Analistul economic Adrian Negrescu sustine că ”Hidroelectrica lansează o ofertă comercială plină de capcane”, menționând că în noile contracte, după încheierea plafonării prețurilor la energie, compania de stat își anunță clienții că va putea modifica prețurile oricând, astfel că tariful prevăzut în contract are doar valoare orientativă.
”După ce au crescut, din pix, prețul energiei cu 60%, iată că cei de la Hidroelectrica mai introduc un artificiu menit să le crească veniturile.
Dacă pot modifica prețurile oricând, vă dați seama că vor apela la această strategie pentru a-și maximiza profiturile. Câștigătorii acestei oferte speciale sunt, bineînțeles, șefii companiei – care se vor alege cu prime de succes – și statul, care va încasa mai mulți bani la buget.
Altfel spus, Hidroelectrica brevetează un nou sistem de tarife care, cu siguranță, va fi urmat și de celelalte companii.
Ce rost mai au contractele dacă furnizorii pot modifica prețurile cum își doresc?
Încă un exemplu de posibil abuz de poziție comercială. Sunt curios ce crede noul ministru al Energiei despre această stratagemă”, spune economistul pe pagina sa de Facebook, atașând captura de mai jos.

nu mai plangeti cand Dragnea a vrut sa opreasca liberalizare si sa renegocieze redeventele firmelor care ”sug” linistete bogatiile tarii toti au sarit ca arsi desi Ordonanta 13 s-a dovedit a fi CONTITUTIONALA…acum mancati cu totii ”saracia” cu revoltatii #tagisti…