„Se pare că Europa nu a învăţat nimic din prăbuşirea Argentinei”, spune pentru Der Spiegel Roberto Lavagna, unul dintre economiştii care au ajutat la repunerea pe picioare a economiei. El arată că europenii aplică aceleaşi măsuri de austeritate care au dărâmat Argentina. „Aceasta creează o recesiune de lungă durată, iar regiunea se va adânci tot mai mult în criză”, spune Lavagna. Acelaşi lucru îl spun şi economistii Nouriel Roubini şi Paul Krugman, care au sfătuit Europa să ia aminte la lecţia Argentinei, acolo unde, în anii ’90, în loc sa se concetreze pe stimularea economiei, guvernanţii au recurs la austeritate pentru a controla deficitul.
În urmă cu zece ani, Argentina, a doua economie din America de Sud, era în colaps. Guvernul a restricţionat accesul cetăţenilor la propriile conturi bancare, plata datoriilor a fost oprită, cursul monedei naţionale a fost legat de cel al dolarului, iar ţara s-a îndatorat excesiv la FMI.
Creditorii Argentinei au trebuit să renunţe la 70% din sumele pe care trebuiau să le recupereze, doreau să confişte avionul prezidenţial la fiecare vizită externă a şefului statului, sute de mii de oameni au ieşit în stradă în 2001, au murit 30 de persoane, iar in decembrie acel an, preşedintele Fernando de la Rua a fost nevoit să fugă din clădirea guvernului cu elicopterul.
Fostul ministru al Economiei în guvernul lui de la Rua, Jose Luis Machinea, face şi paralele între Argentina şi Grecia. Ambele ţări sunt prinse într-o capcană a monedei, Argentina fiind legată de dolarul american, iar Grecia de euro.
Însă lecţiile nu sunt doar strict economice. Argentina a avut nu mai puţin de cinci preşedinţi într-o singură lună, armata era prezentă pe străzi, iar preşedintele de la Rua nu a mai apărut ani de zile in public, după demisia sa. Acum el primeşte tot mai multe telefoane din Europa, în special din Grecia. Fostul preşedinte îl acuza pentru dezastrul din Argentiina pe directorul FMI din acea perioadă, Horst Kohler, cel care a fost până anul trecut preşedintele Germaniei. El a demisionat după ce a sugerat că Germania a trimis trupe în Afganistan pentru a-şi promova interesele economice.