Prognoza de creştere economică a României va fi revizuită pentru anul viitor, având în vedere turbulenţele financiare cu care se confruntă Europa, a declarat premierul Emil Boc, miercuri, la deschiderea Anului juridic 2011-2012 în aula Academiei Române.
Premierul a cerut în context actorilor instituţionali din sistemul judiciar românesc să participe alături de celelalte puteri la consolidarea statului român, precizând că datele de la nivel guvernamental arată că vremurile grele în Europa şi în lume nu au trecut.
„România a ieşit din recesiune ca primă etapă spre ieşirea din criza economică şi nu ne putem permite niciun fel de derapaje, niciun fel de măsură care să ne scoată din cadrele de stabilitate macroeconomică pe care o avem”, a declarat primul-ministru.
Emil Boc a continuat precizând că prognoza pentru anul 2012 presupune încadrarea într-un deficit de 3%, ceea ce înseamnă împrumuturi mai puţine, dar că prognoza privind creşterea economică este afectată de turbulenţele care afectează Europa.
citeste mai mult aici