Erste: România riscă să ajungă o economie izolată. Investitorii au obosit să aştepte

Investitorii străini au cam obosit să aştepte semnale clare din partea României, avertizează directorul financiar al Erste Bank şi fost preşedinte la BCR, Manfred Wimmer. El crede că guvernul de la Bucureşti are o gravă problemă de comunicare cu exteriorul iar asta defavorizează economia. România riscă să ajungă o economie izolată dacă guvernul nu-şi schimbă abordarea faţă de investitorii străini, crede fostul preşedinte al BCR.

„Există o lipsă de hotărâre şi determinare din partea guvernului. Înţeleg că în ultimele luni guvernul a fost preocupat de alcătuirea unui plan de austeritate pentru a crea bazele unei dezvoltări fiscale sănătoase. Asta s-a rezolvat acum, iar guvernul ar trebui să privească înainte şi să înceapă să ia decizii mai hotărâte. Dar ceea ce ne îngrijorează pentru 2010 este faptul că am putea vedea o oarecare istovire din partea investitorilor străini. Există o nevoie mare de comunicare cu lumea exterioară, iar România şi guvernul nu sunt vizibile la nivelul publicului extern. Nu comunică cu restul Europei şi cu restul lumii. Sunt mai mult preocupaţi de problemele locale”, a spus Manfred Wimmer, CFO Erste Bank.

Chiar dacă unele sectoare economice şi-au revenit, cererea internă nu va începe să crească, spune Wimmer, fără decizii bune şi hotărâte din partea executivului.
„Situaţia economiei româneşti trebuie privită diferenţiat. Există părţi care performează extrem de bine, vorbim despre exporturi, producţia industrială şi-a revenit destul de bine. Se află încă în recesiune profundă partea indigenă a economiei, consumul privat, dar şi investiţiile în infrastructură. Aici intervine guvernul, pentru că nu se poate construi infrastructură dacă guvernul nu ia decizii. Iar asta ne lipseşte”, a mai adăugat Manfred Wimmer.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.