Este oficial: A căzut contractul pentru corvete

Guvernul a abrogat, joi, hotărârea privind circumstanţele şi procedura aferente Programului de înzestrare „Corvetă multifuncţională”.

Conform unui comunicat transmis de Executiv, decizia a fost luată deoarece câştigătorul licitaţiei nu şi-a menţinut oferta şi nu a semnat acordul-cadru în termenele solicitate de autoritatea contractantă din cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Totodată, „nu au fost identificate fondurile necesare declarării ca fiind câştigător” a operatorului economic de pe locul următor.

„De asemenea, decizia a fost luată ca urmare a contextului creat de schimbările apărute în evoluţia geopolitică a Mării Negre, coroborate cu extinderea gamei de ameninţări şi nevoia de redefinire a misiunilor, care a impus la reanalizarea posibilităţilor de înzestrare în acord cu actualele cerinţe ale mediului de securitate. Totodată, Forţele Navale au iniţiat şi întreprins demersurile pentru accedere şi participare la proiectele PESCO (noua formă de cooperare militară între statele membre), respectiv aderarea României la proiectul PESCO European Patrol Corvette. În baza cooperării facilitate de proiectele PESCO, proiectul corvetei europene va avea la bază conceptul de platformă comună cu capacităţi de acomodare de diferite sisteme de armament şi stocuri diverse”, precizează sursa citată.

În august 2023, Ministerul Apărării informa că procedura de achiziţie de corvete multifuncţionale, începută în urmă cu cinci ani, a fost anulată.

Decizia de anulare a procedurii specifice a fost luată „întrucât ofertantul declarat câştigător nu a semnat acordul-cadru în termenele solicitate de autoritatea contractantă şi nu au fost identificate fondurile necesare declarării ca fiind câştigător a operatorului economic de pe locul următor”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

12 Comentarii

  1. Dar despre acest contract cu corvete se discuta de vreo 2-3 ani! Abia acum a căzut contractul,?

  2. Ce ne trebuie noua coorvete! Avem destule! Avem trei „fregate” coaja! Ne trebuie drone navale fiindcă noi ne apărăm, nu atacăm! Ce mai face „delfinul”? Ați găsit baterii de acumulatoare sau l-ati „scufundaseu”?

  3. la noi se constriesc vase de razboi dar musai sa le importam?
    Numai mangle, mangle?

  4. Se repetă povestea cu suflatul afacerilor franceze de armament și vase militare de către Partenerul strategic. 😁

  5. nu au vrut puricosii sa scoata aur cu tarnacopul si au adus lichele sa faca genocid cu cianuri …
    nu ai bani de corvete!
    abia reusesti sa te „digitalizezi” .. cu atatia purici de la FUFI-Ciolacu si Rolex-Linge-Borcan… corvetele si digitalizarea sunt prea mult ptr paraseala Romania 😀

  6. Citind in fuga , ma miraram : CUM A CAZUT CONTRACTUL CU CURVETE ( nu e gresala ) Daca tot pica TEATRUL de la CONSTANTA , poate il inchiriaza CL pentru APARATORII de la KOGALNICEANU !!! CURVETE sunt in zona FARA NUMAR !!!

  7. Stati linistiti, ca tot cumpara ei ceva… gasesc ei 3 epave mancate de rugina sa le cumpere de noi. Important nu e ce fel de nave cumpere, important e sa le cumpere de la licuri

  8. Mda.. Ce poți zice decît bancul cu secuiul care ajunge soldat la marină.. Este intrebat ”- știi să innoți”,. ”-Păi nici bărci nu mai avem ?”.. Eheee, poate avem submarine, care nu se văd..

  9. Buna!
    Corvete NU, dar cu spitalele regionale pe caree le tot mermeliti de peste 10 ani ce aveti?
    Nu aveti nimic , dar nu se fac sau se fac in 30 de ani ca spitalul acela de la Falticeni.”26 aug. 2021 — Spitalul Municipal din Fălticeni este, în sfârșit gata, după trei decenii în care s-a tot construit la el”.
    Dar reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda? Ati distrus si nu ati construit nimic, dar ati îndatorat țara cu cca 152 de miliarde de euro
    Voi care timp de 30 de ani ati distrus România trebuie sa fiți arestați imediat și băgați in pușcării!
    Dar BANDIȚII vin sa ceara voturi pe liste de partide jefuitoare PSD,PNL.
    Asta e realitatea! E concret, se vede.

  10. „nu au fost identificate fondurile necesare declarării ca fiind câştigător a operatorului economic de pe locul următor”??
    In anul 2023 Romania a alocat 2% din PIB pentru armata (din care 20% pentru inzestrare) insa a cheltuit mai putin de 1.5%.
    Cum diferenta de 0.5% nu a fost din salariile sau pensiile pantecosilor nostri generali rezulta ca aceste sume (aprox 10 mld RON) au fost luate de la inzestrare. In loc ca acesti bani sa fie folositi pentru inzestrare, Ciolacu i-a transferat in fondul de rezerva al guvernului pentru a fi folosit pentru pomeni electorale.
    Macar daca i-ar fi dat ministerului economiei pentru retehnologizarea fabricilor de armament sau pentru construirea fabricii de pulberi de care armata are atat nevoie.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.