Criteriile de desemnare a prefecţilor reprezintă o problemă administrativă a Guvernului, a declarat astăzi premierul Dacian Cioloş, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea privind ”Criteriile în desemnarea noilor prefecți”.
„Vă mărturisesc că, văzând titlul de dezbatere politică propusă, am ezitat să vin în faţa dumneavoastră astăzi pentru a participa la dezbaterea propusă. În lectura pe care eu o dau articolului 206 din Regulamentul Camerei Deputaţilor nu văd în ce măsură criteriile în desemnarea prefecţilor intră în categoria problemelor de interes major pentru viaţa politică, economică sau socială fiind o problemă administrativă a Guvernului, conform legislaţiei actuale”, a afirmat Cioloş la dezbaterile privind ”Criteriile în desemnarea noilor prefecţi”.
Premierul a precizat că Executivul are competenţa exclusivă în numirea şi eliberarea din funcţie a prefecţilor.
„Numirea şi eliberarea din funcţie a prefecţilor sunt de competenţa exclusivă a Guvernului, iar criteriile avute în vedere în numirea noilor prefecţi sunt doar o componentă a unui proces de analiză realizat la nivelul Guvernului prin intermediul Ministerului de Interne. Nu înţeleg să detaliez de la caz la caz rezultatele analizei efectuate, care cade în sfera prerogativelor executive”, a mai declarat Cioloş.
Analiza Ministerului Afacerilor Interne este un proces continuu, a mai spus premierul care a arătat că inclusiv prefecții numiți recent ar putea fi schimbați dacă nu performează.
„Analiza MAI este un proces continuu, astfel încât inclusiv cei numiți recent ar putea fi schimbați în perioada următoare în cazul în care nu performează sau în cazul în care se constată probleme în desfășurarea activității lor. Acest proces de evaluare, de urmărire a activității prefecților este permanent și așa cum Guvernul are această atribuție, să numească și să demită prefecți, o va face în funcție de performanța pe care aceștia o vor dovedi”, a spus Cioloș, în plenul Camerei Deputaților la dezbaterile privind ”Criteriile în desemnarea noilor prefecți”.
„Sistemul de numire a prefecților și subprefecților a permis numirea aproape sistematică a unor oameni cu simpatii politice sau chiar membri de partid, pentru că acesta a fost sistemul. În ultimii ani, toți cei recrutați pentru posturi de conducere deconcentrate sau prefecți aveau puține șanse să fie numiți dacă nu aveau susținere politică sau chiar dacă nu erau membri de partid. Desigur, nimeni nu trăiește într-un glob de cristal, problema apare când aceste simpatii politice afectează calitatea activității desfășurate, imparțialitatea din perspectivă politică de care prefectul va trebui să dea dovadă”, a precizat Dacian Cioloș.
El a arătat că a cerut analiza MAI pentru ca prerogativa de schimbare a prefecților să nu fie arbitrară.
„În cazul actualului Guvern niciun prefect sau subprefect fixat definitiv pe funcție prin concurs nu a fost schimbat. Schimbările au vizat exclusiv prefecți sau subprefecți pe care Guvernul precedent i-a numit temporar prin exceptare de la regulile prevăzute de lege”, a afirmat Cioloș.