Irina Begu (102 WTA) a fost eliminată în prima rundă a turneului WTA International din Shenzhen (China), luni dimineață, după ce a cedat contra sportivei din Cehia, Kristyna Pliskova (67 WTA), scor 3-6, 3-6.
Partida dintre cele două s-a încheiat după o oră și 16 minute. Begu a comis mai multe duble greșeli (7-2), a realizat mai puțini ași (3-6) și nu a reușit să obțină vreo minge de break, spre deosebire de adversara sa, care a profitat de trei astfel de ocazii.
La Shenzhen, Begu a trecut de calificări, astfel că și-a asigurat un cec în valoare de 4.205 dolari și 19 puncte WTA.
Și Sorana Cîrstea a fost învinsă de chinezoaica Xiyu Wang cu 3-6, 6-1, 6-1, duminică, în prima rundă a turneului WTA de la Shenzhen (China).
Sorana Cîrstea (29 ani, 74 WTA) s-a înclinat după o oră şi 41 de minute în faţa tinerei Wang (18 ani, 144 WTA), fiecare reuşind câte 4 aşi.
Sâmbătă, 4 ianuarie, în același tur al competiției, Monica Niculescu (118 WTA) nu a reușit să meargă mai departe. A pierdut în fața americanei Nicole Gibbs (126 WTA), scor 3-6, 3-6.
La turneul de la Auckland, în Noua Zeelandă, Irina Bara şi Ana Bogdan au pierdut în primul tur al calificărilor.
Hai Inucuta,eu stiu mai bine,despre cine,ce,,VICTORIA,PANA LA CAPAT!DA-TI TOT SUFLUL,CA SA STII PENTRU CE!SUNT LANGA TINE,INUCUTA,RADE TOT!
Unde-i Haleapa ? În pat sau la pat cel mai probabil….