Fanii Ivermectinei, lăsați cu buza umflată!

Agenţia Medicamentului din Franţa (ANSM) a respins o cerere de autorizare temporară pentru utilizarea Ivermectinei, un medicament antiparazitar, pentru tratarea sau prevenirea COVID-19, conform AFP.

Agenţia sanitară a fost sesizată în legătură cu această chestiune de Jean-Charles Teissedre, reprezentantul unei asociaţii şi a unor profesionişti din domeniul sănătăţii.

„Pe baza datelor disponibile până în prezent, nu putem răspunde favorabil” la această cerere de autorizare temporară”, a transmis ANSM.

Analiza datelor publicate, „ca urmare a limitărilor lor metodologice, nu face posibilă susţinerea unui beneficiu clinic al Ivermectinei, indiferent de contextul său de utilizare, în tratamentul curativ sau în prevenirea bolii COVID-19”.

Cu toate acestea, ANSM subliniază „necesitatea efectuării unor ample studii clinice”, riguroase din punct de vedere ştiinţific, „în vederea concluzionării posibilei sale utilizări în contextul bolii COVID-19”.

Ivermectina, un medicament antiparazitar frecvent folosit, face obiectul unei intense campanii de promovare pe reţelele de socializare.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) şi OMS au recomandat pe 22 martie şi, respectiv, 31 martie „a nu se utiliza” Ivermectina în cazul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, cu excepţia studiilor clinice. Un aviz a fost emis în acest sens în Franţa, pe 27 februarie, de Înaltul Consiliu de Sănătate Publică (HCSP).

Cu toate acestea, EMA a menţionat în comunicatul său că Cehia şi Slovacia au permis utilizarea temporară a Ivermectinei pentru COVID-19 în cadrul legislaţiei lor naţionale.

ANSM a precizat că îşi va putea revizui poziţia de îndată ce rezultatele studiilor clinice şi-ar modifica constatările stabilite până în prezent.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

15 Comentarii

  1. Dacă viermii paraziți din măști sunt reali, atunci „Ivermectina” este ideală! Chiar are în rădăcină „verm”!

  2. Pai medicii joaca cum canta presa. Avem o lume condusa de presa. Zuckerberg si Dosey sunt practic stapanii lumii.

  3. Intreb si eu ca tot omul:
    – Cumva coronavirusul contine viermi intestinali sa se poata folosi acest medicament?
    Inteleg ca omul e pe acelasi taler cu porcul, sunt consumatorii a orice side oriunde, dar totusi, porcul este patruped!

  4. Legislatia unei tari .prevede ca are dreptul sa foloseasca un anumit medicament daca se observa ca bolnavii se insanotasesc.Cehia si Slovacia il folosesc.Franta,Bulgaria,India,SUA il folosesc in tratarea COVID.Toti medicii si guvernele care folosesc ivermectina sunt prosti ,numai ai nostrii sunt destepti,ceea ce se vede din numarul mortilor din spitale din tara noastra .Numai la noi,guvernul prevazator,care nu poate sa doarma noaptea de grija populatiei,nu il aproba in farmacii.Populatia are dreptul pe propia piele daca vrea orice medicament,pe o declaratie pe propia raspundere cum se obisnuieste,pentru orice acum. Ce studii s-au facut si ce aprobari au pentru KALETRA si REMDESIVIR,din partea cui,cu nume si prenume,sa se dea publicitatii.Cert este ca ipocritii,medici,jurnalisti,politicieni se trateaza pe ascuns,cu ivermectina.dar tac chitic.

  5. Cap-limpede, daca ai avea si creier ai sti ca exista si Ivermectina de uz uman, nu veterinar!Acest medicament se foloseste de multi ani in tari din Asia si Africa pentru combaterea unor boli parazitare (limbrici adevarati, nu cu pretentie de om!).Nu se stie exact din ce motiv Ivermectina de uz uman este eficienta in unele cazuri de Covid, dar realitatea este ca are efect pozitiv!Probabil ca asa cum actioneaza impotriva mecanismelor de inmultire a parazitilor , incetineste sau anuleaza si mecanismul genetic de reproducere a virusului Sars Cov 2.Sigur, specialistii se vor pronunta , insa de ce sa nu folosesti un medicament daca s-a dovedit ca face bine si este si ieftin?!!Numai din ambitie prosteasca, ori ca sa dai mii de euro pe medicamente care s-au dovedit ineficiente-vezi Remdesivir?!!

  6. Auzi mai CT, ca nu esti destul de curajos sa-ti scrii numele,cum crezi tu ca ANSMptrzxy, sau cum ii mai zice, va fi de acord? Da cu Remdesivirul cum ramine? Ce studii „”extinse”” s-au facut? Chiar nu mai judecati nici unul? Asta e titlu? Cine gindeste are grija de sanatatea lui, fara tine, jjoha si alti specialisti. Oamenii cu mintea la purtator, au priceput ca sunt pe cont propriu si isi cauta de sanatate cum stiu ei mai bine, fara specialisti in scris retete, fara vaccinuri de inmormintare, fara frica, fara indobitocire in masa si fara indoctrinare. Nu uitati ca juramintul unui medic se refera la a nu face rau, daca nu poate face bine. Deci, cautati medicul care stie ce trebuie facut si lasati idiotii sa scrie retete, pentru idiotii care ii cred.

  7. Ivermectina face parte din kit-ul medical pus la dispoziție de guvernarea Indiei pentru formele ușoare și medii care se tratează acasă, în valoare de vreo 3 dolari. Dacă începi de la primele simptome cu medicația corespunzătoare numărul celor care ajung la ATI se reduce considerabil. Știind că nu e de joacă cu boala, te tratezi instantaneu și scapi.
    La noi e ca la nimeni. Administrația de la București este ori incompetentă, ori ticăloasă, ori ambele. Omul n-are încredere și de aceea unii chiar neagă boala. Iar asta, din păcate, le e fatal.

  8. Partz! Medicii, specialistii si toti politrucii medicali sinistri. Vai! A zis o autoritate din Europa… Dementii astia au drept de moarte si de viata asupra noastra. Pai… Stati ca scalvii, cu botnitza si asta este

  9. Culmea este ca în Franța Ivermectina pentru uz uman se vinde bine merci în farmacii, cine vrea o ia singur, nu a fost scoasă din farmacii cum au făcut slugile în România.
    În rest ce spune ala e ca vor studii suplimentare pentru acreditare oficiala anticovid. Utilizarea off-label este permisa peste tot în lume. E cevava similar cazului Flavia Groșan
    https://m.activenews.ro/opinii/Dr.-Vasile-Astarastoae-Doua-surprize-pentru-detractorii-doamnei-doctor-Flavia-Grosan-165939

  10. Vă spun o constatare de a mea și nu numai.Cunoscuti, care sunt fumători inraiti nu s-au imbolnavit deși s-au întâlnit cu persoane pozitive la servici și toți erau fara masca.Sunt curios ce părere aveți.

  11. Pai cum naiba …Macronelu sa aprobe folosirea ei. Cum dracu atunci ar mai raporta :vaccinari” in masa … sub spectrul fricii plus ca nu ar mai muri…atatea..si panica ar fi inlaturata . In SUA se foloseste , India ,Egipt…no problem . Se pare ca-n Franta si nu numai Ivermectina are caracteristici de TAMAIE iar dracii (Macron ,Merkel , Boris..) …nu ar mai avea obiectul muncii . Imposibil de utilizat ! Pe cine sa mai ‘injecteze” ? Cine le-ar mai crede povestile aduse din Iad ? I-ar pune pe fuga … in iad si nu numai pe ei… si , si restul … insa pana acolo cred ca ar musca si o anticamera pe termen lung la puscarie daca nu direct pe scaunul electric .

  12. DAR DE CE NE INTERESEAZA PE NOI ACESTE „ENTITATI” ALE „MEDICAMENTULUI” AKA „MINISTERUL OTRAVURILOR” LOR IMPOTRIVA NOASTRA?? MAINE O SA NE SPUNA CA NU AVEM VOIE APA TIMP DE O LUNA !! NOI NU MAI AVEM MEDICI ? DELOC? NUMAI IMBECILI CARE FAC SCOALA ONLAIN?? CE FAC EI IN TARILE LOR TREABA LOR ! EI POT DOAR RECOMANDA ! EU LA MINE IN TARA FAC CE VREAU BHAAAI !! NOI NU SUNTEM COLONIA COBAILOR EMA FEMA PADUCHENA !! ROMANIA TREZESTE-TE !

  13. @parere…
    Ivemectina are darul de a elimina viermii paraziti din creierul tau, viermi care iti afecteaza grav discernamantul. Sa te ajute Bunul Dumnezeu sa scapi de napasta asta.

  14. Vedeti aici cum devine cazul:
    https://www.bitchute.com/video/SARHLH6TfB0E/
    Cum sa vrea satanistul Macron sa piarda atata amar de banet din spaga de la Big Pharma pe care ar incasa-o pentru o vaccinare fortata? Totusi, vaccinarea in masa cu produse neomologate si care nici macar nu sunt vaccinuri este ilegala pana si in Franta, iar Macron risca puscarie pe viata sau de ce nu, chiar ghilotina daca este mare numarul victimelor pe care deciziile sale ILEGALE le produc in populatiei. Adica de ce altii sa moara vaccinati pentru placerea si bogatia lui Macron, iar Macron sa scape de pedeapsa capitala? Ar fi o mare nedreptate! Pentru satanisti, toleranta zero!

  15. @Cursaru Flaviu
    Iti dau o explicatie simpla pentru comportamentul inuman al politrucilor „specialisti”: sunt cu totii pe statele de plata ale guvernului antinational(satanist USR+) sau ale Big Pharma. Lacomia strica omenia. Ce conteaza juramantul lui Hipocrate, cine o mai fi si ala care sta in calea medicilor hulpav de lacomi care apar la TV, cand lor li se flutura pe sub nas perspectiva unor averi fabuloase, cu conditia sa ucida prin mijloace medicale cat mai multi oameni? Daca nu isi fac norma DE MORTI, NU PRIMESC NIMIC.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.