Euro 2020 dă Bucureștiul peste cap

Restricţiile vor fi valabile pentru zilele în care au loc evenimentele sportive, precum şi în zilele premergătoare acestora, în vederea respectării măsurilor de siguranţă.

De (R.C.)
Euro 2020 dă Bucureștiul peste cap

Restricţiile vor fi valabile pentru zilele în care au loc evenimentele sportive, precum şi în zilele premergătoare acestora, în vederea respectării măsurilor de siguranţă.

Euro 2020 dă Bucureștiul peste cap. Sau, mai corect spus, locuitorii cartierelor din jurul Arenei Naționale. Mai multe restricţii de parcare au fost instituite în zonă, în contextul desfăşurării meciurilor din cadrul Campionatului European de Fotbal Euro 2020, anunță Primăria Capitalei.

Restricţiile vor fi valabile pentru zilele în care au loc evenimentele sportive, precum şi în zilele premergătoare acestora, în vederea respectării măsurilor de siguranţă.

Astfel, în perioadele 12 iunie – 14 iunie, 16 iunie – 18 iunie, 20 iunie – 22 iunie şi 27 iunie – 29 iunie, interval orar 7,00-7,00, se interzice atât staţionarea, parcarea, cât şi accesul autovehiculelor în următoarele zone/străzi care fac parte din perimetrul de siguranţă:

– Trotuarul din bulevardul Basarabia, în sensul de mers dinspre bulevardul Chişinău înspre bulevardul Mihai Bravu;

– bulevardul Basarabia, bulevardul Pierre de Coubertin;

– strada Maior Coravu, strada Şerbănică Vasile;

– strada Tony Bulandra (inclusiv sens giratoriu între străzile Maior Coravu şi Tony Bulandra);

– strada Vatra Luminoasă.

Rezidenţii cu locuri de parcare plătite pe str. Maior Coravu vor fi înştiinţaţi de către ADP Sector 2 în legătură cu asigurarea de locuri de parcare alternative, gratuite, în zilele menţionate mai sus, în parcarea Mega Mall, nivelul 2B.

„Având în vedere cerinţele de siguranţă impuse de organizarea evenimentului sportiv, maşinile care nu vor elibera zonele menţionate vor fi ridicate şi relocate în parcarea situată în rondul Pieţei Alba Iulia”, menţionează PMB.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. tembelismul la cote maxime in bucurestiul sufocat de gunoaie,sobolani,capuse,strazi blocate ! lipsa locurilor de parcare desi se incaseaza accize,asigurari,taxe de parcare incasate in avans ! cat costa aceste ABERATII ? alo? mucusor ? poate ne spui ,,olimpicule,, ? dar,prefectul ?

  2. Sunt curios cum se descurca in astfel de situatii celelalte capitale europene. Tot brambureala ca in Romanica, unde problema parcarilor este stringenta si in situatii normale?

  3. Haloimes romanesc! Asta inseamna sa faci un stadion fara locuri de parcare. Citi smecheri vor primi permise de intrare cu masina la stadion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.