Ministerul Afacerilor Externe a anunțat într-un comunicat transmis sâmbătă seara că familia cetățeanului român a fost invitată duminică la sediul MAE, și a avut discuții cu reprezentanții celulei de criză.
„În cadrul întrevederii au fost prezentate aspectele legate de situația actuală a cetățeanului român, fiind păstrat un dialog permanent cu familia în vederea transmiterii evoluțiilor, pe măsură ce acestea vor fi disponibile”, se precizează în comunicatul citat.
MAE menționează de asemenea că având în vedere situația sensibilă în care se află cetățeanul român, nu pot fi făcute publice date cu caracter personal sau alte informații care pot pune în pericol viața acestuia sau bună desfășurare a acțiunilor de eliberare a acestuia, dar celula de criză „continuă efectuarea tuturor demersurilor legale, în vederea realizării operațiunilor de salvare a cetățeanului român”.
Forţele de securitate din Burkina Faso au căutat duminică în zona de deşert din apropierea graniţelor cu Mali şi Niger, dar nu au găsit niciun indiciu privindu-l pe românul răpit sâmbătă de la mina de mangan din Tambao, au anunţat autorităţile, citate de Reuters, transmite Mediafax în pagina electronică.
Guvernul din Burkina Faso a anunţat că a înfiinţat o celulă de criză şi că atacatorii, ale căror motive şi identitate nu sunt cunoscute, au fugit spre frontiera cu Niger.
„Avem echipe care investighează pe teren, dar încă nu am găsit nici un indiciu despre răpitori”, a declarat pentru Reuters o sursă din domeniul securităţii, adăugând că o unitate de comando formată din cinci persoane a atacat o patrulă de securitate a companiei Pan African Minerals, la exploatarea minieră din Tambao.
Islamiştii înarmaţi, rebelii separatişti şi bandele criminale continuă să opereze în nordul Mali, la doi ani după o intervenţie a armatei franceze şi după desfăşurarea forţelor ONU de menţinere a păcii.