În anul 2017, 700 de persoane au fost arestate pe teritoriul european pentru activităţi islamiste.

Europol: Riscul terorist în Europa, în creştere!

Numărul militanţilor care se întorc în Europa după ce au luptat pentru reţeaua teroristă Stat Islamic este în scădere, dar riscul producerii unor atentate în Uniunea Europeană este în creştere, arată un raport prezentat de Europol.

Depistarea persoanelor care s-au radicalizat este grija principală a organizaţiilor occidentale de combatere a terorismului, chiar dacă multe încercări nu s-au materializat, a declarat Manuel Navarrete, directorul Centrului Europol de Combatere a Terorismului.

„Cea mai mare ameninţare este revenirea persoanelor care au plecat să lupte în favoarea Statului Islamic chiar dacă numărul acestora este destul de scăzut”, a declarat acesta referindu-se la cei care au călătorit în Siria şi Irak pentru a lupta alături de militanţii de acolo.

În ultimii ani, atacurile inspirate de organizaţia Stat Islamic s-au bazat pe metoda „lupului singuratic”, care nu foloseşte mai mult armament decât un cuţit sau probabil o maşină. Majoritatea atacurilor au rezultat în mai puţine decese, dar sunt mai greu de oprit de către poliţie. „Chiar dacă au avut loc mai multe atacuri, acestea nu au fost atât de sofisticate”, a declarat Navarrete.

Numărul atacurilor şi planurilor de atac din Europa s-a dublat

Numărul atacurilor şi planurilor de atac din Europa s-a dublat anul trecut, ajungând la 205. În total, 62 de persoane au fost ucise în atacuri teroriste, arată raportul anual Europol.  Dintre cei aproximativ 5.000 de europeni radicalizaţi care au plecat să lupte pentru reţeaua Stat Islamic, aproximativ 1.500 s-au întors, 1.000 au fost ucişi, iar despre soarta celorlalţi nu se cunoaşte nimic. Majoritatea europenilor care au plecat erau din Marea Britanie, Franţa, Germania şi Belgia, potrivit mediafax.ro.

Mulţi dintre militanţi au fost arestaţi. Unii dintre ei au plecat în Malaysia, Insulele Filipine sau Libia. Despre alţii se crede că stau ascunşi în ţări terţe, cum ar fi Turcia.  Măsurile luate, cum ar fi controale mai stricte la graniţe şi supravegherea acestor persoane, i-au convins să nu se mai întoarcă în Uniunea Europeană. În anul 2017, 700 de persoane au fost arestate pe teritoriul european pentru activităţi islamiste.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.