Emil Săndoi: „E un lucru îmbucurător”

Noul selecţioner al naţionalei de fotbal Under-21 a României, Emil Săndoi, consideră că Spania şi Olanda, adversarele din următoarele două partide amicale, sunt printre cele mai puternice echipe naţionale din lume la acest nivel, precizând totodată că îşi doreşte „o figură frumoasă” în cele două meciuri.

„Chiar dacă întâlnim două dintre cele mai puternice selecţionate din Europa şi din lume la nivel de tineret, ne dorim să facem o figură frumoasă. Şi pentru mine este prima acţiune pe care o am la acest lot, încerc într-un timp foarte scurt să le descopăr toate toate calităţile şi să le pun în valoare Şi sunt convins că avem băieţi de caracter aici. În ultima perioadă au ieşit mai mulţi jucători tineri la rampă au fost şi şapte goluri marcate de jucători tineri pe parcursul unei etape. E un lucru îmbucurător, mă bucur cel mai mult pentru ei, pentru că rezultatul îţi dă o anumită încredere şi pot creşte într-o anume maturitate fotbalistică. Îmi doresc ca ei să aibă evoluţii bune în continuare la echipele de club şi aici să ajungă fără accidentări şi dornici să demonstreze şi să obţină rezultate bune”, a declarat Săndoi pentru site-ul oficial al FRF.

Tehnicianul a afirmat că îl încearcă un sentiment special de fiecare dată când îmbracă tricoul echipei naţionale.

„De fiecare dată este un sentiment special atunci când îmbraci tricoul echipei naţionale, sau treningul echipei naţionale, cum este cazul meu acum. Din momentul în care am fost investit am urmărit în permanenţă pe video şi pe viu tinerii jucători Am încercat să le descopăr toate calităţile. Pentru că sunt obligat să încerc să le pun în valoare calităţile pe care le au. Este prima acţiune pe care o desfăşurăm, am intrat în contact cu o parte dintre jucătorii care au fost convocaţi. Ei trebuie să fie conştienţi că au puţine de zile pe care le desfăşoară aici, sub culorile echipei naţionale. Trebuie să încercăm să ne detaşăm de problemele care sunt la club, pentru că unii dintre ei vin după perioade faste, în care au avut reuşite şi rezultate foarte bune, dar sunt şi jucători care vin după o perioadă mai puţin bună şi automat trebuie să încerce să se detaşeze puţin pentru a nu fi influenţat randamentul pe care îl dau aici. Noi vom încerca să creştem valoarea jucătorilor tineri şi în momentul în care se întorc la echipele de club să ajungă cu plusuri dacă se poate”, a adăugat acesta.

Emil Săndoi a enumerat şi calităţile pe care le urmăreşte la jucătorii pe care îi selecţionează pentru naţionala de tineret.

„În primul rând fără muncă nu se poate realiza nimic, fără disciplina tactică nu cred că vom avea câştig de cauza niciodată, sau cu totul şi cu totul întâmplător, iar în rest spiritul de echipă pe care trebuie să-l demonstreze fiecare dintre noi trebuie să fie la cote maxime”, a mai spus Emil Săndoi.

Selecţionata U21 a României, care se pregăteşte pentru turneul final al Campionatului European de tineret din 2023, găzduit de România şi Georgia, fiind deja calificată, va întâlni echipa similară a Spaniei pe 23 septembrie, pe Cluj Arena (ora 18:00), iar în data de 27 septembrie va înfrunta echipa Olandei, tot pe Cluj Arena (ora 18:00).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.