Familia numeroasă, un cost ascuns pentru cariera mamelor. De ce este România pe ultimul loc în Uniunea Europeană?

În majoritatea statelor Uniunii Europene, tot mai multe mame lucrează. În România, tendința este inversă. Potrivit datelor Eurostat pentru 2025, doar 32,8% dintre mamele cu trei sau mai mulți copii au un loc de muncă, față de o medie europeană de 59,4%. Și la mamele cu doi copii, România se află pe ultimul loc în UE. Cifrele arată o problemă de fond: cu cât familia crește, cu atât femeile își continuă mai greu cariera.

Un copil aduce bucurie, dar și o reorganizare a întregii vieți: programul de lucru, timpul liber, planurile profesionale. La al doilea și la al treilea copil, presiunea crește. Iar în România, pentru multe mame, întoarcerea la serviciu devine o luptă.

Să luăm un scenariu ipotetic, dar familiar multor părinți. O mamă are trei copii, dintre care doi încă mici. Dimineața îi pregătește pentru grădiniță și școală. Unul se îmbolnăvește, altul trebuie luat mai devreme, iar programul de la serviciu nu poate fi mutat. Bunicii nu sunt mereu disponibili, iar o bonă costă mai mult decât își permit multe familii.

La un moment dat, familia face calculul. Bona, transportul și celelalte costuri ale mersului la serviciu pot înghiți o mare parte din salariul mamei. Pe termen scurt, a rămâne acasă pare varianta mai ieftină. Pe termen lung, însă, decizia costă: experiență neacumulată, promovări ratate, venituri și, mai târziu, o pensie mai mică.

De cele mai multe ori, mama este cea care renunță. Nu neapărat pentru că își dorește, ci pentru că nu are alternative. Cât de liberă mai este o alegere atunci când nu există soluții accesibile de îngrijire a copiilor?

Al doilea copil: momentul în care România se desprinde de Europa

Conform datelor Eurostat privind femeile cu vârste între 25 și 54 de ani, diferența dintre România și media UE este moderată în cazul femeilor fără copii sau cu un singur copil. În 2025, 75,6% dintre femeile fără copii din România aveau un loc de muncă, față de 80,4% în UE. La femeile cu un copil, proporțiile erau de 72,4%, respectiv 78,6%.

Ruptura apare însă la al doilea copil. Rata de ocupare a mamelor cu doi copii scade în România la 61,2%, în timp ce media europeană rămâne la 77,7%. Altfel spus, trecerea de la un copil la doi este asociată în România cu o scădere de 11,2 puncte procentuale. În UE, scăderea este de sub un punct procentual (0,9).

La trei sau mai mulți copii, decalajul se adâncește: 32,8% în România, față de 59,4% în UE. Practic, în România lucrează aproximativ una din trei mame cu cel puțin trei copii; în UE, aproape șase din zece.

Întrebarea firească este: de ce reușesc alte țări europene să facă loc deopotrivă maternității și carierei, iar România nu?

În Europa, tot mai multe mame lucrează. În România, tot mai puține

Mai îngrijorătoare decât locul în clasament este direcția în care ne îndreptăm.

În 2016, aproape 47% dintre mamele cu trei sau mai mulți copii din România aveau un loc de muncă. În 2025, procentul a coborât la 32,8%. În aceeași perioadă, media europeană a urcat de la 54,3% la 59,4%.

La mamele cu doi copii, situația este și mai surprinzătoare. România este singurul stat membru în care rata lor de ocupare a scăzut între 2016 și 2025, de la 64,8% la 61,2%. În restul UE, tendința a fost de creștere.

Comparațiile pe termen lung trebuie făcute cu prudență, pentru că metodologia anchetei europene asupra forței de muncă s-a schimbat în 2021, odată cu aplicarea Regulamentului (UE) 2019/1700. Scăderea din România continuă însă și după 2021, deci nu poate fi pusă doar pe seama acestei schimbări.

Comparația cu țările din regiune este și mai grăitoare. În Ungaria, rata de ocupare a mamelor cu trei sau mai mulți copii a crescut de la 42,9% în 2016 la 63,3% în 2025. În Slovacia, de la 45,5% la 63,2%. În Polonia, aproape 64% dintre aceste mame lucrează, iar Slovenia ajunge la 86,7%, una dintre cele mai ridicate rate din UE.

Când maternitatea are un cost profesional

Economiștii numesc acest fenomen „penalizarea maternității” (în engleză, child penalty): pierderea de venituri și de oportunități profesionale asociată apariției copiilor.

În studiul „Children and Gender Inequality: Evidence from Denmark” (2019), Henrik Kleven, Camille Landais și Jakob Egholt Søgaard arată că, în Danemarca, apariția copiilor creează pe termen lung un decalaj de venit de aproximativ 20% între femei și bărbați. Cifra privește Danemarca și nu poate fi transferată României, dar ilustrează mecanismul: o întrerupere temporară a carierei poate avea efecte de durată.

Cu ajutorul datelor Eurostat putem calcula un „decalaj de ocupare” al mamelor: diferența dintre rata de ocupare a femeilor fără copii și cea a mamelor. În România, acesta este de 14,4 puncte procentuale la mamele cu doi copii și de 42,8 puncte la cele cu trei sau mai mulți copii. În UE, valorile sunt mult mai mici: 2,7 puncte, respectiv 21 de puncte.

O precizare importantă: aceste valori nu măsoară efectul nașterii unui copil asupra carierei aceleiași femei. Ele compară grupuri diferite de femei, care pot diferi ca educație, venit, vârstă sau mediu de rezidență. Mărimea decalajelor din România justifică însă o analiză serioasă.

Costul se vede și la pensie, chiar acolo unde legea pare să protejeze mamele. Concediul pentru creșterea copilului este considerat vechime în muncă și contează la stagiul de cotizare necesar pentru deschiderea dreptului la pensie. Noua lege a pensiilor (Legea nr. 360/2023) acordă însă „puncte de stabilitate” celor care depășesc 25 de ani de contribuții: 0,5 puncte pe an între 25 și 30 de ani, 0,75 puncte pe an între 30 și 35 de ani și un punct pe an peste 35 de ani. Perioadele de concediu pentru creșterea copilului nu intră în acest calcul.

Un exemplu: o mamă cu trei copii, care a stat câte doi ani în concediu cu fiecare, ajunge la pensionare cu 35 de ani de stagiu. Pentru punctele de stabilitate i se iau în calcul însă doar 29. Ea primește 2 puncte de stabilitate, în loc de 6,25, cât ar fi primit o colegă cu aceeași vechime, dar fără concedii de creștere a copilului. La valoarea actuală a punctului de referință, de 81 de lei, diferența este de aproximativ 340 de lei pe lună, pe toată durata pensiei. Cu alte cuvinte, fiecare copil crescut în concediu micșorează bonusul pentru o carieră lungă.

De ce este atât de greu să fii mamă și să lucrezi în România?

Nu există o singură cauză. Cel mai probabil, este vorba despre o combinație de factori care se agravează cu fiecare copil în plus.

Revenirea după concediu. În România, concediul pentru creșterea copilului durează până la doi ani (trei ani în cazul copilului cu dizabilități), potrivit OUG nr. 111/2010. Este un sprijin important. Dar când copiii vin la intervale mici, absența de pe piața muncii se poate întinde pe patru ani sau mai mult. La întoarcere, postul, competențele cerute și oportunitățile pot fi altele. Statul acordă un stimulent de inserție părinților care revin mai devreme la muncă – 1.500 de lei pe lună dacă revin înainte ca bebelușul să împlinească șase luni, 650 de lei după această vârstă. Banii nu rezolvă însă singuri problema: fără cineva care să aibă grijă de copil și fără un program compatibil, întoarcerea rămâne dificilă.

Accesul la creșe și grădinițe. Pentru o familie cu un copil, un loc la creșă este deja greu de găsit. Cu doi sau trei copii mici, dificultățile se multiplică. Programul creșelor și al grădinițelor nu se potrivește mereu cu cel al părinților, iar alternativele private sunt scumpe sau greu accesibile. În mediul rural, situația este adesea și mai grea.

Lipsa flexibilității. Posibilitatea de a lucra cu normă redusă, cu un program adaptat sau de a reveni treptat poate decide dacă o mamă își păstrează locul de muncă sau renunță la el. Claudia Goldin, laureată a Premiului Nobel pentru Economie în 2023, a arătat că multe profesii recompensează disproporționat disponibilitatea pentru programe lungi și rigide (Goldin, 2021). Cine are nevoie de flexibilitate plătește un preț în salariu și carieră, iar părinții copiilor mici sunt primii afectați.

Calculul financiar al familiei. Dacă venitul suplimentar adus de mamă abia acoperă costul îngrijirii copiilor, munca ei devine greu de justificat financiar.

Toate acestea sunt explicații plauzibile, care trebuie analizate în profunzime. Datele Eurostat nu permit măsurarea contribuției fiecăreia.

Când statul face munca part-time mai scumpă

Există însă un obstacol care ține direct de stat: modul în care sunt taxate contractele cu timp parțial.

Pentru o mamă cu doi sau trei copii mici, un program de patru sau șase ore pe zi poate face diferența dintre a rămâne activă profesional și a se retrage de pe piața muncii.

Codul fiscal (Legea nr. 227/2015) prevede însă că, dacă un salariat cu normă parțială câștigă mai puțin decât salariul minim, contribuțiile la pensie (CAS) și la sănătate (CASS) se calculează la o bază minimă stabilită prin lege, ca și cum ar câștiga aproape salariul minim. Salariatul plătește contribuții doar pentru venitul real; diferența o achită angajatorul. Există excepții – pentru anumite categorii de elevi și studenți, ucenici, persoane cu dizabilități, pensionari pentru limită de vârstă sau persoane cu mai multe contracte care, cumulat, ating pragul –, dar faptul că salariatul este părinte nu se numără printre ele.

Un exemplu concret: din iulie 2026, salariul minim brut este de 4.325 de lei, iar baza minimă pentru contribuții la part-time este de 4.125 de lei. O mamă angajată patru ore pe zi la salariul minim câștigă brut aproximativ 2.160 de lei. Contribuțiile corespunzătoare acestui venit ar fi de circa 760 de lei, dar legea cere aproximativ 1.445 de lei. Diferența, de aproape 690 de lei pe lună, o plătește angajatorul – echivalentul a aproape o treime din salariul brut al angajatei.

Rezultatul: contractele part-time devin mai puțin atractive pentru angajatori exact acolo unde ar putea ajuta cel mai mult.

Apare astfel o contradicție. Pe de o parte, statul își propune să crească ocuparea și participarea femeilor pe piața muncii. Pe de altă parte, păstrează o regulă fiscală care descurajează una dintre formele de muncă cele mai potrivite pentru părinții cu copii mici.

Regula are un scop legitim: combaterea contractelor part-time fictive, folosite pentru a plăti contribuții mai mici. Acest obiectiv trebuie însă cântărit cu efectele asupra oportunităților reale de angajare.

Nu știm cât din rata redusă de ocupare a mamelor se explică prin această regulă, dar mecanismul merită o evaluare separată. O soluție ar putea fi un regim fiscal mai favorabil pentru contractele part-time ale părinților cu mai mulți copii, în condiții clar definite și cu măsuri împotriva abuzurilor.

România pierde nu doar forță de muncă, ci și potențial economic

Ocuparea mamelor este discutată de obicei ca o chestiune de egalitate de șanse sau de politică familială. Ea este însă și o problemă economică.

România se confruntă cu îmbătrânirea populației, cu presiuni asupra sistemului de pensii și cu nevoia de a folosi mai bine forța de muncă disponibilă. În acest context, mamele cu doi sau mai mulți copii care nu lucrează reprezintă un potențial nevalorificat: femei care au investit în educație, au acumulat experiență și ar putea contribui în continuare la economie.

Pentru familii, două venituri înseamnă mai multă stabilitate financiară și perspective mai bune pentru copii. Pentru economie, mai multe femei ocupate înseamnă mai multă producție, mai multe venituri fiscale și o bază mai largă de contribuabili. De aceea, sprijinul pentru mamele care vor să lucreze nu este doar o cheltuială socială, ci o investiție.

Nu este suficient să încurajăm natalitatea. Trebuie să sprijinim și familiile care au deja copii

Dezbaterea despre declinul demografic s-a concentrat mai ales pe scăderea natalității și pe felul în care familiile pot fi încurajate să aibă copii. Dar ce se întâmplă după naștere?

Ce sprijin primește o mamă care vrea să revină la muncă după al doilea copil? Ce variante are o familie cu trei copii mici în care ambii părinți lucrează? Cât de accesibile sunt creșele și cât de pregătită este piața muncii pentru aceste familii? Sunt întrebări care ar trebui să stea în centrul politicilor publice.

O politică familială coerentă ar sprijini familiile nu doar la naștere, ci pe toată perioada în care îngrijirea copiilor este solicitantă. Câteva direcții posibile: extinderea rețelei de creșe, programe de lucru flexibile, sprijin pentru reintegrarea profesională după concediul de creștere a copilului, reevaluarea fiscalității contractelor part-time și luarea în calcul a concediului de creștere a copilului la acordarea punctelor de stabilitate.

Familiile cu trei sau mai mulți copii au nevoie de o atenție aparte. Nu pentru a fi privilegiate, ci pentru că responsabilitățile și costurile lor sunt diferite, iar datele arată că mamele din aceste familii rămân cel mai greu pe piața muncii.

O societate care își dorește copii trebuie să le permită părinților să lucreze

Dincolo de procente și clasamente, aceste date vorbesc despre alegerile pe care le fac familiile din România și despre limitele în care sunt nevoite să le facă.

Al doilea sau al treilea copil nu ar trebui să însemne automat o alegere între familie și carieră. Există mame care aleg să rămână acasă, iar alegerea lor trebuie respectată. Problema apare atunci când renunțarea la muncă nu este o opțiune reală, ci consecința lipsei de alternative.

Situația justifică o regândire a sprijinului pentru familii. Indemnizația din perioada concediului de creștere a copilului este importantă, dar nu rezolvă problema revenirii la muncă.

Poate că întrebarea corectă nu este de ce mamele cu mai mulți copii nu lucrează, ci de ce România nu reușește să creeze condițiile în care ele să poată lucra.

Răspunsul ar trebui să devină o prioritate pentru politicile economice, sociale și familiale ale României.

Analiză realizată pe baza datelor Eurostat (setul lfst_hheredch) privind rata de ocupare a femeilor cu vârste între 25 și 54 de ani, în funcție de numărul de copii, perioada 2016–2025. Date extrase la 8 octombrie 2026.

Kleven, H., Landais, C., Søgaard, J. E. (2019), „Children and Gender Inequality: Evidence from Denmark”, American Economic Journal: Applied Economics, 11(4), pp. 181–209, doi:10.1257/app.20180010; Goldin, C. (2021), Career and Family: Women’s Century-Long Journey toward Equity, Princeton University Press; Eurostat (2026), Employment rate of adults by sex, age groups, educational attainment level, number of children and age of youngest child (%) [lfst_hheredch], date extrase la 8 octombrie 2026; Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal; Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii; OUG nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor; Regulamentul (UE) 2019/1700 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile europene referitoare la persoane și gospodării.