Familiile îndoliate ale mai trei victime de la clubul Colectiv fac un apel la decență și discreție la ceremoniile funerare.
„Familia lui Claudiu Petre, victimă a tragediei din clubul Colectiv, face un apel la decență și discreție, cerându-le reprezentanților instituțiilor publice, mass-media, societății civile și persoanelor particulare să respecte dreptul la intimitate al familiei îndoliate. Familia cere presei să se abțină de la a filma, transmite, prelua și afișa imagini de la priveghi și de la ceremoniile funerare, ca o dovadă de respect pentru memoria lui Claudiu, erou național, precum și pentru durerea familiei”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de familie, citat de Agerpres.
Claudiu Petre (foto) este una dintre cele două victime decorate de Klaus Iohannis, după ce a intrat în club să-și salveze prietenii, cu prețul vieții lui.
Aceeași solicitare vine și din partea familiilor lui Mihai Alexandru și a Cătălinei Ioniță, de asemenea decedați în urma incendiului de la clubul Colectiv.