
Bruxelles-ul vrea să ia măsuri drastice împotriva terapiei de conversie pentru persoanele LGBT+ dacă nu o poate interzice, a anunțat marți comisarul european Hadja Lahbib pentru AFP. Într-o petiție de la mijlocul lunii mai, peste un milion de europeni au cerut Comisiei să interzică aceste practici, care pretind în mod fals că pot schimba orientarea sexuală sau identitatea de gen a unei persoane.
„Vom aduna toate datele pe care le avem despre aceste practici, care sunt adesea deghizate în sprijin psihologic”, explică ea. Sunt terapii de conversie, care, de exemplu, echivalează homosexualitatea cu o boală, pot lua forma unor sesiuni de exorcizare, cursuri de formare sau chiar terapie cu electroșocuri. „Evident, toate cele 27 de țări trebuie să le interzică”, a spus Hadja Lahbib.
Comisarul european a avertizat că „bate vântul unui regres de cealaltă parte a Atlanticului”, care „contaminează” anumite țări est-europene, invocând încercări repetate de a interzice marșurile ”pride” în Ungaria. Pentru a proteja persoanele LGBT+ de discriminare, Uniunea Europeană dorește, de asemenea, să adopte o propunere de combatere a urii online. Detaliile specifice ale acesteia urmează să fie clarificate.
De partea cealaltă a Atlanticului se duce o luptă chiar la Curtea Supremă a SUA privind terapiile de conversie. Miza este măsura în care societatea poate să stabilească limita dintre încercările de a altera orientarea sexuală a unor persoane și încercările de a-i ajuta pe oamenii care suferă de disforie de gen. Unele state americane au interzis terapiile de conversie, pentru a-i proteja pe minori de practici pe care le consideră ”dăunătoare”. Criticii arată însă că în acest fel au fost interzise și întrebările despre identitatea de gen și motivele pentru care un minor ar vrea să-și schimbe sexul. Consilierii care practică terapiile de conversie susțin că interdicția este o încălcare a dreptului la liberă exprimare – al lor și al pacienților minori. Curtea Supremă va trebui să decidă dacă prin această interdicție statul a intervenit doar în practicile medicale sau și în libertatea de exprimare, dictându-le terapeuților ce trebuie să le spună pacienților.
La Bruxelles, un comisar european începe să spună că va face totul pentru a interzice terapiile de conversie. Dar ce înseamnă această conversie nu este limpede. Este trecerea la de homosexualitate la heterosexualitate? De la o persoană normală la una trans? Sau de la trans la o persoană normală? Ce este însă clar din declarațiile și comunicatele pe această temă publicate de Comisia Europeană este că Ungaria și Slovacia încalcă drepturile cetățenilor europeni: Slovacia pentru că a trecut în Constituție faptul că există doar două genuri, că a interzis mamele-surogat și adopția în cuplurile de același gen, iar Ungaria pentru că tot încearcă să interzică, fără succes, marșurile ”pride”. Pe scurt, în vreme ce Europa se confruntă cu dezindustrializare, cu un război pe care îl vrea prelungit la propriile granițe, cu cheltuieli mari pentru reînarmare șa un preț tot mai mare al energiei, vântul de peste Ocean aduce la Bruxelles nu numai notele de plata pentru armament, ci și o problemă legată de ”T-ul” din LGBT.
Parafrazând o zicală veche, se poate spune: ‘LGBT-ști din întrega lume, uniți-vă în Europa!’ Liderii europeni, se miră că de ce democrația, în restul lumii, este ‘învechită’…