infiltrat ? …)

  11. 78 ani de slugarnicie…
    ONU e necesara dar ar trebui reformata din temelie, astfel incat sa raspunda scopurilor pentru care a fost creata, sa nu mai existe „jmecheri” care fenteaza dreptul international.
    Poate incepe cu o rezolutie prin care sa repare crima comisa in 1948 in care si-a dat acordul pentru infiintarea statului terorist Israel !!! Mai mult, de 75 ani statul terorist Israel s-a tot extins prin razboaie „libere si democrate”, dar ONU nu a sanctionat niciodata Israelul !!! … prietenii stiu de ce…
    Slava H !

  12. ONU e o vrăjeală la fel de inutilă ca şi precursoarea ei, Liga (Societatea) Națiunilor. La scurt timp după înființarea LN a izbucnit al doilea Război Mondial, de eficientă ce era. Iar de ceva vreme suntem în plin război, sub oblăduirea ONU. Doar că până acum a fost un război mai puțin convențional, dar care tinde să se transforme într-unul clasic, fiindcă SUA vrea musai cafteală cu Rusia şi China.

  13. Ciuca s-a imbatat cui la jubileul unei organizatii inutile, măRog…😂 in care Rusia si China isi dau in petec sistematic

  14. De Ziua Armatei României, zi aniversară a 79 de ani la victoria armatei României prin eliberarea orașului Carei la 25 Octombrie 1944 și cu el a întregului Ardealului de Nord de ocupația maghiaro hortist? Domnul general Ciucă și pierdut rațiunea de român și general al armatei României și aniversează azi 25 Octombrie ONU!. Chiar ați fost vreodată militar domnule general Nicolae Coucă? Nu vă simțiți atașat și responsabil pentru țara care o avem datorită eroismul și sacrificiul ostașilor români de la anul 1877 în coace?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.