Enisala învie. Astăzi și mâine, are loc, la Tulcea, o nouă ediție a Festivalului Enisala – Unitate la Cetate, dedicat culturii și tradițiilor dobrogene.
Programul evenimentului desfășurat în proximitatea cetății medievale Enisala include activități creative, un show aviatic organizat de Aeroclubul României, precum și un târg tradițional cu preparate locale, de la brânzeturi și pastrame până la dulciuri de casă și mâncare internațională.
Festivalul Enisala nu este doar un concert, ci un prilej de a celebra moștenirea culturală, frumusețea naturii și energia comunităților din Tulcea, precizează organizatorii. Conceptul „Unitate la Cetate” reflectă misiunea festivalului: de a aduce împreună oameni de toate vârstele, artiști consacrați și tineri talentați, tradiții românești și ritmuri moderne, pasiunea pentru cultură și nevoia de distracție autentică.
Ansambluri tradiționale locale deschid festivalul – Ansamblul Heracleea, Ansamblul Altona Cerna, Ansamblul Cultural Sarichioi, urmate de recitaluș Danielei Matache și Sarei Mihai, iar apoi atmosfera explodează odată cu Marian Cozma, Bere Gratis Oficial, The Motans și Andra.
Ziua începe spectaculos, Ansamblul „Dorulețul” , urmat de un show aviatic al Aeroclubul României, apoi ansamblurile „Perla Deltei” Murighiol și „Zadunaiska Sici” aduc parfumul tradițiilor dobrogene. Seara este rezervată marilor nume: Alex Velea, Andra Gogan, Real Urs și Zdob și Zdub, care vor transforma baza cetății într-un ring uriaș de dans.
Pe lângă concerte, publicul se va bucura de o expoziție de mașini de epocă, o roată uriașă care oferă o priveliște unică asupra cetății, dar și de show-uri de lasere și artificii care vor lumina nopțile de vară.
Pentru cei mici și pentru cei creativi, festivalul aduce ateliere interactive, un colț dedicat caricaturilor faimosului maestro Gogu Neagoe și un food court variat cu preparate pentru toate gusturile.
Cetatea Enisala este cel mai vizitat obiectiv turistic din județul Tulcea. Monument de arhitectură militară unic în România, cetatea a fost construită de genovezi în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, apoi, pentru o scurtă perioadă, a revenit domnitorului român Mircea cel Bătrân, care a pierdut-o în favoarea Imperiului Otoman.
Nimic nu le place, nimic nu le convine comentatorilor …