Exact ca împotriva lui Trump

Până la hotărârea CCR de renumărare a voturilor, se părea că alegerile prezidențiale din România vor avea loc în două tururi de scrutin.

Acum, nimeni nu mai știe nimic.

Ideologia lui conservatoare și naționalistă seamănă cu cea a lui Donald Trump.

Deosebirea este că România, ca parte intrinsecă a FAMILIEI europene, nu-și poate permite să aibă accente izolationiste.

Programul ei este cu precădere ideologic și are în vedere implementarea în forță a așa numitelor valori europene, exclusiv progresiste, dintre care se pot aminti, schimbarea noțiunii de familie, egalitatea de gen și schimbarea de sex, imigrarea prin alocarea de cote obligatorii, subminarea prerogativelor până la eliminarea statului național, subordonarea totală a interesului național în favoarea interesului colectiv, etc.

Ar fi fost o luptă a lui David cu Goliat, o luptă extrem de inegală, candidata progresistă având în spate o întreagă structură de partid și chiar întreg aparatul birocratic al UE.

În plus, toate celelalte partide din România, cu excepția partidului suveranist AUR, se coalizaseră și ele într-un efort comun pentru a asigura victoria Elenei Lasconi.

Și exact ca împotriva lui Trump, vedem cum se încearcă diverse tertipuri pentru a împiedica intrarea lui Calin Georgescu în confruntarea finală.

Ce inconștient dorește să se ajungă la situația din America?

Să nu uităm că exact aceeași metodă a fost folosită după Decembrie ’89 pentru consolidarea puterii politice a FSN-ului pe fondul unei societăți profund dezbinate.

Lipsită de abilități politice și  economice, Rolul Elenei Lasconi, propulsate artificial spre vârf, este gândit să se limiteze la acela de garant al implementării ideologiei progresiste ca ideologie dominantă în România și transformarea țării în stație pilot pentru Europa.

Astăzi ticăitul ceasului electoral s-a oprit.

Orice s-ar afla după renumărare, partidele și politicienii grăbiți să iasă în față și să facă sluj în apărarea „democrației progresiste” plecându-se obedienți în fața candidatului preferat de birocrații de la Bruxelles, și-au pierdut orice credibilitate.

Au sărit în sus tefeliștii, a sărit ca ars Băsescu devenit peste noapte apărătorul și ppmarele propovăduitor al democrației progresiste, iar useriști au intrat în fibrilație: dacă, de data asta, se descoperă ceva prin sacii cu buletine de vot?

Și în climatul ăsta de dezordine socială, alegerile parlamentare intră și ele sub semnul întrebării.

Brusc a apărut teama că cele peste 2 milioane de susținători ai lui Călin Georgescu ar putea vota la unison cu milioanele de votanți ai AUR-ului și cu nehotărâții de până mai ieri ultragiați de mizeria morală a partidelor care-și calcă principiile pentru a-și apăra privilegiile dându-și mâna.

Atât pentru stabilimentul politic românesc cât și pentru camarila bruxelleză care vede cum cade încă o piesă a dominoului puterii sale discreționare.

Sunt întrebat de unii nehotărâți ce înseamnă suveranism.

Deci, ce este suveranismul?

În câteva cuvinte, esența suveranismului este promovarea și apărarea intereselor naționale înaintea intereselor colective care rezultă din diverse asocieri internaționale.

Statalismul românesc nu înseamnă izolare, ci colaborare pentru armonizarea intereselor României cu interesele vecinilor și ale celorlalți membri ai comunităților (i.e. Uniunea Europeană) din care țara noastră face parte.

Deci, ARMONIZARE, nu SUBORDONARE.