Facerea de bine, sancționată cu amendă

Facerea de bine, sancționată cu amendă. Persoanele care obișnuiesc să fotografieze mașini parcate ilegal și să le posteze online în speranța că vor atrage atenția asupra situației și că îi vor determina pe posesori să nu mai greșească ar putea fi amendate. acest lucru se va întâmpla dacă în imagini apare și numărul de înmatriculare. Această concluzie apare în raportul de activitate pe 2020 al Autorității Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), document publicat vineri pe site-ul instituției și citat de DC News.ro. În plus, ANSPDCP subliniază că, de principiu, monitorizarea respectării regulilor de circulație cade în competența poliției.

Numerele de înmatriculare, date cu caracter personal

Autoritatea română de protecție a datelor a arătat, în primă fază, că informațiile legate de numerele de înmatriculare ale mașinilor reprezintă date cu caracter personal, deoarece duc la identificarea, în mod indirect, a proprietarilor acestora (persoane fizice).

Prin urmare, potrivit legislației (Regulamentului general privind protecția datelor – GDPR), cei ce prelucrează astfel de date, indiferent dacă vorbim despre o persoană fizică sau una juridică, au calitatea de operator de date cu caracter personal și obligația de a respecta prevederile legale din domeniul protecției datelor. Persoanele obligate să respecte GDPR, fiind considerate operatori de date personale, riscă amendarea dacă încalcă prevederile acestui act normativ.

Potrivit GDPR, prelucrarea este legală numai dacă și în măsura în care persoana vizată și-a dat consimțământul pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal sau prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale care îi revine operatorului.

Postarea imaginilor în mediul online este ilegală

De asemenea, GDPR stabilește că “operatorul trebuie să fie în măsură să demonstreze că persoana vizată și-a dat consimțământul pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal”.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

9 Comentarii

  1. Trebuie sa fie ilegal sa filmeze masinile si persoanale asa cum fac posturile TV, daca nu iti dai consimtamantul atunci trebuie sa plateasca daune.

  2. Caii minoritarilor mexicani, atașați căruțelor parcate neregulamentar, avem voie să-i fotografiem? …ne lasă melețienii ‘lii, complicii interlopilor de la Caracăl? …sau și mutrele cailor sunt protejate de lejea ‘lii, a Datelor cu Caracter Personal?!

  3. Că statul și justiția mioritică protejează infractorii, se știe de ani de zile. Aparent ar fi o noutatea. Noutatea constă că îi apără cu legea în mână legi făcute special să-i facă scapați pe infractori. Victima e de vină.

  4. Inca o lege care distruge actiunile cetatenesti reale si cerute de caposii lenesi care stau cu curul pe scaun intrun birou la umbra unor pereti cu aer conditionat! E exact caum e legea padurilor defrisate, iti asumi riscuri uriase daca faci poze si trimiti, tu cetatean, ori esti violentat fizic, ori amendat de autoritati, la fel si cu drumurile, iti repari drumul pe banii tai, primesti si amenda grasa! Sunt enorm de multe legi facute cu intentia de a pedepsi cetatenii seriosi, onesti care vor binele comunitatii in care traiesc, care vor binele tarii! O intrebare decenta:
    – Cumva au fost abrogate aceste legi facute in defavoarea tarii si cetatenilor romani din Romania?
    Nu cumva asta e motivul real, pe langa lipsa financiara pentru care nu mai ies in strada cetatenii real patrioti, si ies doar sponsorizatii, stimulatii, scandalagii lipiti de secu si sustinatorii ocoliti de lege? Asa pare!

  5. Daca intamplator inregistrezi video o crima dar identificabil nu e decat nr masinii cu care a fugit ucigasul, ce faci?
    Daca anunti oficial politia risti sa te expui amenintarilor sau razbunarilor ucigasului. Daca vrei totusi sa fie descoperit, o faci pe internet, dar esti pedepsit ptr dezvaluire de date personale. Amuzant. nu?

  6. Pai e si normal ! Pai ce, vreti sa ia bataie milionaru’ de carton de la top model, seara cind se intoarce acasa ? „Bine ma Misule, bine ma nenorocitule, mi-ai spus ca te duci dupa o franzela si tu iar ai mers la fufa aia ? Cum, ce zici ? Ca n-ai fost ? Pai uite ba poza, nemernicule, cu masina ta parcata in fata blocului panaramei !”

  7. este „normal” in #the brave new world. aici totul este posibil, inclusiv sa te bage in lagar pentru ca „virusu'” pute si este „simtit” de un CAINE !! daca un caine miroase covrigu’ ce nevoie mai ai de teste, de analize ?? CE NEVOIE MAI AI DE „MEDICI”?? DECI MERGEM CU CAINII PRIN SPITALE SI INCHIDEM ANUMITI MEDICI IN LAGARE – DE OBICEI CEI CE NU VOR SA SE OTRAVEASCA PRIN VAX DE PILDA – PENTRU CA II „MIROS” CAINII?? PE BUNE?? CAT DE RETARZI NE CREDETI BHAI SECURISTI JEGOSI ? MILITIENI CAPETE DE CRETA CE SUNTETI !! ROMANI TREZITI-VA BHAAAAI ODATA !!

  8. Eeeeeeeh, acuma, și voi… Păi vă dă o simplă amendă, nă, nu vă bate cu bulanu’ melețianu’ ‘telektual binevoitor, nu vă bagă porcuroru’ la pușcărie pe 10 ani cum a pățit săracu’ cioban infractor-antrenor de la 4 consoane, nu vă torturează aghienții în închisorile C.I.A. din Bukale (alea de care „Petrov” zicea că nu știe nimica!), nici măcar nu vă extrădează în Indonezia unde încă e în vigoare pedeapsa cu moartea! Vă dă o amendă, spuneți „Merci!”, faceți o temenea, apoi stînga-‘mprejur, și plecați cu codița-‘ntre picere, că asta vrea de la voi Statu’ Paralel! …ăla care învîrte banii cu lopata, ca în cazu’ „SexyPharma” cu dezinfectanții diluați pe ascuns și nozocomialele atașate rudelor voastre apropiate, moarte cu zecile de mii în spitale…
    Apropo: CÎND RE-INTRODUCEM PEDEAPSA CU MOARTEA?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.