Evgheni Sevciuk: Cea mai bună soluţie, un divorţ civilizat între Transnistria şi R. Moldova

Evgheni Şevciuk, a declarat, într-un interviu pentru Euronews, că semnarea Acordului de Liber Schimb între Chişinău şi Bruxelles va avea consecinţe negative pentru Transnistria.

În acest context, a spus liderul regimului de la Tiraspol, un „divorţ civilizat” de Republica Moldova ar fi „cea mai bună soluţie”.

„Semnarea Acordului de Liber Schimb va avea un impact negativ pentru noi”, a avertizat liderul transnistrean, susţinându-şi afirmaţia prin faptul că Tiraspolul nu a participat la negocierile dintre Chişinău şi Bruxelles, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de Euronews, scrie Mediafax.

Republica Moldova urmează să semneze Acordurile de Asociere şi de Liber Schimb cu UE la 27 iunie, într-o ceremonie care va avea loc la Bruxelles.

Întrebat dacă ia în calcul o eventuală reintegrare, liderul transnistrean a declarat că „reunificarea ar fi o idee bună dacă nu ar exista unele contradicţii”. Totodată, el a precizat că locuitorii regiunii transnistrene nu vor reunificarea cu Republica Moldova, prezentând drept argument referendumul din 2006 pentru independenţa Transnistriei, la care peste 96% dintre votanţi au respins o eventuală reintegrare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.