Falcă e fleașcă după ce au pierdut o pleașcă: „Am un singur regret”

Nemulțumiri în interiorul PNL după ce liberalii au pierdut la negocieri Ministerul Dezvoltării, care va fi păstrat în continuare de către UDMR.

Europarlamentarul Gheorghe Falcă a avut un schimb dur de replici cu Csoma Botond, liderul deputaților UDMR, duminică seara, în direct la Digi24. Falcă s-a arătat nemulțumit că UDMR nu a făcut pasul înapoi și nu a cedat PNL-ului Ministerul Dezvoltării.

În opinia lui Gheorghe Falcă, „logic” ar fi fost ca PSD să preia Ministerul Transporturilor, PNL Ministerul Dezvoltării și UDMR Ministerul Fondurilor Europene. Gheorghe Falcă este nemulțumit că UDMR nu și-a văzut „dimensiunea”, nu a înțeles ierarhiile politice și „s-a cramponat” de Ministerul Dezvoltării. Europarlamentarul consideră că UDMR a greșit față de PNL.

Potrivit acestuia, mai mulți colegi din partid îi împărtășesc nemulțumirea în legătură cu pierderea Ministerului Dezvoltării, pe care personal o vede ca pe o „mică înfrângere”, deși susține că nu are reproșuri de făcut la adresa echipei liberale de negociere, care a obținut tot ce se putea obține pentru a putea trece de această etapă, în condițiile în care, susține Gheorghe Falcă, UDMR s-ar fi înțeles cu PSD să nu cedeze.

„Eu am un singur regret și surprinzător, nu este față de PSD. Regretul meu este că cei de la UDMR nu ne-au înțeles (…) Eu le garantez că în următoarea perioadă, atât cât pot eu de la Arad, o să mă exprim mult mai clar pe ceea ce înseamnă o relație într-o guvernare și un respect pentru o guvernare. Sunt nemulțumit pentru că nu ne vedem fiecare dimensiunea. Noi am înțeles dimensiunea PSD-ului și PSD-ul a înțeles poate dorința noastră de a fi primii în mandat. Nu cred că trebuie să te cramponezi să ai ministere atât de puternice, când ceilalți doresc să aibă și un minister care să aibă și o anumită forță în guvernare. Din punctul meu de vedere, au greșit față de toți, pentru că era o normalitate ca PNL să preia Ministerul Dezvoltării și UDMR să preia Ministerul Fondurilor Europene, era un echilibru al lucrurilor”, a declarat Gheorghe Falcă, duminică seara, la Digi24.

„Oamenii aceștia trebuie să înțeleagă, politicienii care ajung în vârful țării, în vârful partidelor, trebuie să înțeleagă că există totdeauna un echilibru și trebuie să existe întotdeauna o aplecare către interesul și al celuilalt. Și aici eu am un regret, nu cred că m-ați văzut vreodată reproșând ceva UDMR-ului, dar de data aceasta dați-mi voie să-mi exprim și eu regretul”, a mai spus europarlamentarul liberal.

Acuze reciproce: Vă cramponați de un minister!

„Nu aș dori să intru într-o polemică. Dl. Falcă vorbește de PNRR, nu înțeleg de ce nu este mulțumit că PNL a luat Ministerul Fondurilor Europene. Nu știu de ce ne acuză pe noi că ne-am cramponat, și eu aș putea să-l acuz pe dl. Falcă că de ce au vrut să se cramponeze de Ministerul Dezvoltării. Noi cred că am fost parteneri loiali și în fosta coaliție, când au existat foarte multe momente de conflict, noi am încercat să aplanăm, cred că de multe ori am avut o atitudine absolut rațională, nu l-am atacat pe dl. Cîțu, cu care am avut o legătură foarte bună”, a venit replica din partea lui Csoma Botond, liderul deputaților UDMR.

„Păi de ce trebuie atacat (Cîțu – n.r.), dacă ați avut legături bune (cu el – n.r.)?” a intervenit Gheorghe Falcă.

„Asta am vrut să spun, că nu l-am atacat, nu am avut momente de conflict, pot să zic că am fost parteneri loiali cu PNL. N-am înțeles de ce spuneți dvs. că noi ne cramponăm de un minister când și dvs faceți același lucru, vă cramponați de un minister și spuneți că noi n-am fost îndreptățiți. Eu sper că lucrurile vor intra pe un făgaș normal și nu începem această colaborare în această nouă coaliție cu o gâlceavă”, a spusCsoma Botond.

Falcă: Ați greșit față de noi!

„PNL a finalizat negocierea și este de acord cu această negociere. Dar eu, Gheorghe Falcă, o să-i spun și dlui Kelemen Hunor, când o să ne revedem, că nu a fost corect. Puteați să înțelegeți ierarhiile. Faptul că nu ați înțeles aceste ierahii, eu, Gheorghe Falcă, îmi permit pentru prima dată, nu m-ați văzut pe mine vorbind împotriva UDMR niciodată, dar pentru prima dată dați-mi voie să vă spun că ați greșit față de noi și ați greșit față de ierarhiile care se întâmplă în politică. Din punctul meu de vedere”, a spus europarlamentarul, care a reamintit că UDMR și-ar fi dorit să ia Ministerul Fondurilor Europene, în cazul unui guvern minoritar.

„Aveți ceva de reproșat dlui ministru Cseke Attila că în fosta coaliție n-a fost corect față de PNL ca ministru al Dezvoltării?” l-a întrebat Csoma Botond

„Dl. Cseke Attila are o obligație față de Arad. Stăm de 7 luni după un aviz de transfer al unei proprietăți de la aeroportul Arad și stăm pentru o investiție de a avea astăzi în România o fabrică de avioane mici”, i-a răspuns Gheorghe Falcă, precizând că are o listă cu 18 probleme nerezolvate.

„De ce nu ați pus această problemă în coaliție?” l-a întrebat Csoma.

„Eu am fost la Cseke Attila cu această problemă, nu am acces în coaliție, și nu s-a rezolvat”, susține Gheorghe Falcă.

Csoma Botond: Exagerați!

Întrebat de moderator dacă supărarea sa vine și din faptul și-ar fi dorit să conducă Ministerul Dezvoltării, liberalul a răspuns: „Pentru PNL era o normalitate ca în momentul în care PSD preia Ministerul Transporturilor, era o normalitate ca PNL să preia Ministerul Dezvoltării. Eu ca persoană – vă vor spune liderii partidului ce discuții au fost cu mine. Nu este o chestiune personală, pentru că liderii partidului au discutat cu mine pentru Ministerul Fondurilor Europene, pentru că sunt vicepreședinte pe fonduri europene, și eu le-am spus: voi rămâne europarlamentar”.

„Ca persoană da, sunt un om supărat”, a adăugat europarlamentarul.

În opinia sa, joi vom avea guvern „cum vrea UDMR-ul. Dar asta nu înseamnă că eu, Gheorghe Falcă, n-o să spun în față UDMR-ului, lui Cseke acest mesaj: astăzi s-a demonstrat că nu au avut un respect față de partenerii care au fost corecți…”

„Exagerați”, a intervenit Csoma Botond, „n-ar trebui să începem așa o colaborare în coaliție. Dvs să vorbiți de lipsă de respect…Nu cred că UDMR-ul a avut lipsă de respect față de PNL, față de președintele PNL Florin Cîțu sau față de premierul României. Dacă vreți să duceți discuția în această direcție, sper că o faceți pe persoană fizică și nu în numele PNL. Este incorect din partea dvs”, i-a reproșat liderul UDMR.

„E punctul meu de vedere, nu al partidului”, a precizat Falcă.

„Îmi pare rău că sunteți dezamăgit, și eu sunt profund dezamăgit că duceți discuția în această direcție și vorbiți de lipsă de respect”, i-a mai spus Csoma Botond.

Întrebat dacă așa vor continua discuțiile în viitorul guvern, liderul UDMR a răspuns că speră că nu. „Nici azi la negocieri, nici ieri la negocieri nu am avut această perspectivă pe care o expune dl. Falcă, de aceea sunt surprins și sper că e pe persoană fizică și nu reprezintă opinia partidului. Eu sper că vom avea o colaborare eficientă”, a punctat Csoma Botond.

Câștig de cauză pentru UDMR: Rămâne cu Dezvoltarea

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

12 Comentarii

  1. Încă nu au terminat ăștia ciolaniada? Hmm.. flămânzi rău! Ceva despre noi? Nimic?!?

  2. Ce hilar, Falcă un băsist impuțit sa vorbească in numele defunctului pnl.Dar și mai hilar ca individul e europarlamentar al aceluiași defunct partid !

    • CEL MAI NOCIV ȘI ANTIROMÂNESC PARTID DIN ROMÂNIA ESTE USR-PLUS UN PARTID PLIN DE SECURIȘTII LUI COLDEA ȘI BINEÎNȚELES UDMR. ACESTE DOUĂ PARTIDE AR TREBUI SĂ FIE MEREU ÎN OPOZIȚIE SAU ÎN AFARA PARLAMENTULUI.

  3. cine va tine, mai omule sa va intoarceti la USR?
    Mai ales ca acum, capul rautatilor Catu, sta pe la terase.
    Dar si voi sunteti duplicitari ca si presedintele. Daca voi o sa mai prindeti Parlamentul, eu ajung mitropolit!
    Ati ingropat dreapta, tovarasi Secu.
    Gata, emigrez.

  4. Nu mai e ca pe vremea lu’tata Petrov , Falca ? Nu mai tai si spinzuri ? Asta-i tipul de politician din Romania . Primeaza interesul lor nu al tarii .Invata de la un maghiar ce inseamna sa fii demn.

  5. „Gheorghe Falcă este nemulțumit că UDMR nu și-a văzut „dimensiunea”
    Dar PNL cum si-a vazut dimensiunea cerand functia de prim-minstru de pe locul 2 din actuala coalitie? In Germania cine da primul-ministru? Tot partidul de pe locul 2 ? Tot ticalosi au ramas PNL-istii?

  6. Păi prostovanu are o singură rezolvare, să-l satisfacă. Să pupe ”poala” popii,..liberale,.

  7. PNL-isti astia parca sunt facuti de o mama. Au 25% pondere in parlament, locul 2, si vor paritate cu partidul de pe primul loc ?! Oricum li s-a dat prea mult, dar asta este problema PSD.

  8. USR, ereau pe primul loc.
    Acum sunt pe trei!
    Dar asa au primit ordin de la Cotroceni.
    Siii, de, le si place de fratii lor fesenisti.
    Acum, incepe jaful.

  9. Ce tâmpenie discursul lu Falcao și cearta pe minister…pai e prost cine obține ministeru? Pana mai ieri tot pe Cuie Mîtu îl susțineau de premier ei echipa câștigătoare cu Falcao inclusiv. Deci ce vb …a plecat europarlamentar ca lua o mare plăcută suedeza de candida primar…in rest la groapa de gunoi a istoriei cu toți politicienii vb unui contemporan rujat!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.