Eveniment cultural-artistic „Dâmboviţa Delivery”. Trafic restricționat în Capitală

La sfârșitul acestei săptămâni, traficul rutier va fi restricţionat în mai multe zone din Capitală, în weekend, pentru desfăşurarea mai multor evenimente culturale, artistice, sociale şi sportive.

Sâmbătă, Primăria Municipiului Bucureşti – Centrul de Proiecte Culturale ARCUB va organiza evenimentul cultural-artistic dedicat proiectului „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă Urbană” pe Calea Victoriei, segmentul cuprins între Piaţa Victoriei şi Splaiul Independenţei, fără afectarea traficului rutier în intersecţiile din capetele segmentului restricţionat.

„Pentru bună desfăşurare a evenimentului, se va restricţiona circulaţia vehiculelor, în perioada menţionată mai sus, în intervalul orar 09,00-23,00. Pe aceste tronsoane se vor desfăşura activităţi dedicate publicului larg, şi anume mini concerte stradale, spectacole de teatru şi dans, ateliere pentru copii, statui vivante, studiouri foto”, informează Brigada Rutieră a Capitalei.

Pe durata restricţiilor instituite se va permite traversul pe Calea Victoriei, la intersecţiile cu strada Sevastopol, strada Gheorghe Manu, bulevardul Dacia, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta.

În perioada 22-25 septembrie, va avea loc evenimentul cultural-artistic „Dâmboviţa Delivery”, pe Splaiul Unirii, între Pod Timpuri Noi şi strada Abatorului.

Pentru bună desfăşurare a evenimentului, în perioada 22 septembrie, ora 19,00 – 25 septembrie, ora 06,00, se va restricţiona traficul rutier pe Splaiul Unirii, segmentul de drum cuprins între Pod Timpuri Noi şi strada Abatorului.

În perioada 22-24 septembrie se va desfăşura evenimentul cultural „Simfonia Apei” în Piaţa Unirii – Fântâni Unirii.

În perioada menţionată, între orele 19,30 – 21,30 se va restricţiona traficul rutier, gradual, în funcţie de numărul de persoane, pe bulevardul Unirii, segmentul cuprins între bulevardul Dimitrie Cantemir şi Splaiul Independenţei (zona fântâni).

Duminică, între orele 09,30-11,30, se va desfăşura evenimentul sportiv – „Crosul Arenelor”, pe traseul strada Alexandru Constantinescu (între bulevardul Mărăşti şi strada Alexandru Constantinescu) – Piaţa Arcul de Triumf (între strada Alexandru Constantinescu şi şoseaua Kiseleff) – şoseaua Pavel D. Kiseleff (între Piaţa Arcul de Triumf şi Piaţa Victoriei) – Piaţa Victoriei (resistematizarea traficului rutier prin crearea de dublu sens de circulaţie, în faţa Guvernului României) – Calea Victoriei – Splaiul Independenţei (sensul dinspre Piaţa Unirii către Calea Victoriei) – strada Halelor – dreapta Piaţa Unirii (prin faţa magazinului Unirea) – stânga bulevardul Unirii – Piaţa Albă Iulia – bulevardul Decebal – bulevardul Basarabia (până la Arena Naţională).

Pentru amenajarea zonei de start, în perioada 23 septembrie ora 15,00 – 24 septembrie ora 12,00, se va restricţiona circulaţia pe strada Alexandru Constantinescu, segmentul de drum cuprins între bulevardul Mărăşti şi Piaţa Arcul de Triumf.

Sâmbătă, de la ora 10,00, se va desfăşura evenimentul „iMapp Bucharest – Winners League”, în Piaţa Constituţiei şi pe bulevardul Unirii.

Se vor institui restricţii rutiere de vineri, ora 18,00 – duminică, ora 07,00, pe bulevardul Unirii, segmentul de drum cuprins între bulevardul I.C. Brătianu şi Piaţa Constituţiei.

În perioada 15-26 septembrie se vor rezerva parcările din proximitatea locului de desfăşurare a evenimentului, respectiv alveolele aferente Pieţei Constituţiei.

Brigada Rutieră recomandă conducătorilor să folosească autovehiculele personale cât mai puţin pentru a evita blocajele de trafic şi să opteze pentru mijloacele de transport în comun, în special pentru metrou; să îşi păstreze calmul şi să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone aglomerate.

Şoferii sunt sfătuiţi să evite deplasarea în zona de desfăşurare a evenimentului şi să respecte semnalele, indicaţiile şi dispoziţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în trafic pentru devierea şi fluidizarea acestuia; să evite pe timpul deplasării manifestările de natură a pune în pericol siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic şi să nu conducă vehicule dacă au consumat băuturi alcoolice sau substanţe interzise.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

4 Comentarii

  1. este un circ pentru a dresa p00limea sa accepte incalcarea drepturilor fundamentale. sunt atatea PARCURI. de ce nu se organizeaza aceste evenimente in parcuri? nu. SA BLOCAM STRAZILE, TOVARASI. chiar nu mai ganditi? si asta este CHELTUIALA BUGETARA BHAAAI ADORMITILOR! INTRE TIMP SE RESTRANGE NUMERARUL SI SE PREGATESTE GAINA DE INTRARE LA COTEZ. sa crape de foame in linishte. TREZITI-VA ODATA MAH!

  2. Io zic sa dantzuiasca toti prin fata mag. Unirea ca sa se impiedice si sa-l bombane pe primaru’ care este inca General ca a dispus cand cu palmierii ca sa fie scoase dalele tip caramida puse de un alt primar…dar era de Sector! Acum e un mare dezastru…
    Asta e ca poate…dar media bastinasa de ce nu carcoteste?!?

  3. Cea mai eficientă formă de „activism”social. Manifestări cultural-artistice care se vor vedea pe paginile de facebook

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.