
Israelul a ordonat duminică evacuarea a încă 14 comunităţi din nord, aproape de graniţa cu Libanul, în timp ce îşi sporeşte atacurile împotriva infrastructurii militare a miliţiei şiite Hezbollah, care şi-a intensificat la rândul ei lansările de rachete şi obuze asupra teritoriului israelian, transmit EFE şi dpa.
„Autoritatea Naţională de Gestionare a Urgenţelor (NEMA), din cadrul Ministerului Apărării, şi Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) anunţă extinderea planului de evacuare finanţat de stat în cazul altor comunităţi din nordul Israelului”, a anunţat un purtător de cuvânt al armatei.
Armata israeliană a acuzat duminică Hezbollahul libanez că încearcă să obţină o escaladare militară în zona de frontieră cu riscul de a atrage Libanul în război, după noi schimburi de focuri între Israel şi gruparea şiită, transmite AFP.
„Hezbollah atacă şi atrage Libanul într-un război de pe urma căruia nu va avea nimic de câştigat, dar în care riscă să piardă foarte mult”, a avertizat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Jonathan Conricus, în timpul unei intervenţii pe reţeaua de socializare X (fostă Twitter).
Tensiunile au crescut sâmbătă după ciocnirile în timpul cărora patru luptători Hezbollah au fost ucişi, potrivit mişcării islamiste libaneze, susţinută de Iran.
Jihadul Islamic, un grup armat palestinian, a anunţat moartea unuia dintre luptătorii săi.
De partea israeliană, armata a informat că trei dintre militari au fost răniţi, unul grav.
Doi lucrători agricoli thailandezi au fost, de asemenea, răniţi.
„Este statul libanez într-adevăr gata să pună în pericol ceea ce mai rămâne din prosperitatea şi suveranitatea libaneze în beneficiul teroriştilor din Gaza, Statul Islamic din Gaza?”, a întrebat Jonathan Conricus. „Aceasta este o întrebare pe care autorităţile libaneze trebuie să şi-o pună şi la care trebuie să răspundă”, a adăugat el.
Hezbollahul libanez este aliat cu Hamasul palestinian, care a lansat un atac sângeros împotriva Israelului, dinspre Gaza, la 7 octombrie, ucigând peste 1.400 de persoane, majoritatea civili, care au fost împuşcaţi, arşi de vii sau mutilaţi în prima zi a atacului lansat dinspre Fâşia Gaza de gruparea militantă palestiniană, potrivit autorităţilor israeliene.
Pe unul din posturile TV romanesti chiar astazi ,l-am auzit pe un general israelian spunind ca deocamdata se bombardeaza intens Fisia Gaza, dar sint inevitabile vietile populatiei civile .Interesant ca asta nu a fost aplicata la fel si la bombardamentele sau distrugerile facute de dronele rusesti in Ukraina.
ne gandeam acum 2 saptamani:
-si hezbollahu ce face?
-abia azi am aflat cu ce se ocupa hezbollahu…..
Israel e un ocupant agresiv , un exterminator pe criterii de naționalitate, fix cum au făcut naziștii, soluția e un stat palestinian cu capitala la Ierusalim, tehnic evreii l-au crucificat pe isus
Lili, am un deja-vu.. comentariul tau, seamana izbitor cu un comentariu al userului ,,esop”. Oare va copiati comentariile intre voi din motive de reduceri de buget ? haha, ori te numesti lili esop ?
Ai ciuperci de calitate superioara dar si multe consumate deodata strica si te fac sa fabulezi in mod grosolan.
Israel se teme de Hezbollah mai mult decat de Dumnezeu.
Pe scurt .Enclavele vor disparea , celulele si organizatiile teroriste vor disparea si ele , Israel isi va securiza pentru 100 de ani habitatul , Influenta Iran si cea a Rusiei va deveni volatila ,Federatia Rusa va fi facuta bucati si o parte se va atasa UE . UE isi va integra toate natiunile europene non UE ,NATO se va mari si isi va muta o parte dintre competente in Pacific pe masura ce Europa unita le va prelua iar cei care sunt , cetateni ai Europei unite si care s-au radicalizat vor fi deportati rapid .Dupa ce toate acestea se opresc vom veni ,ca si buni europeni in frunte cu Germania si vom reface de la zero Ucraina ,Gaza si partile ce vor fi distruse din Liban si Siria pe masura ce rusii vor fi nevoiti sa se retraga .Avem de treaba zeci de ani de acum inainte .