Escrocherii în bandă organizată. 62 de preoţi au căzut victime

protest

Aflat în închisoare, suspectul s-a prezentat drept poliţist, jandarm sau magistrat unor preoţi pentru a sustrage bani de la aceştia: cel puţin 62 de preoţi au fost victime în Franţa ale unei „escrocherii în bandă organizată”, relatează vineri AFP.

Un număr de 18 presupuşi escroci au fost arestaţi miercuri în nord-vestul Franţei, potrivit unor surse poliţieneşti şi judiciare.

Nouă din trei – şase bărbaţi şi trei femei, cu vârste cuprinse între 29 şi 56 de ani – s-au prezentat vineri în faţa instanţei judiciare din Le Havre şi vor fi judecaţi pe fond la 16 mai. Faptele au avut loc în perioada aprilie 2020 – februarie 2024.

În vârstă de 35 de ani, „creierul” operaţiunii este în prezent încarcerat după ce a fost condamnat în 2021 pentru fapte similare.

El lua legătura cu preoţii din închisoare, se prezenta drept jandarm, poliţist sau magistrat, menţiona cercetări pentru fraudă şi obţinea astfel datele bancare ale victimelor. De asemenea, spunea uneori că fusese căsătorit de unul dintre preoţi şi că se află în mari dificultăţi financiare.

Poliţia a identificat 62 de victime ale acestei escrocherii în toată Franţa, cu vârste cuprinse între 69 şi 94 de ani. Prejudiciul a fost estimat la 440.000 de euro.A

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

3 Comentarii

  1. Asta nu-i nimic, sa vedeti cind o incepe sa sune Macron la popi (dindu-se „presedinte”), cerindu-le bani „pentru Ucraina, pentru aparatorii democratiei si ai Europei” !

  2. 62 de preoţi au căzut victime?
    -s-au convertit la Catolici sau la Chinezi?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.