Euro ar putea ajunge la 1,1 dolari

Euro va continua să se deprecieze pe termen lung, posibil până la 1,1 dolari pe unitate, ca urmare a crizei datoriilor din Europa, potrivit analiştilor de la UBS, BNP Paribas şi alte bănci, transmite Bloomberg.

De cotidianul.ro - Autor
Euro ar putea ajunge la 1,1 dolari

Euro va continua să se deprecieze pe termen lung, posibil până la 1,1 dolari pe unitate, ca urmare a crizei datoriilor din Europa, potrivit analiştilor de la UBS, BNP Paribas şi alte bănci, transmite Bloomberg.

Euro va continua să se deprecieze pe termen lung, posibil până la 1,1 dolari pe unitate, ca urmare a crizei datoriilor din Europa, potrivit analiştilor de la UBS, BNP Paribas şi alte bănci, transmite Bloomberg.

Pentru cele 16 state care folosesc moneda unică deprecierea euro nu este un factor negativ.Continuarea declinului euro în următorii trei-patru ani va fi în favoarea exportatorilor europeni precum Germania, în condiţiile în care vânzările în străinătate vor compensa reducerea cheltuielilor guvernamentale şi a consumului intern.Astfel, exporturile americane, pe care preşedintele Barack Obama vrea să le dubleze în decurs de cinci ani, ar deveni mai puţin competitive.

„Deprecierea euro este o veste bună pentru regiune, în condiţiile în care restul lumii se dezvoltă”, a declarat Charles Wyplosz, şeful Centrului Internaţional pentru Studii Monetare şi Bancare din Geneva. Wyplosz consideră că deprecierea monedei unice ar putea salva zona euro de o recesiune prelungită.

Analistul anticipează că euro ar putea coborî la 1,1-1,2 dolari pe unitate, în condiţiile în care moneda unică are suficient spaţiu de depreciere, înainte de a intra pe un trend ascendent.Opinia sa este susţinută şi de analişti de la UBS, Danske Bank, Royal Bank of Scotland Group şi Bank of America Merrill Lynch.

Un număr de 43 de analişti intervievaţi de Bloomberg anticipează că euro va fi tranzacţionat între 1,15-1,26 dolari pe unitate până la sfârşitul acestui an, în timp ce cei de la BNP Paribas consideră că moneda unică poate coborî sub paritate faţă de dolar, în primul trimestru din 2011.

Euro a atins, miercuri, cel mai redus nivel din ultimii patru ani în raport cu dolarul, şi este în scădere cu 14% de la începutul acestui an, din cauza crizei din Grecia care a afectat încrederea în monedă.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.