Elveția a blocat conturile lui Viktor și Aleksandr Ianukovici

Guvernul elveţian a adoptat, vineri, o ordonanţă prin care blochează conturile a 20 de foşti oficiali ucraineni, majoritatea foşti ex-miniştri, dar şi pe ale lui Viktor Ianukovici şi ale fiului acestuia.

Aleksandr Ianukovici – a cărui avere este estimată la peste 500 de milioane de dolari – deţine, la Geneva, firma Mako Trading, specializată în vânzarea de cărbune ucrainean, informează Mediafax.

Autorităţile judiciare anunţat, tot vineri, că au deschis o anchetă penală împotriva lui Viktor Ianukovici, destituit din funcţia de preşedinte al Ucrainei de către Parlament săptămâna trecută, şi a fiului său, pentru „spălare de bani”.

„O percheziţie efectuată de către prim-procurorul Yves Bertossa şi Brigada financiară a Poliţiei Judiciare a avut loc joi dimineaţa, la sediul unei societăţi deţinute de către Aleksandr Ianukovici”, a anunţat Ministerul Public al cantonului Geneva.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.