Un incendiu a izbucnit, joi dimineaţă, la locomotiva unui tren de călători, în halta Tomşani, judeţul Prahova. În tren se aflau aproximativ o sută de persoane.
UPDATE ”În cursul acestei dimineţi, 5.09.2024, pe firul 2 de circulaţie dintre staţiile Inotesti şi Cricov s-a produs o degajare de fum la o a doua locomotivă din compunerea trenului R 5012 Buzău – Bucureşti Nord. Mecanicul trenului a acţionat conform procedurilor aferente unor asemenea situaţii, a avizat serviciul 112, a decuplat cuplul de vagoane de locomotivă şi a intervenit cu mijloacele din dotare până la sosirea echipei de intervenţie. Siguranţa şi securitatea pasagerilor nu au fost puse în pericol”, a transmis CFR Călători.
Pentru intervenţia în condiţii de siguranţă, s-a întrerupt alimentarea cu energie electrică a ambelor fire de circulaţie. Până la reluarea circulaţiei, sunt afectate trenurile: IR 1655 Bucureşti Nord – Suceava, IR 1661 Bucureşti Nord – Iaşi, R 5071 Brazi – Buzău, IR 1658 Bacău – Bucureşti Nord, IC 572 Galaţi – Bucureşti Nord.
„Din primele informaţii primite de la faţa locului, incendiul se manifestă la compartimentul motor al locomotivei, iar în trenul de călători se află aproximativ 100 de călători. Nu sunt înregistrate victime”, a transmis ISU Prahova.
Este vorba despre un tren Regio, care circula pe ruta Buzău – Bucureşti Nord.
Locomotiva a fost decuplată şi se acţionează pentru lichidarea incendiului.
Evenimentul s-a produs în zona nivelului de trecere cu calea ferată, fiind îngreunat şi traficul rutier, mai transmit reprezentanţii ISU.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Mare minune ca nu s-a c0lapsat c0mplet sa fie accidente cu sute de m0rti ca in India sau prin Africa.
Dupa 1990 s-a sistat orice investii maj0re. N-a fost lipsa de vedete ca Miron Mitrea, 3xBasescu, Boagiu, Berceanu, Lud0vic 0rban, Dan Valceanu, Bode, Sova, Drula, Grindeanu.