Cel puţin 12 persoane au murit în urma exploziei de luni dimineaţă din Cipru, care a provocat şi avarierea principalei centrale electrice din insulă, relatează AFP.
Exploziile puternice s-au produs la principala bază navală a armatei cipriote, unde erau depozitate containere cu muniţie iraniană, confiscate în 2009, situată în sudul insulei, în jurul orei locale 6.00 (3.00 GMT). E”rau 98 de containere. Două dintre ele au luat foc, iar apoi au avut loc explozii uriaşe”, spune un purtător de cuvânt al poliţiei cipriote.
Printre cei morţi se numără patru pompieri şi membri ai Grazii Naţionale. Alte 34-40 de persoane au fost uşor rănite. Cei care circulau pe şoseaua din apropiere au spus pentru AFP că, după explozie, bucăţi de ciment şi pietre au căzut pe autovehicule.
Explozia a afectat grav principala centrală electrică din Cipru, aflată la mai puţin de un kilometru de baza militara, iar autoritatile avertizează că întreruperile furnizării de energie electrică ar putea dura luni de zile.
Deflagraţiile au avariat locuinţele din apropiere şi au declanşat un incendiu de vegetaţie, potrivit televiziunii publice cipriote.