
Dacă va câştiga alegerile prezidenţiale din august, premierul turc Recep Tayyip Erdogan s-a declarat hotărât să modifice Constituţia Turciei.
„O nouă Constituţie pentru o nouă Turcie va fi una dintre priorităţile noastre dacă sunt ales preşedinte. O nouă Constituţie, aceasta înseamnă un nou viitor”, a declarat şeful Guvernului turc în faţa a mii de susţinători, în cursul unei miting la Istanbul, potrivit Mediafax.
O modificare a Legii fundamentale i-ar permite lui Erdogan să extindă prerogativele preşedintelui, care acum are atribuţii în principal onorifice. Premierul turc nu şi-a ascuns niciodată dorinţa de a stabili un regim prezidenţial sau semiprezidenţial în ţara sa şi de a fi la conducerea statului pentru un mandat de cinci ani ce poate fi reînnoit.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.