”Comisia Europeană a adoptat astăzi cel mai recent raport al său privind evoluția situației din România în materie de reformă a sistemului judiciar și luptă împotriva corupției, în contextul angajamentelor asumate de aceasta în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare (MCV).
Raportul adoptat astăzi face un bilanț al progreselor înregistrate în cadrul MCV din octombrie 2019 până în prezent și evaluează progresele înregistrate în vederea îndeplinirii celor 12 recomandări din ianuarie 2017 și a celor opt recomandări suplimentare din noiembrie 2018. Îndeplinirea tuturor recomandărilor care nu au fost încă puse în aplicare este esențială pentru procesul de reformă și pentru ca România să încheie procesul MCV.
De la ultimul raport MCV din 2019 se înregistrează o tendință pozitivă, astfel cum arată parametrii obiectivelor de referință ale MCV. Comisia salută faptul că, în 2021, s-a dat un impuls reînnoit reformei și remedierii regreselor înregistrate în perioada 2017-2019. Ca urmare a acestui fapt, s-au înregistrat progrese în ceea ce privește toate recomandările din cadrul MCV care nu fuseseră încă puse în aplicare, iar multe dintre acestea sunt aproape de a fi îndeplinite dacă progresele rămân constante.
Comisia așteaptă cu interes ca autoritățile române să transpună acest angajament în măsuri concrete, legislative și de altă natură. Hotărârea Curții de Justiție din 18 mai 2021 oferă un cadru clar și o direcție clară pentru reformele în curs, în vederea îndeplinirii în mod satisfăcător a obiectivelor de referință ale MCV, cu respectarea deplină a statului de drept și a dreptului UE în general. Este esențial ca hotărârea să se reflecte în mod corespunzător în noua legislație care urmează să fie adoptată.
Comisia va continua să monitorizeze îndeaproape evoluția situației prin intermediul MCV până la îndeplinirea obiectivelor de referință și, în paralel, va continua să colaboreze cu România, așa cum colaborează și cu celelalte state membre, în contextul mecanismului general privind statul de drept. Astfel cum s-a arătat în Comunicarea privind statul de drept din septembrie 2020, după încheierea MCV, monitorizarea va continua în cadrul instrumentelor orizontale. Mecanismul privind statul de drept oferă cadrul pentru monitorizarea acestor chestiuni în viitor.
Comisia încurajează România să își îndeplinească angajamentele asumate în cadrul MCV și să urmărească în mod activ implementarea tuturor recomandărilor care nu au fost încă puse în aplicare. Comisia are convingerea că România poate îndeplini obiectivele de referință ale MCV dacă aceasta menține evoluția pozitivă actuală și dacă adoptă și pune în aplicare cu hotărâre reformele angajate. Comisia este pregătită să sprijine autoritățile române în acest sens.”, anunță CE.
După aproape doi ani de guvernare liberală, România continuă să rămână sub MCV, deși președintele Klaus Iohannis spunea încă de la începutul primului său mandat că este unul dintre marile sale obiective, pentru ca apoi s-o scalde în funcție de conjunctura politică sau de dorința celor care sunt la frâiele justiției. Vă prezentăm mai jos câteva dintre declarațiile făcute de președinte de-a lungul timpului pe această temă.
Iohannis, la începutul lui 2015
„Stimati membri ai Consiliului Superior al Magistraturii,
Astazi, aici, in fata dumneavoastra, declar cu responsabilitate ca a venit momentul, la opt ani de la instituirea MCV-ului, ca Romania sa fie evaluata cu obiectivitatea pe care o merita si sa se constate ca acele conditionalitati, sub rezerva indeplinirii carora am devenit stat membru, au fost indeplinite.
Asadar, cred ca unul dintre obiectivele majore ale sistemului judiciar trebuie sa fie ridicarea Mecanismului de Cooperare si Verificare. Pentru indeplinirea acestui obiectiv, toate institutiile din Justitie, dar si Parlamentul si puterea executiva trebuie sa isi dea concursul pentru ca, atunci cand actualul CSM si actualul Parlament isi termina mandatele, sa putem bifa impreuna aceasta reusita”.
Iohannis, tot în 2015, în aceeași perioadă, după ce oameni din justiție și politică i-au contestat declarația
„Nu am spus ca trebuie sa ridicam acum. MCV a fost si este util, ne ajuta. Nu ne-a fost impus, a fost convenit in negocierile de aderare. A fost inventat ca instrument de control si verificare pentru a ajuta Romania si exista obiective clar stabilite. In momentul in care Romania si-a indeplinit clar 100% obiectivele, e clar ca instrumentul a devenit caduc. Nu am spus ca nu-mi place MCV, dimpotriva. Practic, ce imi doresc e sa lucram cu totii – clasa politica in general – ca sa ajungem sa spuna toata lumea „1,2,3,4 bifat indeplinit, deci instrumentul nu mai e necesar”. Eu am spus acest lucru pentru a lucra ca sa indeplinim obiectivele. Noi ne-am angajat sa fim stat de drept, justitia sa fie bine organitata. Or, aceste lucruri nu se obtin doar asteptind sa se intimple. Noi trebuie sa fim proactivi sa facem modificarile necesare, sa alocam banii necesari pentru indeplinirea acestor masuri, sa combatem coruptia, sa nu mai avem acel val imens de OUG, sa nu mai avem parlamentari aparati prin vot.
Ce vreau eu e sa lucram cu totii ca sa indeplinim aceste obiective si MCV sa nu mai fie necesar.
Acest lucru se poate in citiva ani. Eu am spus sper sa ajungem in acest punct cind Parlamentul si CSM isi incheie mandatul, adica 2016-2017, adica un orizont de timp rezonabil. Azi nu sintem pregatiti. Intr-un termen rezonabil sa fie Romania unde ne dorim noi si unde isi doresc partenerii europeni. Deci a fost un apel la munca si la indeplinirea obiectivelor”.
Iohannis, în 2017
Klaus Iohannis a spus în Suedia că nu crede că MCV-ul NU va mai fi aplicat României de anul viitor si ca “acest optimism afisat este nepotrivit”.
Iohannis, în 2019
Întrebat cum comentează faptul că premierul de atunci Viorica Dăncilă i-a solicitat să ceară liderilor europeni accelerarea aderării ţării noastre la spaţiul Schengen, dar şi ridicarea MCV-ului, Iohannis a răspuns: „Da, aceste lucruri le-am cerut şi le cer constant, încă din prima luna de mandat. Ştiţi că, în ianuarie 2015, am fost la Bruxelles şi am solicitat aceste lucruri. De atunci le solicit în continuare, însă, vedeţi, eu nu sunt singur aici. Din păcate, avem un Guvern PSD care a stricat tot ce s-a construit în ani şi ani de muncă. Dacă ar fi fost oameni serioşi, dacă ar fi fost pesediştii hotărâţi să lucreze pentru România, eu vă garantez că la momentul acesta despre MCV nu se mai vorbea şi am fi avut o şansă mare să intrăm în Schengen. Oricum, eu pun problema constant, dar, ca să vorbim foarte tehnic, nu în formatul Consiliului European se discută despre Schengen, ci în formatul miniştrilor de Interne”.
Florin Cîțu, în martie 2021
La rândul său premierul Florin Cîțu se lăuda chiar recent că MCV va fi ridicat până la finalul anului.
„Comisia va continua să monitorizeze îndeaproape evoluția situației prin intermediul MCV până la îndeplinirea obiectivelor de referință”, a anunțat luni forul european.
Comisia asta poate să-și vadă de treabă. Când aveau ei de vândut cărbune îl plimbau și pe Ceaușescu cu trăsura.
UDMRistii s-au prins primii cum trebuie procedat cu SIIJ . Așa să se aprobe în coaliție. Când veneau afaceriștii americani să ne spună ce să facă parlamentul României unde era comisia și în general UE? Dacă ăia făceau asta in Germania , îi fugăreau cu Panzer- ul. Să-și vadă fiecare de corupții lui și nu ne folosească pe noi ca exemplu pentru cât de bine e la ei.
Câțu n-are minte și vorbește ca un apucat de streche, să-l MCV eze pe el, dar pe noi să ne scuteasca și să se bazeze doar pe speriații sau vandutii ăia de la USR.
Din lipsa de ocupație ,plictisit peste măsură între zidurile fortului Cotroceni ,primul gunoier al țării ca și fostul Nicolae Ceaușescu care era primul miner și primul agricultor al țării,și cel mai iubit fiu al poporului, ne arată noua romanilor,ce bine e sa strangi gunoiul prin propriul exemplu de munca patriotică,bătând obrazul franțuzoaicei Armand Clotide,care țipă din gura de șarpe că e șantajată de o firma care se pare că în momentul de fata președintele Iohannis pare sa facă lobby și nu sa fie interesat de șantajul asupra primarului.Incredibil și senzațional,domnul Werner face vizite de lucru ca si predecesorul Ceaușescu așteptanduse ca lumea să-i iasă în, intampinare cu urale și steaguri.Nu înțelege neamțul proverbele și zicătorile românești,și nu a auzit de Alexandru Ioan Cuza și povestea celui pedepsit,prins cu ocaua mica.Sanctionat cu pedeapsa de a colinda târgurile și a spune,cine face ca mine ,ca mine sa pătească,arătând ocaua mică și ocaua mare,cu asta nu,cu asta da.Parca-l și vad pe ,presedintele imitator al lui Ceausescu,la.munca patriotică plimbând ocalele prin piețe care, de fapt sunt promisiunile făcute și neonorate,aceeași înșelăciune făcută poporului român.
Din lipsa de ocupație ,plictisit peste măsură între zidurile fortului Cotroceni ,primul gunoier al țării ca și fostul Nicolae Ceaușescu care era primul miner și primul agricultor al țării,și cel mai iubit fiu al poporului, ne arată noua romanilor,ce bine e sa strangi gunoiul prin propriul exemplu de munca patriotică,bătând obrazul franțuzoaicei Armand Clotide,care țipă din gura de șarpe că e șantajată de o firma care se pare că în momentul de fata președintele Iohannis pare sa facă lobby și nu sa fie interesat de șantajul asupra primarului.Incredibil și senzațional,domnul Werner face vizite de lucru ca si predecesorul Ceaușescu așteptanduse calumea să-i iasă în, intampinare cu urale și steaguri.Nu înțelege neamțul proverbele și zicătorile românești,și nu a auzit de Alexandru Ioan Cuza și povestea celui pedepsit prins cu ocaua mica.Sanctionat cu pedeapsa de a colinda târgurile și a spune,Cine face ca mine ,ca mine sa pătească,arătând ocaua mică și ocaua mare,cu asta nu,cu asta da.Parca-l și vad pe ,presedintele imitator al lui Ceausescu,la.munca patriotică plimbând ocalele prin piețe care, de fapt sunt promisiunile făcute și neonorate,aceeași înșelăciune făcută poporului român.
Din lipsa de ocupație ,plictisit peste măsură între zidurile fortului Cotroceni ,primul gunoier al țării ca și fostul Nicolae Ceaușescu care era primul miner și primul agricultor al țării,și cel mai iubit fiu al poporului, ne arată noua romanilor,ce bine e sa strangi gunoiul prin propriul exemplu de munca patriotică l,bătând obrazul franțuzoaicei Armand Clotide care țipă din gura de șarpe că e șantajată de o firma care se pare că în momentul de fata ,președintele Iohannis pare sai facă lobby și nu sa fie interesat de șantajul asupra primarului.Incredibil și senzațional,domnul Werner face vizite de lucru ca si predecesorul Ceaușescu așteptaduse că lumea să-i iasă în, intampinare cu urale și steaguri.Nu înțelege neamțul proverbele și zicătorile românești,și nu a auzit de Alexandru Ioan Cuza și povestea celui pedepsit prins cu ocaua mica.Sanctionat cu pedeapsa de a colinda târgurile și a spune,Cine face că mine ,ca mine sa pătească,arătând ocaua mică și ocaua mare,cu asta nu,cu asta da.Parca-l și vad pe presedintele imitator al lui Ceausescu,la.munca patriotică plimbând ocalele prin piețe care de fapt sunt promisiunile făcute și neonorate,aceeași înșelăciune făcută poporului român.
Cu o crestere de salariu de 10 % pe an , in anul 2100 , salariu v-a fi de 10.000 lei pe luna . Si Preturile v-or fi mari !
N-avem nevoie de Schengen si nici ca-mi pasa de sulupa MCV ! Le propun jurnalistilor de bine sa nu mai pomeneasca niciodata , in orice media , cuvintele Shengen si MCV . Sa ne cheme si sa -i refuzam sa ridice si sa ignoram . Au inventat miraje de care nu avem nevoie . Niste jagardele durele. Romania , trezeste-te!
Daca MCV nu este ridicat inseamna ca PNL-USR sunt la fel de corupti ca si PSD-ul pe care ei il injura.
Sa taca din gura pe tema justitiei de acum inainte.
Am reformat Justitia pana am dat-o in diaree
Cu astia meritam MCV-ul
Daca Romania nu mai plateste cotizatia la UE,au sa ridice bruselezii urgent si MCV-ul,o sa ne shengheneasca imediat si o sa ne dea si vize de USA si de tot ce vrea romanu,pentru ca nu au ce face si nici afara din UE nu au curaj sa ne dea si nici botul inca nu l-am pus ca sa ne lichidam moneda nationala ca sa nu mai avem chiar nicio suveranitate si sa fim santajati ca ne blocheaza tzara cu euro cand ii suparam pe imparati,asa cum au santajat si blocat Grecia,ca sa accepte poporul porcariile bruselezilor de care s-a saturat de smecheriile lor care le fac cu marionetele puse cu tableta la guvernari tradatoare si a caror hotii si pagubepe le platesc intotdeauna simpli cetateni care isi irosesc viatza in datorii interminabile si mor cu zile in foame si saracie,in timp se capeteniilor ce le-au confiscat tzara le cresc averile si numarul de viloace si masini de lux.Pentru ca asa patzesc toti fraierii care ii lasa pe ticalosii de la guvernari sa le atarne pas cu pas bolovani de gat,mai ales bolovani de aceea recomandati de la bruselezi.Dar nu se intampla nimic nici la romanasi care stau umili si inghit orice si tot au ajuns,sau o sa ajunga,jumuliti precum grecii sau mai rau,oriunde s-ar afla,pentru ca le este frica lor si neamurilor lor ca sa nu-i dea afara din UE si sa nu mai poata circula afara la munca,dar sunt atat de fraieri ca nu intzeleg ca nimeni nu ii da afara de nicaieri,ca nu sunt prosti occidentalii sa renuntze la vaca diasporeana de muls,care este si calificata si de aceea dorita peste tot si dispusa la salariu mai mic.
WOW!!! Mint cu nerusinare crasa politrucii bruxellezi, ca si politrucii „de dreapta” de la noi! World Justice Project, organizatie internationala independenta cu sediul la Washington zice exact pe dos! Fata de perioada 2017-2018, cand progresele Romaniei in domeniul Justitiei au determinat ascensiunea in Global Rank pana la pozitia 29, deci am avansat atunci cu 3 locuri (pg.9): https://worldjusticeproject.org/sites/default/files/documents/WJP-ROLI-2018-June-Online-Edition_0.pdf , in 2020 ne reintoarcem pe pozitia 32 in Global Rank, deoarece am coborat doua locuri in 2019 si inca unul in 2020 (tot pg.9) : https://worldjusticeproject.org/sites/default/files/documents/WJP-ROLI-2020-Online_0.pdf
Cum scapam de MCV? Ii dam afara. Mars ma!
Romania – la urma tuturor
asa e , Sistemul Ticalosit a devenit imun la MCV , s-a adaptat perfect la interzicerile prostesti ale Brussel-ului , a investit sute de milioane Euro in infrastructura de tip mafiot din Justitie , de ce a dori o schimbare ?
Cum să nu rămână România sub MCV dacă bandiții și-au subordonat și controlează justiția din România ?! În 2018, mai mulți judecători, de la mai multe instanțe, au semnat o scrisoare-protest, pe care au înaintat-o Consiliului Superior al Magistraturii, acuzându-l pe președintele de atunci al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, că a făcut declarații care aduc atingere independenței Justiției. Printre semnatarii scrisorii se află și judecătorul Claudiu Corobană, unul dintre cei doi membri ai completului de apel care a respins contestația lui Dragnea împotriva sentinței Judecătoriei Sectorului 5, sentință care a însemnat pentru fostul politician rămânerea în penitenciar. Însă nu doar judecătorul Corobană a semnat această scrisoare, ci și alți 50 de judecători de la Tribunalul București, instanță care va judeca, practic, toate contestațiile cu privire la cererile de liberare condiționată pe care le va formula , în viitor,Dragnea.Sistemul judecătoresc ticăloșit creeat de gunoaiele „rezist” dau sentințe politice după cum le diktează stăpânii,iar locatarul de la Cotroceni,care ar fi obligat să stopeze aceste mârșăvii,cel care se lăuda încă de la începutul primului său mandat că MCV-ul pentru România va fi cât de curând istorie,distruge credibilitatea justiției din România,anulând orice posibilitate de eliminare al MCV impus României,și care periclitează poziția României în UE și aderarea la spațiul Schengen !Dar la ce să te aștepți de la niște incapabili ??!! PS-Dragnea a solicitat strămutarea procesului de liberare condiționată,tocmai pentru faptul că majoritatea dintre judecătorii tribunalului s-ar afla într-un „conflict de interese” cu cazul său.Iar prin absurd,dacă acest lucru se va întâmpla,să nu omitem faptul că sistemul ticăloșit are posibilitatea să delege judecători oriunde si oricând,exact cum au făcut în cazul lui Dan Voiculescu…
Raportul UE prin MCV, dovedeste statutul de colonie al Romaniei, indiferent de guvernare! Trebuie sa „multumim” lui Basel Scaraotchi si Monicai Macovei, ca au „negociat”, post aderare, acest instrument de „calarire” a Romaniei! Suntem „prostii” Europei! Dixit!
MCV a fost introdus la propunerea monicacai macavei si al lui tr. bas. si s-a dorit a fi un mecanism pentru a controla guvernul Tariceanu de atunci.
Cine e johanis?!? Aaa, mi-am amintit. E IDOLUL romanilor. D-aia l-au ales de doua ori si s-au dus la doua referendumuri ca sa voteze cum le-a cerut el, desi la unul nici el nu intelegea ce a intrebat, iar prin altul i-a demsacat pe romani ca sunt homosexuali.
Nimic nou sub soare.
Iohannis a promis la intrarea in al doilea mandat ca scapam de MCV ??
La intrarea in primul mandat a promis Schengen si aderarea la Euro pana cel tarziu in 2019, ba mai mult a zis ca nu va candida a doua oara daca nu-si indeplineste promisiunea.
Ori cu Johanis ori cu Petrov, Romania tot rau vazuta este datorita lor in primul rand.
Se pare că după vaccinare lui Johannis a început să-i crească solzi pe piele de nu mai zice nimic de PSD. O jigodie cu o misiune clara. Distrugerea completă a poporului român!
Mare diferenta intre adevaratii oameni politici, maimutoii politici si sclavii maimutoilor.
Prin Polonia, Italia, Spania, Ungaria, Irlanda, Suedia, Cehia, recomandarile UE sunt aruncate la cosul de gunoi, oamenii politici din aceste state urmarind in primul rand interesul national si apararea drepturilor si libertatilor cetatenesti.
Prin Romania, sclavii maimutoizilor, interpreteaza recomandarile UE ca fiind legi, maimutoizii nefiind interesati de apararea interesului national si nici de respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti, de valorizarea potentialului social-creativ al propriilor cetateni.
Bolboroselile infantile ale numitilor Petrov, Iohannis, Catu, Orban, Barna, Ciolos si a altor multi acoliti, sunt doar reprezentari ale dispretului ce acestia il manifesta fata de interesele Romaniei si cetatenii sai.
Tot ce au facut acesti criminali politici prin Romania denota faptul ca doresc sa aserveasca tara unor interese si principii politice ce nu au rolul de al face pe Roman demn si mandru de tara lui, uzurpand drepturile si libetratile cetatenesti in favoarea strainilor ce-i asupresc pe Romani.
In mintea jegurilor astea mincinoase, si acum PEEE SEEE DEEE este de vina ca nu suntem in Schengen si ca nu s-a ridicat MCV-ul cu toate ca au dat pe tava tara, transformind-o in colonie!
Nu fii prost bre, romania, rumânu nu vrea să scape de MCV..Păi de ai justiție adevărată, vrei să vezi politicienii , polițiștii, Editat după gratii ?? N-ai atâta hârtie de câte lucrări științifice s-ar scrie,.
Basescu de dreapta ne-a bagat in schengen si s-a ridicat mcv-ul, Iohannis de dreapta ne-a bagat si el in schengen si s-a ridicat mcv-ul, Catu viitorul presedinte tot de dreapta ne va baga si el in schengen si se v-a ridica mcv-ul, kovesi presedinta tot de dreapta intre 2035-2045 ne va baga si ea in schengen daca Romania mai apuca sa fie dar nu cred ….
Sunt bandiți, corupti,hoți pe care unii judecători corupți (pe bani grei) ii scapă de inchisoare.
Eu am un litigiu in contencios și sunt semne clare că judecătorul e influențat ,nu e independent.
E tot corupție! Independența pentru unii judecători si anumite dosare înseamnă, FAC CE VREAU căci pot.