Erdogan rămâne ferm pe poziții în cazul extinderii NATO

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a avertizat miercuri că Turcia ”nu va satisface” neapărăt ”aşteptările” Suediei, candidată la aderarea la NATO, la viitorul summit de la Vilnius din 11-12 iulie, transmite AFP.

”Cu voia lui Dumnezeu, voi participa (la summit). Suedia are aşteptări, dar aceasta nu înseamnă că noi le vom satisface”, a spus Erdogan, care blochează de mai multe luni aderarea Suediei la NATO, reproşându-i laxitatea faţă de militanţii kurzi refugiaţi pe teritoriul său.

”Pentru ca noi să ne putem conforma acestor aşteptări, trebuie mai întâi ca Suedia să facă partea care îi revine”, le-a declarat Erdogan jurnaliştilor care îl însoţeau în avionul prezidenţial la întoarcerea din vizita în Azerbaidjan.

O reuniune tripartită între Turcia, Suedia şi Finlanda este prevăzută miercuri la Ankara pentru discutarea proiectului aderării Suediei la NATO.

La începutul lunii iunie, la Istanbul, secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, a chemat Turcia să finalizeze aderarea Suediei ”cât mai curând posibil”, apreciind că aceasta ”şi-a îndeplinit obligaţiile”.

Simultan, o manifestaţie anti-Erdogan şi împotriva acestei aderări aveau loc la Stockholm, cu participarea inclusiv a comitetului Rojava, un grup de sprijin al grupărilor armate kurde în Siria, inamici ai Ankarei.

”Nu putem să privim aceasta în mod pozitiv (…) Ce fac forţele de ordine (suedeze)? Treaba lor este să-i oprească”, a spus miercuri Erdogan.

”Dacă nu vă ocupaţi de aceasta, nu putem (spune da) la Vilnius”, a adăugat el.

Turcia, care a dat undă verde la sfârşitul lui martie pentru aderarea Finlandei la NATO, rămâne unul din cele două membre, împreună cu Ungaria, care nu au ratificat deocamdată aderarea Suediei.

Guvernul suedez a anunţat luni extrădarea în Turcia a unui partizan al Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), condamnat în Turcia pentru trafic de droguri, răspunzând de facto unei condiţii puse de Ankara pentru intrarea Suediei în Alianţă.

Autorităţile turce reclamă însă extrădarea a zeci de militanţi refugiaţi în Suedia şi pe care îi califică drept ”terorişti”, o cerinţă pe care executivul suedez o consideră imposibil de satisfăcut, dat fiind că ultimul cuvânt în aceste dosare îl au tribunale independente.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

17 Comentarii

  1. Turcia ar fi bine sa isi mentina pozitia si sa se termine o data pt. totdeauna cu extinderea acestui NATO.Pacea si linistea in Europa va exista atunci cind NATO se va retrage exact din punctul de unde a plecat prima data.Europa trebuie sa devina un continent liber si nu ocupat de armata americana .

  2. Bravo dle Președinte!…nu vă lăsați păcălit de gașca de mafioți condusă de cei de la Washington…
    Pace!…☮️ !…vrem pace în Europa!…

  3. Turcia se autoexclude singura din randul tarilor de civilizatie occidentala. E si normal pentru o tara musulmana cu un autocrat la conducere care doreste revenirea la califat, fix la 100 de ani dupa ce Ataturk, cel mai mare om de stat din istoria ei ii indrepta spre laicism. Ipocritul de ERdogan il ridica in slavi pe marele om dar face o politica total contrara. Pacat de turcii din zona europeana, educati, cu care am avut ocazia sa lucrez. Sunt dominati numeric de inapoiatii din zona estica a tarii, suporterii lui Erdogan.

  4. Ce faceau muiedejii, cu finlandejii si cu ukranii in suptsolurilele de la combinatul Azov, arme chimice impotriva Rusiei ? Alcoolul dauneaza grav sanatatii !

  5. Stai să vezi când la Vilnius Erdogan se va opune prin veto emiterii vreunui calendar de aderare al Ucrainei la NATO, precum și adoptării vreunor garanții pentru integritatea teritorială a țării atacate a lui Zelensky. Atunci să vezi Valea Plângerii prin SUA și prin Europa pro-ucraineană! Este plata pentru încercarea eșuată a lui Biden de a-l înlătura de la putere!

  6. Da NATO ..nu inseamna srabilitate si pace, dimpotriva..numa razmeritza si tensiuni
    Sper ca Suedia sa nu intre in Nato .

  7. As intreba pe oameni sa imi spuna ,ce mare avantaj ,liniste si siguranta ,ne-a adus faptul ca sintem in NATO ? Nu mai comentam de banii foarte multi pe care ii platim in fiecare an pt. acest NATO,la fel de soldatii romani care au murit departe de tara lor ,acolo unde americanii au terorizat populatia civila sub diverse pretexte care au fost pana la urma false.Cam asta ne-a oferit pana in prezent NATO.

  8. Erdogan a ajuns un mic,foarte mic politician ce vrea sa para dur.Un mic dictator care traieste trecutul .Prezentul este al oamenilor ce gandesc pentru vitor.

  9. Jenny Suedia nu este rromania.Au o alta mentalitate decat a voastra,a dacilor liberi cu mentalitate de sclav.

  10. Paulian Ionescu Eu ti-am mai spus,tu traiesti intr-o lume paralela. Traiesti intr-o bula .NATO nu a dat buzna nicaieri.Din contra li s-a facut invitatie. Tarile membre NATO au dorit siguranta,stabilitate si pace.Tu macar stii in ce conditii a aparut NATO. De aici putem porni o discutie.Asa dupa fenta propagandei rusesti toti ati fost pacaliti.Prosperitatea tarilor vestice se datoreaza SUA si NATO. Voi ceilalti, sub cizma ruseasca ati ramas cu 100 de ani in urma.

  11. costi spune:
    14 iunie 2023 la 19:12 ——–M-ai facut sa zimbesc draga Costi,la ce te referi atunci cind afirmi ca prosperitatea tarilor vestice se datoreaza SUA si NATO ?Iar daca dumneata afirmi ca li sa facut invitatie ca sa adere la NATO,aici nu te contrazic,dar invitatia a fost facuta de guvernanti si nu cu vointa sau dorinta poporului.Ai fost dumneata intrebat daca vrei ca tara dumitale sa adere la NATO ? Cit despre conditiile in care a aparut NATO,cu mare placere putem pornii o discutie ,poate cu ocazia asta sa intelegi exact subiectul asta .

  12. Paulian Ionescu Ce goluri de logica ai nene.Dar ma abtin.Prpbabil ai o varsta respectabila din moment ce inca folosesti alfabetul de sorginte rusa si nu cel latin.Hai sa intru in fenta ta. Nu, nu m-a intrebat nimeni.Dar exista un istoric al acestei tari.Cat am fost sub cizma Rusiei ne-a fost nu rau,ci foarte rau.Comunisumul a fost cancerul .Inca mai sunt celule canceroase in unii ca voi, nostalgicii. Vrei sa-ti amintesc de gulagurile rusesti, de deportarile fortate,familii dezmembrate ? De colectivizarea fortata,de foametea din Ucraina .De inchisoarea de la pitesti.De granitele inchise si oameni ucisi daca voiau sa fuga din tara? Caderea regimului comunist din Ro ne-a permis sa ne aliam la tarile civilizate si democrate.Pana aici iti este clar? Cati oameni au fost inchisi in lagare de cand suntem in NATO si UE? Cati oameni au fost ucisi,maltratati,deportati de cand suntem in NATO? Si apropo,au tras cei de la NATO macar un foc de arma asupra unui singur cetatean roman? Au invadat cu tancurile Romania? Au fost tineri inchisi doar pentru ca au avut opinii diferite fata de regim.Sau vrei sa-ti reamintesc de generatiile de studenti din timpul comunismului inchisi,batuti sau ucisi doar pentru ca nu se aliniau partidului.Sau dati afara din universitati.Obligati sa presteze munci alaturi de puscariasi.Tu ce meserie si ce functie ai avut in ceausism? Aud …

  13. Nene Paulin,NATO a aparut sa opreasca inaintarea Rusiei ,sa protejeze tarile care au implementat Paulian Ionescu. Si pentru stabilitate .Da, Rusia este ciuma neagra a Europei si nu numai.Nu te da interesant ca devii penibil. Prefer o autoritate americana in locul celei rusesti.Nu ma simt amenintat sau cu frica ca oricand mi se poate intampla orice.Ca in miez de noapte imi sparge usa un securist .Nu vorbesc in soapta despre opiniile mele.Ascult orice post de radio doresc.Astea sunte efectele intrarii Ro in randul tarilor civilizate.Restul este gargara ieftina.Stiu ca narativele rusesti prind la al de voi si la unii din generatia mai tanara fara educatie suficienta,evident.Si de ce lumea migreaza catre tarile vestice mult blamate de voi si nu spre est? Ne place in NATO si UE. In ciuda opiniei tale de om fara simtiul respectului pentru noi ce ne dorim o alta viata decat a voastra,lipsita de demnitate si ploconeala fata de regim.

  14. @Paulian Ionescu la 14 IUNIE 2023 LA 18:45:

    Poti vedea ce a adus intrarea in structurile europene comparind Romania cu Republica Moldova. Mai exact, consecintele ruperii in doua a aceluiasi popor de catre ocupatia ruseasca.

  15. „DAR INSA” se EXTINDE Turcia catre Asia Centrala, VISAND periculos la un NOU si URIAS Imperiu Ottoman.

    CE a facut 600 de ani Fostuu’ IMPERIU va fi mic parfum fatza de CE va face NOUL Imperiu.

    Sa DAI cu vopsea peste icoanele din mozaic, superge ale Sfintilor din Catedrala AGIA SOFIA, NU de EI, Turcii facuta, doar furata ‘glorios” cu o Armata de 200 000 de soldati contra a 8000 Bizantini si cand Imparatul Bizantin era un fel de … Primar General al unui ORAS, atat !

    CE NE au facut , NOUA, Romanilor, ca si ACUM tragem ponoasele biologice si morale.
    CE le-au facut ARMENILOR in 1915 (Peste UN MILION ucisi, uicisi, ucisi, vorba UNUIA …)

    SI ACUM ne mai fac, prin DEGENERATII Biologici pusi de Alti „TURCI” peste NOI< Romanii, care ii ajuta la FURAT in Romania.

    Degenerati prin efectele genetice ale FOAMEI indusa Romanilor prin JAF CONTINUU in 400 de ani.

    NU il vaz bine pe Erdogan.
    Sa ii ai dusmani pe Americani SI pe Rusi, care NU uita cestia cu avionul doborat numai si numai din cruzimea otomana.

  16. COMPLETARE POTRIVITA

    Circula o Imbecilitte de DEGENERATI, cum ca trebuie sa UITAM CE NE au facut Natiile care ne au invadat si UCIS, UCIS, UCIS !
    Ca Aia au fost Stramosii LIFTELOR, si sa ne impacam …

    Treaba este ca Imbecilii IMPACIUITORI uita, de tembeli „CARE SUNT” Dansii ca,

    NICIO NATIE DINTRE CELE CARE NE-AU PRADUIT, NU S_A SCHIMBAT IN CONDUITA FATA DE NOI, ROMANII !

    Lifte au fost, Lifte au ramas.

    Vezi, pe Ala cu BAZINUU” CARPATIC …

    LIFTA eu definesc pe Strainul care uraste psihopat Romanii si Romania.
    LIFTA Dreacuu’ pe Lifta si mai rea decat „NORMALUL” liftesque …

    Sunt CEL PUTIN DOI, la vedere care spurca Forumul zilnic …

    IERTAREA TAMPA ESTE CALEA SPRE DESFIINTAREA CA POPOR SI STAT !
    Cine nu crede, inseamna ca ori este TAMPIT, ori PROST, adica neinformat serios.

    Sa citeasca Istoria Romanilor si atunci o sa vada ca Romanii au fost PIEILE ROSII ale Zonei …
    Timp de 2000 de ani.
    CE este curios este ca Aliatii DIN NATO se fac a NU VEDEA cum se comporta Ungurii si Ucrainienii cu Romanii.

    DACA am face si noi la fel, ar trece la Spargerea Romaneiei

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.