Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan asistă la o sesiune specială a Parlamentului, care marchează un an de când autorităţile au oprit tentativa de lovitură de stat de la 15 iulie, relatează The Associated Press, potrivit news.ro.
Preşedintele Parlamentului turc, Ismail Kahraman, a evocat evenimentele de acum un an şi a subliniat că poporul turc a oprit puciul.
Avioane de tip F-16, pilotate de pucişti au bombardat Parlamentul în 11 rânduri, ceea ce i-a obligat pe parlamentari, care s-au întrunit într-o sesiune de urgenţă, să se adăpostească la subsol.
Aproximativ 250 de persoane au fost ucise în puciul eşuat, iar alte peste 2.000 au fost rănite.
Starea de urgenţă a fost instituită după tentativa de răsturnare a regimului lui Erdogan, care-i permite să conducă prin decrete.
La un an de la lovitura de stat eșuată din Turcia, Fethullah Gulen, dușmanul de moarte al lui Recep Erdogan, a lansat acuzații grave la adresa guvernului de la Ankara.
„După acest incident tragic, viețile prea multor oameni nevinovați au devenit întunecate. Aceștia au fost concediați ilegal din slujbele lor, arestați, închiși și chiar torturați, totul la cererea guvernului”, a spus Gulen, potrivit unui comunicat de presă, transmite Agerpres.