Expoziție grecească, la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului

La 200 de ani de la câștigarea independenței, la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului are loc o expoziție dedicată Greciei.

„Împletim istoria cu frumoasul la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului unde puteți admira, pe tot parcursul lunii aprilie, o expoziție dedicată revoluției de independență a Greciei: ”Revoluția greacă în Principatele Române – Karagkouna, poveste grecească pe șnur răsucit”“, se precizează într-un comunicat al instituției de cultură.

Expoziția este organizată de Muzeul de Etnografie Brașov, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României și Asociația Culturală ”Ermis” Brașov.
Pasionații de istorie, dar, și de artă vestimentară pot admira o serie de costume și podoabe autentice, care poartă cu ele poveștile eroice sau de dragoste de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Povești spuse de neamul Karagkounides, cunoscuți drept ”grec negru, grec puternic” și care sunt admirați pentru faptele de vitejie împotriva Imperiului Otoman. Neamul thessalic Karagkounides nu este doar de rasă greacă, ci unul dintre cele mai vechi triburi grecești care au supraviețuit până în prezent. Reprezentat astăzi, la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului, printr-o serie de costume și podoabe care amintesc de bogăția tradițiilor și simbolurilor grecești.

Asociația Culturală ”Ermis” Brașov promovează cultura greacă prin intermediul dansului, al muzicii, al artelor vizuale și al gastronomiei specifice. ​Dansurile și tradițiile prezentate de Asociație păstrează specificul și caracterul grecesc, având un portofoliu ce cuprinde repertorii specifice din Thessalia, Makedonia, Tracia și Insulele Mării Egee. Colecția de costume autentice ale ansamblului, unică în România, este din zona Rumeliei de Est, piesele acesteia fiind considerate „mantii protectoare”, cu particularități ce pun în valoare motivele de floră și faună din zona de unde provin.
Expoziția poate fi vizitată la Muzeul Civilizației Urbane din Piața Sfatului nr. 15, în zilele de miercuri până duminică, între orele 9.00-17.00.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.