Facebook și Instagram, interzise oficial de tribunal

facebook

Facebook și Instagram au fost interzise în Rusia sub acuzația de extremism.

Un tribunal din Rusia a decis luni interzicerea reţelelor Facebook şi Instagram în această ţară după ce a ajuns la concluzia că grupul Meta Platforms Inc este ”extremist”, relatează Reuters, care citează agenţia rusă TASS.

Reţeaua Instagram a fost blocată după ce Meta a afirmat că le va permite utilizatorilor de social media din Ucraina să posteze mesaje care fac apel la violenţă împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin şi trupelor ruse trimise în Ucraina pe 24 februarie.

Anterior în cursul zilei de luni, Serviciul federal de securitate al Rusiei (FSB) ceruse interzicerea ”imediată” a reţelelor sociale americane Facebook şi Instagram, în prima zi a unui proces pentru ”extremism”, într-un context de creştere a represiunii de la declanşarea ofensivei în Ucraina.

Potrivit agenţiei TASS, un reprezentant al companiei a declarat luni la tribunal că Meta şi-a modificat între timp regulamentul pentru a interzice ”rusofobia şi apelurile la violenţă”.

Instagram şi Facebook, la fel ca Twitter, au fost deja blocate în Rusia, unde sunt practic inaccesibile fără utilizarea unei reţele virtuale private (VPN).

De asemenea, site-urile a zeci de media ruse şi străine, printre care al BBC, au fost blocate.

Săptămâna trecută, serviciul de reglementare a telecomunicaţiilor, Roskomnadzor, a acuzat gigantul american Google şi serviciul său video YouTube de activităţi ”teroriste”, prima etapă către blocarea lor.

Decizia nu se aplică și serviciului de mesagerie WhatsApp.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

9 Comentarii

  1. Interzicerea Oficiala a FB si Instagram in Principatele Unite ar fi o Mana Cereasca pentru Iobagii Mioritici sufocati de Propaganda Toxica si Democratia Secaturilor Originale a Regimului Fanariot Iohannis.
    Echipa Cistigatoare a Loserilor de Serviciu si-ar Scrie Mesajele pe Peretii Closetelor din Capitala cu Coviltir Bucuresti, iar Skiorul Navetist pe Zapada de la Paltinis si Terenurile de Golf pentru Retarzi cu Ecuson Presidential.
    INTERZICETI FB SI INSTAGRAM PENTRU A USURA ALUNGAREA REGIMULUI FANARIOT IOHANNIS !!!

  2. Astia se intorc inapoi cu cel putin 50 de ani.
    Cred ca or sa vrea rusii sa emigreze in Korea de Nord.

  3. Eu înțeleg, adversarul e Russia dar nu orice este permis și mai ales crezut și acceptat în cadrul propagandei de război. Deja avem rusofobie, avem isterie antirusă împotriva animalelor originare din Russia, împotriva oamenilor din Russia, împotriva culturii și științei rusești. Sper că nu vom elimina din cărțile de chimie tabelul periodic al elementelor al lui Mendeleev, nu vom refuza utilizarea vaselor Lomonosov în laboratoare și nu vom continua să dărâmăm statui ale oamenilor de cultură sau de știință ruși cum am citit că s-a făcut într-o localitate dintr-o țară europeană. Sancțiunile, dacă se consideră că ne fac nouă bine, trebuiesc îndreptate împotriva factorilor de decizie din Russia, nu împotriva oamenilor săraci care n-au nici o vină. Și ajunge cu minciuna. Privind înapoi la trecutul său ca director CIA, fostul secretar de stat american Mike Pompeo a spus odată public: „Noi am mințit, am înșelat, am furat. Am avut cursuri întregi de pregătire”. Asta ține de servicii secrete și este pe deplin justificată însă în relația cu adversarul tot serviciu secret nu cu noi cetățenii care nu suntem în război cu nimeni. Orice știre de pe teatrul de război ar trebui justificată cu probe.

  4. In Romania este aproape cam la fel,daca tu iti spui opinia ta care nu este pe placul celor de la cenzura ,atunci iti inchide contul si nu mai poti intra.

  5. Așa trebuie făcut ÎN TOATE ȚĂRILE!
    Astăzi în Rossiya, mîine-‘n Rromîniya!
    Faceți petiție pentru măsura asta.

  6. Iextremiști, făsciști, naziști, drogati și de ce nu, homosexuali. Sau o combinație a acestora . Minciunile regimului de la Kremlin sunt permanenta politicii rusești in ultimii 500 de ani. Ca și asasinatul politic , lagărele de exterminare și foametea . Asta e modelul social pe care Rusia încearcă cu obstinație sa îl exporte prin forța in Ucraina.
    Adolf Putler e, evident, un îngeraș al păcii echipat intr-o canadiana de 13.000 euro

  7. Nu v ati saturat de comunism? Va da putler comunismul terorist cu de a sila. Nebunul vrea urss prin orice mijloc si trebuie starpit ca orice sobolan kgb

  8. Iisus, Iijos, Iidreapta, Iistanga > Fuckbook v-a cretinizat, cand o sa scapi de el o sa spui ca Emil Bobu.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.