Fair-play-ul lui Chiricheș

Despre Vlad Chiricheș se știe că este, din nefericire, campionul de necontestat la capitolul accidentări suferite în carieră, mai ales al accidentărilor de lungă durată. Ultimii ani au accentuat aceste probleme de toate tipurile, demonstrând faptul că fundașul FCSB este extrem de fragil și orice fel de contact mai dur cu adversarul pentru el poate avea urmări de lungă durată și foarte serioase. Așa s-a întâmplat și la FCSB, unde a revenit după mai bine de un deceniu din fotbalul italian, deși atunci când a plecat a mers în fotbalul englez, la Tottenham. La FCSB, Vlad a jucat doar șapte partide, după care a intrat în scenariul nedorit, accidentându-se de aproape trei luni și nu se știe când va putea reveni. Jucătorul are un salariu imens la echipa patronată de Gigi Becali, 40.000 de euro pe lună, dar, spre cinstea lui, i-a cerut latifundiarului din Ghencea să oprească plata cât timp nu este apt de joc. De fapt, trebuie luată în considerare inclusiv varianta deloc fantezistă a încheierii carierei pentru Vlad Chiricheș care a bifat în carieră cluburi de top, precum Tottenham și Napoli, dar și altele mai mici din Serie A, Sassuolo și Cremonese. Gigi Becali este de-a dreptul impresionat de caracterul lui Chiricheș și a mărturisit pentru FANATIK.RO faptul că Vlad a demonstrat că este înainte de toate un om deosebit.

“Este caracter frumos, Chiricheş. Când a venit la echipă a spus că nu vine pentru bani, ci pentru că mai vrea să joace fotbal. El are bani, are vreo 10-15 milioane de euro adunate.

Meme i-a spus după accidentare că s-au încercat toate cu el şi i-a spus că îi dăm 5000 de euro pentru a rămâne în club, să lucreze aici. A fost antrenat în toate cluburile mari, ştie fotbal.

Şi el a spus: «Uite cum facem. Îmi daţi 5000 de euro până în momentul când intru să joc. Că nu vreau să mă las. Dacă o să văd că nu pot să joc, o să mă las.» Eu, în ultimele două luni i-am dat 5000 de euro.

Cine face aşa? De la 40.000 la 5000? El ia 5000 de euro până în momentul în care îşi revine. Apoi, când va intra pe teren, va reveni la salariul lui. Nu vrea să se lase.

Vrea să mai încerce. Să îi ajute Dumnezeu. Dar are un caracter frumos că putea să spună că are contract şi la revedere.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

1 Comentariu

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.