Excluderea rușilor de la Wimbledon – Unde dai și unde mai crapă

ATP şi WTA, forurile care conduc tenisul, au luat decizia de a nu acorda puncte pentru clasamentul mondial în cazul menţinerii excluderii jucătorilor ruşi şi belarusi de la Wimbledon. Astfel, toți jucătorii din circuit pot avea de pierdut.

În replică, organizatorii turneului de la Wimbledon au calificat decizia ATP și WTA drept „disproporţionată în contextul circumstanţelor excepţionale şi extreme ale situaţiei”.

„Regretăm impactul acestei decizii care afectează și la nivel individual.

Cu toate acestea, având în vedere poziția Guvernului Marii Britanii, de a limita influența globală a Rusiei, ceea ce a dus la scoaterea automată a locurilor din clasament și poziția generală a Guvernului, industriei, sportului și instituțiilor culturale, noi ne menținem punctul de vedere că am luat singura măsură viabilă pentru Wimbledon, ca eveniment sportiv global și ca instituție britanică și menținem această decizie. (…)

Am ajuns la două concluzii ferme care au stat la baza acestei măsuri. Noi nu am fost pregătiți să luăm vreo decizie care ar putea să compromită siguranța personală a jucătorilor și a familiilor lor.

Credem că era un risc de securitate considerabil să cerem declarații scrise din partea fiecărui jucător ca și condiție pentru a putea participa la Wimbledon.

În plus, noi în continuare nu acceptăm ca succesul sau participarea la Wimbledon să fie folosite ca beneficiu de care să profite mașina de propagandă a regimului din Rusia, care, prin intermediul presei strâns controlate de statul-proprietar, are reputația cunoscută de a folosi performanța sportivă pentru a susține o cauză triumfătoare a poporului rus.

De aceea, noi dorim să ne exprimăm profunda dezamăgire legată de decizia luată de ATP, WTA și ITF, în ceea ce privește retragerea punctelor din clasament în competiții.

Credem că aceste decizii sunt disproporționate în contextul excepțional și circumstanțele extreme ale acestei situații, ale poziției în care ne aflăm și în afectarea tuturor jucătorilor care participă la turneu.

Ne menținem poziția și ne rezervăm această poziție în acest moment. De asemenea, ne aflăm în discuție cu ceilalți colegi de la turneele de Grand Slam”, se arată în comunicatul organizatorilor Wimbledon.

Turneul de la Londra a anunţat pe 20 aprilie că ruşii şi belaruşii nu vor avea voie să participe anul acesta la eveniment din cauza invaziei Ucrainei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Author

32 de Comentarii

  1. Fara puncte, Wimbledon devine turneu demonstrativ pe bani! Oricum faptul ca unii jucatori de top au interdictie de-a participa ar fi dus la distorsionarea artificiala a clasamentelor, lucru inacceptabil din punct de vedere sportiv. Cred ca ITP si WTA au luat decizia corecta, „castrarea” competitiei de catre englezi ducand la „castrarea” Wimbledonului de catre asociatiile de tenis!

    • Dar mai au englejii ceva al lor in sport? Toate cluburile istorice de fotbal sunt confiscate de straini.

    • Asta e lumea aia civilizata care ne vorbeste de „Diversitate si incluziune” de toleranta fata de minoritati, de combaterea xenofobiei! Si acum ii vedem de o xenofobie anti ruseasca feroce si barbara. Sunt cam de nivelul anilor 1400 si faptul ca niste ingineri au facut masini si telefoane moderne nu-i scoate din grota istoriei.

  2. Oriunde ajung leftarzii woke la conducere, se alege praful.
    Clovnul Boris face jocul clovnului Zelenski si amandoi fac jocul Clovnului Senil. Care a facut praf sportul feminin prin participarea transgenderilor …

  3. Ok,I-ati exclus pe rusi si bielorusi de la Wimbledon ptr invadarea Ucrainei,dar de ce aceasta dubla masura-cand
    SUA si aliatii(printre care erau si englezii)au atacat IraK-ul pe motiv de arme chimice (s-a dovedit,dar se stie de
    atunci ca nu produc asa ceva),de ce nu ati exclus de la turneu jucatorii americani si jucatorii tarilor aliate care au participat la atac ?
    NISTE IPOCRITI,NISTE SLUGOI .SA VA FIE RUSINE !

  4. Scoateți turneul din circuitul profesionist de tot, sportivii să dea dovada de solidaritate, să boicoteze uimbledonul. Sportivii rusi si belarusi nu au nicio vină, efectul va fi invers, o să vomite lumea când mai aude de jelaninski si de ucrainieni.

  5. … si „rusii este rai”…
    Dar ce treaba are SPORTUL cu razboiul ???
    NICIUNA, dar ne ace sa fim cretini !
    Incep sa cred ca Putin e singurul om rational de pe planeta asta…

  6. Decizia ATP și WTP ne arată că nu-i toată lumea tâmpită.

  7. Alaturi de circul facut de de generatu ala de ministru australopitec se inscrie in ura fara de estici si incercarea de a-l detrona de pe primul loc pe Djokovic pt a-l pastra pe nadalica – ala cu oranjade multe

  8. Nu global, ci globslist.Deci de fapt Cromwell a invins si, de cand cu regina Victoria, Rots…sunt la butoane.Cautati David Icke, Rotsh.., regina Victoria, regele George al 5 lea, incornoratul.
    Boicotati wimbledonul la TV!!

  9. Democrat @ Ati auzit ca vreun sportiv rus sau bielorus sa declare dezacordul sau fata de agresiunea rusilor in ucraina ?
    S-au oferit sa contribuie financiar la ajutorarea ranitilor ucraineni
    sau sa se adreseze lui Putin sa opreasca razboiul ?Sa le fie rusine ca incaseaza milioane de dolari si
    oameni nevinovati mor . Sloganul fascist ca sportivii nu fac politica e o gogorita Banii conteaza

    • Dar tu ai auzit vreun sportiv american sa-si declare dezacordul fata de ce a facut Obama in Libia sau Bush in Irak?

      Vad ca regulile sunt valabile numai pentru rusi, dar pentru ceilalti sunt optionale.

    • @ionescu tu ți-ai risca viața și bunăstarea pentru un protest care nici nu oprește războiul nici nu-l amplifică? Protest care ar fi folosit doar pentru propagandă. Toată lumea e de acord că în Rusia este dictatură, atunci de ce cerem sacrificii inutile?

  10. Perfidul Albion, invoca acum motive de securitate! dar turneul nu se poate si muta? Ce caraghiosi! Unii sportivi ar putea chiar boicota ei Wimbledon!! Doamne ajuta! Natia engleza, cea mai spurcata de pe pamant! Ea a dominat(stapinit) jumatate din lume si are asclavi peste tot!

  11. O porcarie, ce are sportul si arta cu razboiul. Vorbesc UE si SUA de discriminare dar sunt primii care o practica.

  12. La ce să participe, oricum Wimbledonul e câștigat din oficiu de Ucraina, e știut până și de copiii de mingi.

  13. politica unui stat cu cetateanul/sportivul? Ceea ce fac este o discriminare etnica, sanctionai un sportiv daca vorbea urat, avea reactii violente, dar sa-i opresti participarea pt ca s-a nascut intr-o anumita tara? In felul acesta de ce mai au dreptul germanii la competitii daca H…si armata Germaniei a dus la moartea a milioane sau zeci de milioane de oameni unele victime fiind ucise pe criterii etnice?

  14. WTA si ATP put a putinism de-ti muta nasul.Pai nene ori suntem civilizati si condamnam dictatorii agresori ucigasi si nesimtiti impotriva statelor libere,suverane si democratice,asa ca niste OAMENI normali si cu caracter ,ori nu ne intereseaza decat banul,traficul de influenta si spaga,care mai „nobil” se numeste lobby si ne doare in pix de crimele asupra oamenilor nevinovati? Pentru ca nici aceste foruri nu au nicio scuza in nemernicia lor spunand ca sportivul rusnac nu are nicio vina,insa la acest lucru al respingerii a tot ce este rusesc de catre restul lumii trebuia sa se gandeasca in primul rand Talharul Putina inainte de a se porni sa ucida oameni nevinovati in Ucraina.Iar astia cu frumurile de tenis trebuia sa fie corecti si sa se gandeasca si la ce vina au avut fotbalistii englezi care s-au pregatit zeci de ani si care au fost privati de a participa la cupele europene timp de 6 ani,fiind suspendati efectiv numai ei si fara nicio vina, cand ei nici macar nu erau pe teren si in timpul jocului in momentul unui incidend intre suporterii englezi si italieni care a dus si la un numar de morti mai mult din cauza unui stadion vechi din Belgia unde s-a jucat o finala europeana.Dar englezii s-au supus si nu au mai oracait cum oracaie acum o armata uriasa de tradatori nesimtiti ca lasa ca sunt acolo niste fraieri care sunt casapiti si ii tin ocupati pe ucigasi sa oboseasca ca sa nu ajunga pana la noi.Acum ucrainienii,maine romanii si polonezii pana s-or satura talharii de talhariit,nu-i asa? Si acum cand este vorba de o agresiune uriasa cu zeci de mii de morti si distrugeri de miliarde o dam cotita? De aia astia de la WTA si ATP ar trebui bagati la puscarie pentru nesimtire ca,de fapt,ei incurajeaza criminalii rusnaci fiind o fisura in randul celor care li se opun.

    • Deeper faci parte din echipa marelui actor si orator?!! Sportivii si artistii nu sunt soldati si nu au facut ei razboiul. Muli blameaza acest conflict. Ei pot participa sub sigla Fed.Internat.de Tenis.

    • Ma scuzi, Daiper, scutecele a ce miros? Control urgent la celula cenușie!

  15. Toate aceste masuri anormale luate de americani si tarile care fac parte din NATO si EU vor duce la ura populatiei si descreditarea Ukrainei.Ce am vazut cu totii cum sa procedat la Eurovizion ,doar ca sa scoata Ukraina cistigatoare,aseara la emisiunea Romanii au talent oamenii atit de indignati si suparati au fost ,incit nimeni nu a votat pt. cele doua surori gemene din Ukraina .Cam asa se va intimpla si de acum inainte pt. ca oamenii sint suparati pt. aceste decizii luate de americani si EU in favoarea Ukrainei.Daca rusii au invadat Ukraina este tot datorita americanilor si EU care au contribuit la toata situatia respectiva.Iar daca acest conflict in loc sa se stinga si sa fie pace si liniste se amplifica si mai mult ,este tot datorita celor care livreaza armament si munitie de razboi Ukrainei.

  16. Masura luiata de englezi ar trebui sa reprezinte primul pas spre desfiintarea ITP si WTA, care ar trebui sa fie inlocuite de alte organizatii mult mai ancorate in realitatea actuala. De asemenea, ar fi indicat ca cei de la ITP si WTA actuale sa petreaca ceva vreme in Ucraina, mai ales in Dombas, unde sa si organizeze meciuri de tenis. Sa vedem ce vor spune atunci (daca vor mai apuca…)

  17. Dupa excluderea lui Djokovici pt ca nu era vaccinat (vaccinul neoprind transmisia) s-a trecut la excluderea xenofoba adica pe baza de nationalitate. Progresistii sorosisti globalisti cu asta se ocupa: interziceri, ura, dezbinare…

    • Nu se compara masura aplicata individual unui personaj ciudat care facea politica altora cu masura dementa care vizeaza sportivi care nu s-au implicat personal in nici un fel de disputa politica sau de orice alt fel.

  18. Vetgil Popiescu- Hitler tot asa făcea, organiza Olimpiada la Berlin, e drept înainte de război. Ms bucur sa constat ca mai sunt urmași de-ai SS și în Rumunsko, care culmea paradoxului propagandistic sunt naziști patentat,dar anticrestini și anti romani și filosemiti??? Totuși,Vergil Dumb and Dumber, de ce DONBAS? Și de ce azi, iar nu ieri, când presa accidentala în mod occidental trăgea gunoiul sub preș, dar tot mai se vedea???

  19. „Ne menținem poziția și ne rezervăm această poziție”

    Doar boul este consecvent si nazistul ! Suspendarea oricui, fara o lege sau o hotarare judecatoreasca, este discriminare.

  20. Cum nu m-am uitat la turneul australian, la fel voi face si cu cel din uk .

  21. Ne intoarcem in trecut. Cu caste ,sclaveti si inchizitie…. Daca asta-i”democratia „pe care o clameaza tot occidentul ,mai bine lipsa .Ce vina are un sportiv ? Mai ales unul care traieste din sport ? Hai sa interzicem si unele categorii de muncitori . Mai ales „aia „de la salubritate. Da e o vorba : „nu te pune cu prostul ca are mintea odihnita si nu stii ce-i poate fata mintea !”

  22. ULTIMA ORA – WB nu se mai disputa – ca un ukrain a fost declarat deja campion- cum nu au jucatori uktrainii? – luam unu dela pingpong!
    Ca in bancu- un ukrain jelinsk a cazut in bazinu cu apa- era sa se inece, dar a fost slavat si apoi declarat – kampion mondial

  23. „ne aflăm în discuție cu ceilalți colegi de la turneele de Grand Slam”…
    Cu masura asta, A.T.P. şi W.T.A. i-au ‘#ut anul ăsta pe uimbledoni și i-au spăriat pă toți ceilalți. Nici un alt turneu nu va mai îndrăzni să ia o astfel de măsură!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.