„Eroarea contabilă” care ajută Ucraina

Pentagonul a supraevaluat cu circa trei miliarde de dolari valoarea echipamentelor militare oferite Ucrainei pentru a ajuta această ţară în războiul cu Rusia, o „eroare contabilă” ce ar permite SUA să furnizeze Kievului mai multe arme şi muniţii, au declarat joi agenţiei Reuters doi oficiali americani, din Senat şi, respectiv, Departamentul Apărării.

Conform acestor responsabili, care s-au exprimat cu condiţia păstrării anonimatului, eroarea ar consta în supraevaluarea valorii echipamentelor preluate din stocurile armatei SUA şi livrate Kievului. Astfel, în contabilitate a fost folosită valoarea costului de înlocuire a echipamentelor, în locul valorii iniţiale diminuate cu deprecierea.

Prin urmare, administraţia preşedintelui Joe Biden va avea acum o marjă financiară care îi va permite să sporească asistenţa militară oferită Ucrainei, ajutor care trebuie să se încadreze în fondurile aprobate de Congres, unde preşedintele democrat s-ar putea să nu poată obţine uşor creşterea acestor fonduri, mai ales în contextul disputei cu republicanii asupra plafonului datoriei publice.

Potrivit Politico.com, din pachetul financiar de 48 de miliarde de dolari pe care Congresul SUA l-a aprobat în decembrie pentru ajutorul militar destinat Ucrainei au mai rămas necheltuite doar circa 6 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă că aceste fonduri s-ar putea epuiza până la jumătatea verii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

11 Comentarii

  1. Ce gargara, ce imi sunt 6 mld, ce sunt 9 mld, cand ucranii consuma 200 milioane dolari in 2 minute…. 30 interceptoare PAC-3 si un lansator facut praf de kinjalul rusesc.

  2. Cu un miliard mai mult sau cu unul mai putin,nimic strasnic..mai tiparesc caci pentru ei e o nimica toată… îi recupera de la fraieri …

  3. Potrivit Politico.com, din pachetul financiar de 48 de miliarde de dolari pe care Congresul SUA l-a aprobat în decembrie pentru ajutorul militar destinat Ucrainei au mai rămas necheltuite doar circa 6 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă că aceste fonduri s-ar putea epuiza până la jumătatea verii.——Vor gasii criminalii paraliticului batrin si dement alte posibilitati de a pompa incontinuare Ukrainei ajutoarele militare ,despre care ni se tot spune ca vor merge pana cind va fi nevoie.Sint tare curios pana cind vor fi nevoie si cam cit va mai dura perioada asta .

  4. Ba eu am impresia, ce e mai grav, ca amerlocii au „supraevaluat” cu citeva miliarde si troacele pe care ni le-au vindut noua ca „armament” ! Ca sa nu mai vorbim de judeteana aia supraevaluata de Bechtel, numita pompos autostrada … Clotilda poate sa ne povesteasca mai multe …

  5. Cred ca mai degaraba au vrut sa de-a un TUN !
    Cum au facuto si-n Afghanistan !
    Era culmea daca mafia de la PENTAGON nu si-ar fi taiat o felie, avand cutitul tortului ! 😀
    SHALOM !
    PS: In AUGUST…USA va fi cu roate-le-n sus in RAZBOI CIVIL ! 🙁 🙁 🙁
    (ei inca nu stiu , desi au atatea servicii si think-thankuri „preventive” ! CAD BANCI si …ies oameni pe strazi ! 🙁 )
    „6 ianuarie” va parea o mica incalzire fata de ce se coace subteran „sub ochi lor” 🙁 !
    QUO VADIS USA ? 🙁
    ” 14 august = APOCALIPSA ! ” … o spun ca real-prophet cum am zic si celelalte prost-intelese : „24-joi”,”ochii pe butelie”, „batiscaf”, „4 februarie”+”investitorii galbeni” … etc. 🙁
    NU POT GRESI, ‘S DIN SURSA DIVINA: prophetiile mele 🙁 !

  6. NOUTATE:
    saptamana care urmeamza Russia va face o offensiva terresta incercad sa ocupe ODESSA !
    In cercurile puterii , la Kremlin s-a hotarat ca Ukrania NU VA EVA LITORAL la Marea Neagra !
    Notati-va asta ! Credeti de vreti …dar fiti vigilenti ! PLANUL rus e gata
    NU VA EXISTA PACE cu KIEW-ul cat timp Ukranina va avea iesire la mare !
    PS: Chinezi-s de acord !
    DE CE ?
    Pentru ca in eventualitatea ca Turcia sa se schimbe in timp …litoralul ukran poate face probleme „drumului matasii” ! 🙁
    IQ=?
    😉

  7. Și la ce anume o „…ajută”, vă rog frumos, o ajută să moară și mai mulți ucraineni?

  8. Deci după regula de trei simple, dacă ukranii au păpat în 5 luni 42 de melearde, cum ați socotit voi că cele 6 mlrd rămase le ajung până la miezul verii?!… Cât despre „eroarea contabilă” a demenților de amerloci, nu-i nicio surpriză: au făcut ei erori și mai mari, cum ar fi că la un PIB de 22 de triliarde au adunat datorii de 32!!? So? Mă rog, totul a fost frumos pt ei cât au făcut legea în finanța mondială cu hârtia lor numită US Dollar (da,da, aia pe care au scris descreierații la mișto „In God we trust!”), ei având tiparnița, ei centrând, ei dând cu capul. Dar în vreo doi-trei ani, când hărtia lor va fi una de sters la dos pt majoritatea națiunilor lumii, (și mai ales daca pierd razboiul pe care l-au clocit în Ukraina) să vedeți atunci ce „eroare contabilă” va fi minunata Americă! (poate doar Trump să-i mai salveze, dar la cât de spalat pe creier e poporul american, cu toată presa și justiția și serviciile aservite globaliștilor, slabe speranțe!). Ura și la gară! Hai, SLAVA cine vreți voi!

  9. pe 10 septembrie 2001 donald rumsfeld in video conferinta declara ca pentagonul nu poate justifica 2,4 trilioane dolari …a doua zi 11 septembrie nyc si pentagonul era ….atacat ….de teroristi care urcasera pt prima data in viata lor in cabina boeinguri 767 de 145 de tone si il zburau in tyurnurile gemene si pentagon….pe 24 iulie 2019 pompierii din nyc declarau ca au dovezi ca mossad si cia au plasat exploziv in turnurile gemene si nr7 din wtc inaintea asazisului atac terorist din 11 sept 2001…pentagonul a gresit la socotit ajutorul pt democratia nazista de la kiev…cu 3 miliarde ….

  10. De ce crezi ca nicimcar cu putreau unui presedinte in exercitiu, TRUMP nu a desecretizat DESI A PROMIS
    dossarul KENBEDY 🙁 ?
    Vezi ce spune AZI nepotul lui Kennedy , oficial, despre complotistii ce l-au ucis ! 😀
    MDA ! Bucurati-va ca nu aveti acces la „lucruri sfinte” … v-ar fi greatza si plictiss o viata-ntreaga ! Atentie la ODESSA ! 🙁
    SHALOM! 🙁

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.